Politică

Problema drumului care duce spre căsuţa orfanilor din Coşbuc, rezolvată de Daniel Suciu

Drumul care duce spre căsuţa orfanilor de mamă din Coşbuc va fi reparat înainte să vină iarna. Daniel Suciu, candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 2, a răspuns apelului lansat de publicaţia noastră şi a trecut la fapte. În ciuda costurilor şi a eforturilor pe care trebuie să le facă, nu a dat înapoi. FOTO

Sensibilizat de problema drumului care duce spre casa orfanilor de mamă din Coşbuc, semnalată de publicaţia noastră, Daniel Suciu a început încă de luni să caute soluţii. Împreună cu primarii comunelor Coşbuc şi Lechinţa, Niculae Anghel şi Romeo Florian, a închiriat un utilaj numit picon, care are şenile. Acesta va sparge stâncile de pe drum şi îl va nivela. Abia apoi se vor monta cilindri şi se va pune balast, aşa încât drumul să poată fi practicabil.

„Mi-am dat seama că în anumite momente e mai bine să taci şi să faci. Am fost ajutat de colegii mei, primarii Romeo Florian şi Niculae Anghel. Şi primarul din Romuli, Ioan Moniţa, şi-a oferit sprijinul. Tuturor le mulţumesc fiindcă nu e deloc simplă această lucrare. Aţi avut dreptate când aţi semnalat problema spunând că nu poate fi rezolvată cu un singur telefon”, a declarat Daniel Suciu pentru publicaţia noastră.

Consilierul judeţean PSD a ţinut să mulţumească în mod special domnului Nicolae Cira din Coşbuc, un om care a acceptat să se intre cu utilajul greu pe proprietatea lui, altă soluţie de trecere nefiind posibilă.

„Îi mulţumesc  foarte mult domnului Cira, un om deosebit. Dacă nu ne permitea să trecem cu utilajul încălcând proprietatea lui, nu am fi putut face nimic”, a declarat Daniel Suciu.

Marţi, el a putut vizita familia Ganea şi, ca tată de gemeni, a fost impresionat de buna creştere pe care Marian Ganea şi regretata lui soţie au dat-o celor şapte copii, dar şi de eforturile comunităţii de a-l ajuta să ridice o casă pentru copii.

„Mă bucur că pot fi de folos acestei familii şi că mi s-a oferit ocazia aceasta să îi ajut. Îmi doresc ca aceşti copii să meargă la şcoală pe un drum accesibil”, a declarat Daniel Suciu, candidat în Colegiul 2 Camera Deputaţilor, din care face parte şi comuna Coşbuc.

Cristiana Sabău

14 comentarii

  • In sfârșit! De apreciat gestul cu toate cu nu sunt o fana Dani Suciu! Mă bucur pt acei copilasi, e un inceput si nici nu a fost nevoie de turle si trimbite ca sa se facă ceva. Numai Florian nu a putut rezolva, i-a plăcut sa facă pe interesantul in toată perioada lui de prefect, apoi sa iasă in presa neinformat si sa abereze, fara nimic realizabil! Oh Gooood!

  • Din birou se cauta vinovații, se iau angajamente și se amâna sine die, rezolvarea fie și provizorie.
    De pe teren altfel se abordează lucrarea, se mobilizează forțe, se găsesc oameni gata să-și ajute semeni.

  • Nu sunt nici sustinatoarea lui Florian, nici a lui Suciu, in primul rand, toata lumea stie ca suntem in plina campanie electorala si amandoi sunt candidati, ce-i drept unul pt Cam Dep si unul pt Senat, si fapta buna consemnata se datoreaza in cea mai mare parte acestui fapt. Asta pare a fi o provocare din partea ziarului! De parca situatia fam Ganea exista de ieri-de azi…Insa, de data asta s-a vazut cat e de implicat e ex-prefectul, asa ca o bulina neagra lui ca a fost idiot si una rosie lui Suciu ca anii petrecuti in politica nu au fost degeaba:)

  • A facut drumul ? …La facut !!!! …Drumul va ramane pentru todeauna facut de Daniel Suciu , restul sunt comentarii !
    Bine ma Dani !!!!

  • Frumos ar fi daca toate probleme, si cele mai grave s-ar rezolva asa rapid si simplu printrun articol de ziar online.
    Dar nici macar omeni omoriti in trafic de masini care circule cu 100 km/h peste treceri de pietoni nu reusesc sa starneasca atentie.
    Un semafor, ceva….zero.
    In rest felicitari celor care actioneaza.

  • Da, jalnic. Se vede ca e o comuna cu primar PSD. Sunt comune pe Valea Somesului in care primarii PDL au pus la dispozitia oamenilor utilaj sa-si niveleze toate drumurile de acest gen, nu doar pentru saraci sau pentru bogati. dar in Cosbuc se pare ca primarul a tinut lucrul pe loc sa vina campania ca sa aiba candidatii pe ce-si face imagine. E trist ca trebuie ca unii sa profite de un necaz asa de cumplit ca sa obtina un loc in parlament. Realizarea drumurilor trebuie sa fie ceva firesc, nu un mare tambalau. Numai in Romania poate fi asa ceva. Oricum, ma bucur ca si-a facut Suciu poze cu drumul, e si primul si ultimul drum construit de PSD.

  • Noi romanii avem cateva vorbe care ne-au facut „celebrii”. De pilda, „capul plecat sabia nu-l taie”. Aceasta picatura romaneasca, de-a lungul anilor a ucis ATITUTINEA acestui neam. O reactie fireasca a OMULUI, atunci cand nu ii convine ceva, tine de o latura a dezvoltarii si evolutiei rasei. Daca acest „sfat” a fost conceput si cultivat de cei care aveau si inca poate mai au interesul sa conduca in liniste, nu imi pot explica de unde vine :”nici o fapta buna sa NU ramana nepedepsita”. Nu pot sa inteleg de ce trebuie „neaparat” sa ne dam cu parerea in legatura cu motivele care au determinat pe cineva sa faca un lucru bun, de ce nu ne multumim cu bucuria facuta unui semen de-al nostru de catre un alt semen al nostru, fie EL si politician aflat in campanie electorala. Presupunerile din categoria „drobul de sare” nu au facut si nu vor face bine NICIODATA acestui neam greu incercat ( in trecut de alte popoare si mai recent de fostii conducatori + Basescu). Felicitari Vasile Daniel Suciu pentru gestul tau de OMENIE!!! Atentie la calea apelor pluviale in zona, pentru ca gestul tau minunat sa tina pana cand acest drum va beneficia de lucrarile corespunzatoare.

  • Felicitari Daniel, Mi-ar place sa te intalnesc intr o zi
    Cred ca tinerii gata sa faca treaba sunt sansa acestei tari
    Cata deosebire intre raspunsul Domnului Florian si actiunea plina de empatie a Domnului Suciu.
    Domnule Suciu pentru acest gest sunteti alesul meu si al prietenilor mei.
    Dragi politicieni, noi suntem satui de vorbe si de promisiuni goale
    Vrem ceva palpabil.
    Felicitari Doamna Cristiana. Ati impuscat doi iepuri cu un glont. Ne-ati aratat un pic la cine-i pasa de semenii lui cine vrea si cine poate sa se implice si ati rezolvat si o problema punctuala

    • imi place si raspunsul tau …mai ioane…..deci vrei sa te intalnesti cu suciu si ….vrei ceva palabil…..sa inteleg ca nu stii ca are….limbrici?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.