(FOTO) Circa 20 de persoane au participat sâmbătă seara la un protest de 15 minute în faţa sediului PSD din Bistriţa. Manifestanţii nu au scandat nimic, doar au afişat unele pancarte cu mesaje pentru guvernanţi şi au ţinut deschise lanternele telefoanelor, aşa cum fac şi unii cetăţeni din Sibiu, seară de seară, de aproape un an. Primul „Vă vedem din Bistriţa!” s-ar putea repeta.
Un inginer care săptămâna viitoare va împlini 51 de ani, Sandor Moldovan, a avut ideea organizării la Bistriţa a unui protest pe modelul celui de la Sibiu unde oamenii se întâlnesc de peste 300 de zile şi manifestează în tăcere, timp de 15 minute, în faţa sediului PSD, având lanternele telefoanelor aprinse.
„Săptămâna viitoare împlinesc 51 de ani, iar protestul acesta este ca un cadou de ziua mea. Am petrecut mai mulţi ani sub guvernarea pedeseristo-fesenistă decât înainte şi cred că s-a umplut paharul acum. Am participat la majoritatea demonstaraţiilor de la Ordonanţa 13 încoace, dar niciodată nu m-am gândit că aş putea să fac ceva mai mult. Ei strică ţara şi noi stăm şi asistăm impasibili. Dacă le-a luat aproape trei decenii ca să facă aceste stricăcini va dura mult mai mult ca cineva să le repare. Consider că nu mai e cazul să tăcem niciunii dintre noi. Trebuie să spunem imediat, nu să aşteptăm să vedem că poate va fi mai bine. Nu sunt membru al niciunui partid politic, am simpatii, dar nu sunt mem,bru. Am ieşit în stradă ca simplu cetăţean care crede că statul de drept e în pericol”, a spus Sandor Moldovan.
El a adăugat că protestul trebuia să aibă loc în 25 octombrie a.c. când ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a spus că doreşte înlocuirea procurorului general: „Am primit însă avertismente şi am lăsat-o mai moale până am obţinut avizul Primăriei ca să fim în legalitate. Urmăresc ce se întâmplă la Sibiu şi mi-ar plăcea să facem şi la Bistriţa un protest similar. La Sibiu au trecut deja de 300 de zile în care se întâlnesc în faţa sediului PSD. Am să încerc să vorbesc cu alţi participanţi să vedem dacă putem face ceva similar. Nu ştiu dacă ajută mai mult decât protestele în care se strigă şi se agită, dar cred că contribuim şi la noi la a pune presiune pe factorii de decizie”.
Sandor Moldovan are încă din 1994 o microîntreprindere. El spune că regretă că a muncit atâţia ani în mediul privat fiindcă nu a reuşit nici pe departe să facă averea pe care o au angajaţii la stat, „promiţând nimic la oameni”. „În prima jumătate de secol din viaţa mea nu am fost tentat să părăsesc această ţară, dar am o fiică. Anul viitor termină clasa a XII-a şi mi-a spus că nu va rămâne în ţară să-şi termine studiile. Când ea va termina liceul, nu mă va mai reţine nimic aici. Am tot aşteptat. Părinţii m-au învăţat că, dacă nu ştiu, să nu mă bag în faţă, să las pe alţii mai deştepţi. Am crezut ca multă lume că guvernanţii vor conduce ţara în favoarea noastră. Ei, nu se întâmplă asta. Ce să mai aştept? Deja o iau la vale. Acum, ori îmi spun părerea, ori mă iau şi plec”.
Violeta Păştean, alt organizator, a spus că intenţia nu a fost aceea de a copia neapărat protestul „Vă vedem!” de la Sibiu, ci de a iniţia o formă de protest şi la Bistriţa: „Este un protest al demnităţii prin care arătăm că încă ţinem flacăra aprinsă. Ne adunăm 15 minute în tăcere, fără să scandăm ceva, ţinem lanternele telefoanelor aprinse şi ne manifestăm dezacordul faţă de ceea ce se întâmplă în România la ora actuală vizavi de clasa politică. Vrem să facem o acţiune de lungă durată, măcar sâmbăta şi duminica să încercăm, chiar dacă ştim că nu are niciun efect, că nu ne vede nimeni dintre cei care ar trebui. Până la urmă ne văd alţi oameni şi poate că vor avea curajul să spună ceea ce acum nu au curajul. Unii dintre cei care tac sunt de acord cu cei care încalcă şi măcelăresc legile justiţiei – indiferent de partid-, iar altora le e frică. E timpul să arătăm că nu tuturor ne este frică”.
La protest a participat şi preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Bistriţa-Năsăud, Cristian Roth-Gross. „Mi se pare un protest elegant. Nu se scandează, nu se strigă. Ar fi frumos să se repete până se obţine ceva. Eu am aşteptat verdictul Curţii de la Veneţia şi al Curţii Constituţionale. Cred că se poate spune, fără echivoc, că legile referitoare la justiţie trebuie ajustate, iar ideea de a-l schimba pe procurorul general duce cumva spre ideea de a-i schimba pe toţi magistraţii pe care puterea nu îi poate controla. Nu se pot schimba oamenii cum schimbăm şosetele. Ar fi foarte bine ca cei de la Curtea Constituţională să nu fie oameni care au făcut politică, ca să nu planeze asupra lor nicio suspiciune. Ar putea fi una din revendicările acestui protest. În rest, sper ca la alegerile de peste doi ani să se schimbe puţin lucrurile”.
Printre manifestanţi s-au mai aflat preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică, Florin Chereji, preşedintele organizaţiei Bistriţa a Partidului Verde, Marius Bălan, dar şi Francisc Antal, bistriţeanul care a purtat steagul Unirii Basarabiei cu România, încercând să-l ducă pe jos, până la Chişinău.
În seara asta sunt mândru că sunt bistrițean. Îmi pare rău că nu pot fi cu voi. 20 de oameni care protestează tăcut în stradă înseamnă, cu siguranță, mult mai mult decât 2000 de guralivi care stau cu clonțul în casă, la căldură. Salut încă odată această Bistriță. Bistrița mea europeană. Așa o vreau. Felicitări!
Proletari din toate tarile uniti-va-! (Karl Marx-tatucul ideologiei marxiste).
Boschetari din toate tarile UIMITI-VA- !!!! ((Noua ideologie neo-m).
Gica-Contra atunci când vede ca nu este capabil sa construiasca nimic, se apuca si demoleaza tot-! De ce ? Doar atit il duce capul…
Salutări lui Daniel Suciu,
Deputat șters, fără luciu.
BRAVO Bistriteni ! RESPECT !
Vom fi mai multi !
Contrast Salut, maculezi tot ca atât te duce capul.
Ei sunt adevaratii barbati din oras… felicitari! Jos cu psd si cu toti smecherii de prin politica care isi iau banii degeaba. Politicienii trebuie sa sa urmeze interesele tarii dar ei fac doar cele personale .
Ei sunt, tot aia mereu, ei, Balan, batranica cu geaca rosie, Chereji,……mari oameni, mari caractere! Uneori nici ei nu stiu pentru ce ies in strada dar sunt acolo,…..,, am venit si noi cu dumneavoastra…..,,
Multumim pentru aprecieri si incurajari. Asteptam insa si reactia lu Rabinul, Alan-dala etc…Poate intre timp au invatat si ei sa-i stimeze pe cei care nu gandesc ca ei.
sunt plecati in strainatate pe banii contribuabililor!!
Pensionare, daca o sa citesti comentariile noastre o sa vezi ca noi nu am jignit. Am avut propriile noastre pareri si pentru asta am fost injurati copios si asta pentru simplul fapt ca se pare ca nu avem dreptul la propria opinie! Dar daca stai si numeri si o sa vezi cati ati fost la aceasta „manifestatie” si te uiti si vezi ca din punct de vedere statistic orasul Bistrita are cam 80000 de locuitori si mai ales daca pui in aplicare cea mai simpla ecuatie de gradul I adica regula de trei simple rezultatul o sa te faca sa ajungi cu picioarele pe pamant si poate sa vezi si realitatea cruda ce-i drept dar este chiar pura realitate!
Dacă 80000 înseamnă 100 %, atunci 20 este X? X este egal cu 100 x 20 împărțit la 80000. X = 0,03 %. Ba nu, X = 0,02 %. Formidabil, ce puțin! Atunci sugarii, copiii mici, copiii de la grădiniță, femeile gravide, lehuzele, bolnavii și bolnavele de ce nu ies și ei la protest? Nu, că „bolnavii” ies. O să vă spun ceva mai jos și de ce…
Cei care ies la protest la Bistrița, adică acel procent de 0,02-0,03 % reprezintă exact enzimele care pot activa o masă critică. Exemplu: Ca să obții o bere de numai 5 % îți trebuie 0,02 procente de levură. Dacă ții cont și de faptul că românii care l-ar mai vota pe Dragnea sunt acum în procent de numai 4 %, adică mai puțin decât are berea cea mai ieftină pe care tejghetarii o vând astăzi la PET, la Bistrița protestatarii recenți reprezintă numărul convenabil. Așa că la mai mare, Rabinule!
Daca bei un pahar de bere, ai alcoolemie mai mare decat procentul pe care il au astia din populatia orasului, adica de 0,25 la mie.
Putem zice ca au fost cateva saloane de pe Somesului + un farmacist.
Soni,dai bataie ,ca o sa venim si altii acolo.Eu am fost in 25,nu am stiut ca ai modificat data.Bineinteles ca nu le convine!!Au impresia ca tara este a lor!!
Cata lume era in sediul PCR la acel moment? Mi se pare mai eicient un protest inainte sau in timpul conferintelor de presa unde vine tetea deputat ala mic de inaltime si doamna deputat care ne egzplica cat de bine o duc de fapt romanii. Inca o tzira si vorbesc precum si Dancila (he hee…..numele ei mi l-am amintit)
A fi european astăzi, la Bistrița, e o calitate de necontestat. Le luăm pe rând:
1. Doina Pană nu-i european. Dacă ar fi fost, i-ar fi dat ipochimenului Victor Ponta când cu faza „fa, Doina” o replică pe care s-o țină minte și să-l usture, chiar cu riscul de a fi dată afară definitiv din partid. Spre exemplu: Ascultă, măi fandositule, noi n-am păscut nici gâștele, nici porcii împreună! Atunci să fi văzut și auzit televiziunile, pe toate canalele: Confruntarea Pană-Ponta: 1-0.
A fi european astăzi, la Bistrița, e o calitate de necontestat. Le luăm pe rând:
2. Daniel Suciu nu-i european. Dacă ar fi fost n-ar mai aduna neam dovezi la ordin cum că președintele sas se face vinovat de înaltă trădare națională. Dar Suciu are pielea umedă și cu mucus, care deține și rolul, uneori, de bun simț.
A fi european astăzi, la Bistrița, e o calitate de necontestat. Le luăm pe rând:
3. Radu Moldovan nu-i european. În loc să le explici partenerilor tăi România fluent, în engleză, franceză, germană, tu te joci cu țara asta de-a alba-neagra?
mai incet cu aceste pretentii!!! cei din PNL-PDL vorbesc tot attea limbi cate are caruta din Craiova!!! si de facut n-au facut nimic pentru judet! adica ba da! au pus-o pe Crinuta la devalizari, si pe atatia altii la taieri de venituri.Daca judetul progreseaza oricat sunteti voi de pestriti la intestine, si nu recunoastei in ruptul capului, apoi putin imi pasa cine in ce limba vorbeste!!!! Vorba lunga saracia omului, asa ca mai bine taci si faci!!! cu greseli cu poticneli, dar faci!!!
„Asta are, asta n-are, asta-i cea câștigătoare”! Dacă știi să joci alba-neagra cu bistrițenii, asta nu înseamnă automat că ești european.
Să fim bine înțeleși. Nu mă deranjează deloc nici asiaticii, nici falșii rabini, nici barbarii, nici alandoizii, nici ion-guriștii, nici nimeni, cu o singură condiție: să învețe să scrie și ei corect în limba geto-dacilor sau agatârșilor sau, poate, bistrițeana-transilvană, chiar dacă asta pare mai nou expresie de împrumut.
Poate ne spui cateva cuvinte in limba geto dacica.
Cu mare plăcere. Dacă este să-i credem și pe autorii latini, dacii au avut mai multe tentative de revoltă împotriva romanilor. Știm și cum îi numeau latinii pe protestatari în vremea împăratului Comodus: daci rebellantes. – Amu rabinul pune mazăre pe brusture, poi fulecă brânza de la mânză. I neștine nu-i nici viezure, nici barză, bugăt că-i rabbin – Așa că trăiască dacii liberi pentru că la Bistrița protestul trebuie să continue.
Da, penibil de la inceput pana la sfarsit!
Cuvintele mazăre, brusture, brânză, mânză, viezure, barză au originea dacă atestată. De nu erai un fals rabin îți dădeai seama. Oricum școala ta, din câte se vede aici, este una precară. Pe deasupra pari și politruc. Dar asta nu mai contează; impostura la Bistrița, în toate instituțiile, este deja la modă.
Fix 20 de aurolaci + un cățel maidanez simpatic de altfel. Dacă știrea ar fi la U.M. Digi24 s-ar spune că au fost câteva mii.
Ai apărut, vierme? Ești așteptat la Cubul Eugen Nipulicea. No, hai odată!
Deci l-am putea numi si „Protestul mutilor”.
Mare mut trebuie sa fie cineva, care sustine un stalinist precum Lazar. Oameni buni, ganditi-va cum l-au executat pe Nitu ca sa il poata aduce pe Lazar. Cum vi s-ar fi parut daca se facea acelasi fel de executie si impotrva lui Lazar?
Dublul standard e felul vostru de a fi.
Eu ma bucur ca numai 20 de concitadini sunt atat de deteriorati incat sa sustina stalinismul.
Mie imi pare rau ca unul ca tine Alan-dala si foarte multi altii sustineti coruptia, incompetenta si va place sa va lasati furati , mintiti etc… Cititi numai ce zic agentiile de presa straine .Stati in casa pana la a doua venire !
Cum sustin eu coruptia si incompetenta? Dumneavoastra vedeti doar coruptia din PSD. Credeti ca daca ar disparea PSD si PNL, autunci am avea o tara cu coruptie zero?
Eu nu contest faptul ca ati fi bine intentionat si ca ati dori eradicarea coruptiei, dar va rog sa analizati cu atentie, pentru a nu cadea in plasa unor grupari de crima organizata. Va rog sa analizati si sa imi spuneti daca vi se pare in regula executia lui Nitu pentru a-i face loc lui Lazar. Cum vi s-ar fi parut daca s-ar fi aplicat exact aceeasi metoda pentru eliminarea lui Lazar?
Dacă îi deranjează cei 20 de protestatari, asta înseamnă că sunt speriați. Bine că n-au pus tunurile cu apă pe voi. Olivii Dragnea și Carmenele Dan, că avem și așa ceva prin instituțiile bistrițene, cred că tunurile de zăpadă sunt bune și la împrăștiat protestatarii. – Puneți tunurile pe ei, să alerge prin oraș ca struții!
Pe mine nu doar ca ma sperie, dar sunt ingrozit de cei 20 de protestatari. ==
La ce fetze au, cred ca ar speria pe oricine!
Alan-Dala ; avem fete spalate si creierul spalat de adevar si conectat la valorile pe care trebuie sa le aiba in mod firesc toti romanii. Un om civilizat si cu dorinta de progres citeste doar stirea si nu se leaga de fata cuiva anume si nu jigneste. Demonstrezi cu asta ca nu ai nimic in comun cu o lume civilizata care isi cauta drepturile garantate de altfel in tara noastra si care se manifesta pentru o lume mai buna si doreste o clasa conducatoare eficienta. De departe se vede ca tu nu te incadrezi aici. Iti place si nu te intereseaza ca esti furat, mintit etc , si te-a invadat impostura. Pacat !
Premiul Oscar pentru cel mai imbecil comentariu merge (clar detasat si fara discutii) la… alan dala !!!! Nici Veo nu-l poate depasi in prostie