Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care s-a declarat ca profesor împotriva temelor pentru acasă, a declarat, la Bistriţa, că se va lua o decizie legată de ele în urma dezbaterii publice la care participă elevi, profesori şi părinţi. Ministrul e revoltat că sunt profesori care nu lucrează mai nimic la ore, dar le dau elevilor să rezolve singuri câte 50 de probleme.
„Eu nu am dat ordin de ministru să interzic temele pentru vacanţă. Ca profesor nu sunt adeptul temelor pentru acasă. Am făcut acea consultare publică la care au răspuns 80.000 de cetăţeni ai României, părinţi, elevi, profesori vizavi de rolul temelor pentru acasă. Această dezbatere continuă: dacă este sau nu este nevoie de teme pentru acasă, dacă temele pot constitui element de evaluare şi aşa mai departe. Nu am luat o decizie în zona aceasta până nu finalizăm dezbaterea. Această decizie trebuie să o luăm împreună cu colegii noştri din sistem, profesori, directori, pentru că este normal ca punctul lor de vedere să ajungă pe masa ministrului şi să luăm o decizie corectă”, a spus ministrul.
Liviu Pop a recunoscut că are o poblemă legată de volumul temelor: ” Ce problemă avem vizavi de teme? Este numărul foarte mare de teme pe care unii profesori le dau pentru elevi. Profesori care fac, în timpul unei ore, o problemă sau două, dau de azi pe mâine, 50 de probleme. În vacanţa de 10 zile se dau să se citească 10 cărţi. Volumul temelor este poate, în unele situaţii exagerat, iar în alte situaţii avem nevoie de aceste teme pentru acasă. Acest material e în dezbatere, e public, iar la final vom lua o decizie împreună. Nu am luat nicio decizie de când sunt ministru decât prin consultare. Că nu a ajuns la toată lumea consultarea e altceva”.
Ministerul Educației Naționale și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au organizat în perioada 7 – 20 noiembrie 2017 o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă.
Demersul s-a adresat actorilor educaționali din învățământul primar, gimnazial și liceal și a presupus completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcție de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi și părinți.
Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce privește rolul acestor activități de învățare, respectiv corectarea unor disfuncționalități semnalate.
Problema cea mai grava in educatie e faptul ca d-ul ministru nu poate schia pe partia lui Cretu .
Daca dezbatere este public. Un link are cineva?
A fost publică in noiembrie, nu mai este!!
Mersi!
Asa ca intodeuna, afli pe urma. Comunicarea guvernului defectuos. Dezbateri de forma.
Da, domnule ministru. In legatura cu nesfarsitele teme pentru acasa ati emis si semnat ORDINUL nr. 5893/28.11.2016, care prevede ca :
ART. 1 (3) – Timpul necesar realizarii tuturor temelor pentru acasa pentru un elev, este de cel mult 2 ore însumând TOATE disciplinele, in asa fel incat media zilnica a pregatirii elevului in clasa si in afara ei, sa se incadreze in 8 ORE ZILNIC -!!!
ART. 2 – Tema pentru acasa va fi stabilita diferentiat, in functie de NIVELUL de pregatire al elevului.
Perfect scriptic. Numai ca FAPTIC, noi am dori sa aflam daca vreun Inspector scolar a verificat modul de respectare a acestui Ordin din 2016, in anul 2017. Sau macar cate sanctiuni au fost aplicate? Spunem aceasta deoarece si acum pe unii elevi din clasele 7-8 din Bistrita ii prinde ora 22-23 pana isi termina toate analizele gramaticale stiintifico-fantastice (cu mult peste nivelul varstei lor-!). Consider ca si datorita acestor dascali (de sec. XIX-) am ajuns pe primul loc in Europa cu cei mai grasi si mai bolnaviciosi copii-!
Dnu ministru sigur nu a făcut temele primite când a fost la școală. Cel puțin la limba română.
Din pacate acasa nu se dau doar teme. Acasa tb sa explici copilului lectia lredata la scoala pt ca nu se intelege nimic la clasa. Profesorii predau in acelasi stil mecanic fara sa explice, Fara ca elevii sa priceapa ceva. Apoi dau teme,proiecte si alte rahaturi acasa iar noi muncim dublu. Problema nu este tema de acasa. Si noi faceam teme doar ca, spre deosebire de ce se i tampla astazi, noi plecam cu lectia inteleasa din clasa. Am copilul clasa V-a. M am apucat si eu sa studiez din nou pt a putea sa o fac sa inteleaga.. li se preda pe repede inainte, nu se lucreaza dar ae dau teme. Ca un exemplu…din clasa nu a intelea nimeni nimic la verb si timpurile lui. Iar eu ma ocup acum cu definitii, exemple, scheme.
Timpurile verbului se invata ca si tabla inmultirii,nu-i nimic de explicat.
Gabriela, nu crezi ca prin acest raspuns arogant al tau compromiti intregul corp didactic ? Cum adica la timpurile verbului nu-i nimic de explicat? Probabil tu erai repetenta in clasa a doua sau a treia când vi s-a explicat chiar si Tabla inmultirii, aproximativ asa: 5 x 3 = 15.
Dupa care doamna invatatoare a explicat copiilor desenand pe tabla:
,,Cinci puisori plus inca cinci puisori plus inca cinci puisori, fac o MULTIME de puisori.Acum sa vedem cati puisori avem in aceasta multime? 1-2-3-4…. Fix 15.
Acum ai inteles Gabriela de ce chiar si Tabla inmultirii trebuie explicata-?
Despre timpurile verbului nu incerc sa-ti explic nimic, deoarece conceptia ta fixa despre invatatul PE DE ROST fara nici o explicatie este cam de sec. XIX sau XX.
Nepoțelul meu este în clasa a patra și pentru vacanta a avut 50de probleme dintre care multe foarte grele și nu au fost făcute la clasa. Nu mi se pare corect sa se procedeze asa pentru ca nu înțeleg nimic copii și sunt epuizați psihic.
Presupun ca ,atunci cand nepotelul a fost inscris la scoala,familia s-a zbatut sa-l inscrie la o invatatoare buna ,adica una a caror elevi obtin rezultate bune la concursuri.Cum credeti ca se obtin rezulfatele bune la concursuri decat lucrand foarte mult acasa, cele 50 de minute nu ajung daca doriti performanta.
Pentru Walter Born:
Dezbaterea a fost comunicata pe toate canalele media, inclusiv pe edu.ro. Comunicarea a fost in timp util.
Daca acum v-ati trezit este vina dumneavoastra.
Ok. Poate ca sunt cam multe teme. Dar de atitudinea părinților nu aveți nimic de spus. De exemplu dam copilul la un sport, la dans, la teatru, la ore plătite, mai mergem si la pictură si un instrument. Si uite așa si noi părinții ii epuizam psihic si fizic pe copii. Nu trebuie ca prin ei sa ne realizam noi frustrările noastre. Din păcate multi părinți procedează așa. Si atunci bietul copil cum sa se concentreze la atâtea activități si sa mai die atent si l școală. Ar trebui un studiu pe această temă.
Degeaba le dau teme ,daca nu sunt corectate sa inteleaga si copilul unde a gresit,si la teste apoi copii vb singuri.copilul e in clasa 5.Sa aiba un program de 2 ore de matematica una dupa alata.una in care sa se predea si alta in care sa faca exercitiile sa inteleaga si ei ceva de la profesor.La fel si la romana.fara teme pt acasa.
Cred ca ministrul ar trebui sa ia masuri împotriva traficului si recoltării de OVULE de la eleve minore din licee. Cum cabinete medicale la tot pasul, centru ADN in cartier, lumea care încasează mii de euro așa cum circula veștile pe Internet si escroci la tot pasul ASTA ESTE O FOARTE MARE PROBLEMA! Se știe ca recoltarea de OVULE este interzisa in România dar câte nu sunt interzise si cate motive de îndoială nu ne dați zilnic cu tot cu cadrele didactice si alti intelectuali care dau mâna cu țiganii pusi pe căpătuială!
Temele pentru acasa sunt necesare. Problema nu o constituie aceste teme, ea este în altă parte și anume: necorelarea lor cu programa scolara, care este prea încărcată, si cu nr. de ore din planul de învățământ; dorinta exagerată a cadrelor didactice și a părinților ca elevii sa fie premianți, olimpici, de excepție; goana nebuna dupa note mari pentru a intra la licee nume.
Cum crede dl. ministru ca se poate învăța română și matematică fără teme ? Cred ca se doreste o generație de elevi fără educație pentru a fi manipulați dupa ” enteresele partidului”
Răspunsul la întrebarea pusă în titlul articolului cu privire la temele pentru acasă primite de elevi, este clară după ce citeşti întreaga expunere de argumentaţie făcută de domnul ministru, şi anume, că dumnealui nu-i plăceau temele, drept urmare nu cunoaşte semnificaţia, înţelesul unor cuvinte pe care le utilizează în vorbire şi în scris, ceea ce exemplific, de această dată cu următoarea noţiune : indentificare, o altă „perlă” care mi-a sărit în faţă dintr-o parte a citatului următor: „Cercetarea are ca scop indentificarea unei noi abordări în ceea ce priveşte rolul acestor activităţi de învăţare, respectiv corectarea unor disfuncţionalităţi semnalate”. Dumnealui nu cercetează şi corectează disfuncţionalităţile apărute, deoarece în învăţământul contemporan, în scoala de azi şi de ieri, dascălii nu-i învaţă pe elevi cum să înveţe. Îi amintesc o vorbă înţeleaptă din popor, „omul învaţă toată viaţa şi tot prost moare”, ceea ce înseamnă că procesul de învăţare este un proces istoric continuu, când nu ştii ce înseamnă apelezi la dicţionarele explicative ale limbii române, ceea ce nu-i o ruşine, chiar dacă ai terminat o facultate. În DEX automat te îndrumă spre forma corectă, şi anume – identificare -.
Si pe copii cand ii mai intrebati despre ce cred in privinta temelor pentru acasa? Prea mult mereu strica,mai exact, ne strica copiii. Vi se pare normal sa stai cel putin 4 ore pe zi, fara pauza, la teme? O prostie completa! Tara asta nu va ajunge nicaieri daca o sa continuam asa!