Potrivit ziarului Tricolorul, autorii acestei Declaraţii Apel spun că „această acţiune a lor ar putea fi privită ca o abatere de la disciplina de partid” de către “aşa-zişii păzitori ai unităţii partidului”.
“Mulţi ne amintim cu amărăciune acea zi de sîmbătă, 30 octombrie 2010, nefastă pentru soarta democraţiei în PRM. Atunci, la Congresul al V-lea, alegerea prin vot secret a organelor de conducere la nivel naţional a fost brutal întreruptă, inventîndu-se un motiv pueril, acela că n-ar mai fi timp pentru spectacolul de închidere a Congresului”, scriu semnatarii Declaraţiei Apel.
Ei adaugă faptul că s-au declarat, „formal, alegerile şi organele în componenţa propusă ca fiind validate prin vot, ceea ce a creat o mare dezamăgire în rândul delegaţilor. Această stare de spirit a fost transmisă în teritoriu, avînd drept consecinţă îndepărtarea unei serii de militanţi ai partidului. A fost într-un fel începutul cavalcadei decapitării filialelor (peste jumătate în 2 ani), al „executării” unor cadre de conducere, în urma unor hotărâri luate de 2-3 oameni de la Centru , dar şi al primirilor în partid şi al promovărilor unor persoane fără aprobarea organelor de partid competente. A fost încă un motiv al pierderii masive de electorat şi de aderenţi, mai ales că unele din acele persoane promovate, aveau din start o proastă reputaţie”, se arată în Declaraţia Apel.
Semnatarii vor Consiliu Naţional ca să-l poată înlocui din fruntea PRM pe Corneliu Vadim Tudor căruia îi reproşează că „nu a încercat apropierea de alte forţe politice şi de liderii acestora” faţă de care dimpotrivă PRM s-a distanţat prin atacuri „uneori gratuite”.
Foto: Viorel Cotuţiu şi Gheorghe Pop (PRM Bistriţa-Năsăud)
vai !,da de ce?asa un om bun!!!
Daca scapa de guru Vadim …totusi raman cu o consolare….este neastamparata Ancuta …care trebuie sa-i duca pe cele mai inalte culmi …cu conditia sa fie vara si cald…