Actualitate

KFC și H&M, printre brandurile care vin în B1 Retail Park. Șantierul, deschis oficial. Când va fi inaugurată Galeria Bistrița (FOTO)

Șantierul B1 Retail Park (Galeria Bistrița), noul centru comercial care va fi ridicat pe Calea Moldovei nr. 40A, în imediata vecinătate a magazinului Kaufland, a fost deschis oficial în prezența reprezentanților investitorului, dezvoltatorului, constructorului și Primăriei Bistrița.

Investitor este Mitiska Reim, un fond privat de investiții specializat în real estate, cu sediul în Bruxelles, Belgia. Mitiska Reim, care are o capacitate totală de investiții de 500 de milioane de euro, deține 19 parcuri de retail în România, cel din Bistrița urmând să fie al 20-lea.

Reprezentatul dezvoltatorului a precizat că B1 Retail Park va fi un modern centru de retail cu un mix atractiv de branduri internaționale și naționale, desfășurat pe 13.000 mp, cu 500 de locuri de parcare în total. Vor fi create circa 250 de noi locuri de muncă în urma investiției de circa 2 milioane de euro.

Majoritatea spațiilor au fost închiriate, printre brandurile care vor veni aici numărându-se H&M, New Yorker, CCC, Deichmann, Flanco, Hervis, Takko Fashion, Pepco, Noriel, dar și KFC, conform dezvoltatorului. Sunt așteptați în parc și comercianți și retaileri locali.

Inaugurarea B1 Retail Park este programată pentru luna noiembrie a acestui an, investitorul dorind să deschidă neapărat galeria înainte de startul sărbătorilor de iarnă, astfel că lucrările vor fi realizate într-un ritm alert.

”Suntem martori la un eveniment important în viața municipiului Bistrița, deschiderea șantierului pentru B1 Retail Park. Este o investiție pe care Bistrița o așteaptă de foarte mult timp. În urmă cu 15-20 de ani se discuta despre investiții în această zonă. Din păcate, lucrurile n-au evoluat așa cum ne așteptam, dar iată că a venit și vremea acestui obiectiv, un parc de retail. Fiecare investiție înseamnă în puzzle-ul bistrițean un nou pas spre europenism. Nu chioșcurile, nu maghernițele, nu piețele care sunt în apropiere ci acest gen de comerț caracterizează Europa și trebuie să caracterizeze și Bistrița. Este un proiect frumos, elegant, foarte ambițios prin angajarea unui termen care pare la prima vedere unul nerealist, adică inaugurarea în luna noiembrie a acestui an”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

B1 Retail Park

PUZ-ul ”Construire ansamblu mixt cu imobile cu funcțiuni comerciale și locuințe colective, amenajări exterioare, totem și stradă de legătură – Calea Moldovei nr. 40A” prevede realizarea de spaţii verzi în proporţie de 27,4%. Se vor realiza străzi de legătură cu str. Grănicerilor și cu parcajul magazinului Kaufland. Va fi amenajat și un totem (semnal publicitar pentru ansamblul comercial). Galeria Bistriţa se va întinde în total pe 47.994 de mp din care 23.946 de metri pătraţi sunt destinaţi construirii unui ansamblu mixt cu imobile având funcţiuni comerciale şi locuinţe colective, amenajări exterioare, totem şi stradă de legătură.  Vor fi în total 10 imobile din care şapte imobile de locuinţe, un imobil cu spaţii comerciale care se vor întinde pe 1725 de metri pătraţi, o unitate de alimentaţie publică pe 290 de mp şi o staţie de carburanţi auto. Se vor amenaja și trei parcaje auto, una cu 70 de locuri pentru galeria comercială şi două cu 64 de locuri pentru zona rezidenţială. De asemenea, se vor face şi două locuri de joacă pentru copii a câte 150 de mp fiecare.

7 comentarii

  • Poftim?!
    Altii (alte administratii) fug ca dracu de tamaie cand este vorba de kfc-uri, donaldsuri, etc. pentru firescul act de a proteja tinerii de obiceiuri alimentare dezastru, iar veveritza asta de primar se gustereste cu sapa in mana ce afacere benga a facut. Succes la colacei in jurul taliei, barbii multiple, viata sportive zero dupa puii umflati cu pompa ai KFC-ului ( si nu numai) Dupa in meniu KFC o tura pe partia de schii….o baie in wonderbeshina si evident parcarea finala in locul de veci.
    Cat mai aveti?

    • lasa draga, fi tu subtirel si finut, iar amatorii de KFc sa aiba si ei bucuria unui meniu la ei in oras. Dar sunt curios RFK-ul lui Ungur ce va face?? acea copie palida a unui brand international.Ca s-o ingrasa unii nu trebuie sa ne batem capul, cei care se ingrasa se ingrasa oricum, fiindca ei gasesc alternative la orice fel de mancare sanatoasa!

  • Sa mi bag piciorul ! Parca revad imagini cu tovarasul CEAUSESCU pe santierele patriei Astept la final si un SOBOR de POPCI ..Traiasca si infloreasca scumpa noastra MASCARADA !!!

  • De ăsta chiar că aveam nevoie. Că de suntem un oraș cu locuri de muncă bine plătite. Oare cât te mai rabdă pământul ? Eu nu zic că nu avem nevoie de așa ceva ,dar terminați ce ati început si apoi continuati.

  • Din 15 noiembrie nu o sa mai fiti nevoiti sa va duceti duminica la Mall Dedeman … pentru ca in momentul de fata Dedeman prezinta un loc de promenada duminica pentru 8luni pe an , si inca ceva e o investitie privata, oamenii pot sa faca ce vor cu banii lor atat timp cat aduc plus valoare orasului si lor

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.