Deși proiectul de reabilitare a Corpului A de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” a fost prins la finanțare prin PNDL 2, în total 8,9 milioane euro fonduri guvernamentale, municipalitatea întâmpină probleme serioase în implementarea lui.
”Sunt niște discuții la acest proiect, în sensul că serviciul juridic de la Ministerul Dezvoltării nu interpretează administrarea domeniului privat de către public finanțabilă pe PNDL. Ne-am susținut punctul de vedere, am explicat. Lucrurile sunt cât se poate de clare, reabilităm o școală care este folosită de 60 de ani de către comunitatea bistrițeană, o mai folosim încă 100 de ani cel puțin cât avem contractul de administrare, un contract în confirmitate cu legislația. În Codul Civil administrarea este tratată la două capitole și ei spun că finanțează doar administrarea pe al doilea capitol. Nu cred că este în regulă. Așteptăm un document scris de la minister ca să știm ce facem mai departe. Noi avem două variante: să cumpărăm cu 1 leu clădirea CNLR, dar nu șltiu dacă proprietarul, Parohia Evanghelică, va fi de acord să facă această vânzare, sau să-i dăm în judecată. Mai avem o experiență de acest fel, cu Centrul Comunitar pentru Tineret. Ni s-a refuzat și am câștigat în instanță, care i-a obligat să ne finanțeze”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.
El a menționat că finalizarea clădirii vechi ar dura circa doi ani din momentul începerii lucrărilor: ”Dacă am diuscuta de un monument istoric care ar fi folosit ca o biserică o dată pe săptămână, n-ar fi niciun fel de problemă, am face cu banii noștri și am termina în zece ani. Dar cine poate închide acea clădire timp de zece ani? Noi trebuie să avem sursă de finanțare care în maxim doi ani să pună la dispoziție banii. Dacă nu, lucrurile op pot lua într-o direcție aberantă. Și doi ani este foarte mult și va fi foarte greu să se descurce, de aceea am făcut înainte școala elementară, ca să avem un corp în plus, și celelalte clădiuri, ca să se descurce cu clasele și în clădirea școlii gimnaziale. Mai mult de doi ani să închizi acea clădire nu creed că vor accepta nici profesorii, nici elevii, nici cetățenii. De aceea spun că nu este posibil să finanțăm noi”.
Sa nu uitam ca pentru ceea ce s-a construit si renovat pana nu demult, nu prea s-a meritat investitia, deoarece lucrarile au fost cam de mantuiala….sa nu mai vorbim de aglomerarea de cladiri si tot felul de constructii care dau un aer imbacsit liceului.
Cat despre profesorii care au mai ramas prin liceu……mai bine tac!
O gramada de pensionari, senili si cu probleme de ordin psiho-social, unii ciudati rau de tot….. Unii!
Ce folos ca ati construit sala de sport daca unii elevi ai scolii nici macar nu au acces acolo?
Sau poate se antreneaza fostul director acolo, sau de ce nu, vreo sedinta PSD????
Parinte, faci foarte bine ca nu le dai acordul sa distruga ce a mai ramas!
Creieraș neted! dacă nu înjuri PSD nu ești trendy ?
Eheeeii, s-a dus Costicuță Rus ( desi am mai auzit ca stafia lui e director pe undeva pe la un centru de superbiè sau cum i-o fi zicând). S-a dus Costică, s-a oprit şi robinetul banilor. Momentan desigur, că vor sfărşi si stațiile gen Costică si Camelia ( cum care? cea de la inspectoratul scolar).
Solutia putea fi foarte simpla – fara Wonderland, iar banii respectivi putea fi folositi demult pentru renovarea cladirii principale. Daca se mai amana inceperea lucrarilor, nu ar fi exclus sa cada vreun plafon peste elevi si profesori, mai ales la etajul II. Nu mai zic nimic de podeaua salii festive, ale carei grinzi erau socotite subrede si acum 30 de ani.
Imi pare rau, de cand administreaza d na Galatan este dezastru…..pe toate planurile…Incepe sa va para rau dupa Costica ?Mai asteptati nitel….
Galatan asta, nu aia care o predat la SFanta MAria? Aduce parca putin….,
O fi pesedista si asta ca multi altii!
Exceptie: profu de fizica Muresan!
Sa traiasca!
Smechereala ieftina marca Costica & Cretu. Spera sa prosteasca iar comunitatea sasesca. Chiar daca in conducerea sasilor exista persoane care ii sunt datoare lui Costica pt. „ajutorul” dat copilului la examene sau fata de Cretu – alte avantaje pe linia Primariei.
Oare accepta preotul Kraus si ceilalti cu putere de decizie de la sasi o asemenea propunere parsiva ?