”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că Adrian Blaga a incendiat autoutilitara, folosind motorina cumpărată în acest scop. În timpul incendiului, acesta i-a aplicat minorului Blaga Timotei lovituri la nivelul capului şi gâtului cu ciocanul şi maceta, corpuri delicte identificate la faţa locului, lovituri care i-au cauzat moartea, după care, cu aceeaşi macetă şi-a provocat o leziune la nivelul gâtului, secţionându-şi vasele sangvine. În aceste împrejurări Blaga Adrian a inhalat importante cantităţi de fum şi monoxid de carbon, care i-au provocat moartea”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, semnat de prim procurorul Marinela Pop.
Conform raportului medico-legal, moartea pastorului a survenit şi din cauza leziunii autoprovocate la nivelul gâtului, iar pe cele două cadavre nu au fost identificate urme de autoapărare.
”Expertizarea genetică ADN a corpurilor delicte şi a altor obiecte ridicate de la faţa locului au pus în evidenţă profilul genetic aparţinând celor doi decedaţi şi nu alte profile. Din analiza şi interpretarea tuturor probelor administrate, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că în cauză s-a comis infracţiunea de omor calificat, pe raza localităţii Aciua, jud. Satu Mare, în autoutilitară, la data de 6.VIII.2013, omor comis asupra minorului B.T. de către tatăl său, B.A.T., după care acesta s-a sinucis”, se mai arată în comunicat.
În cursul cercetărilor s-au exclus succesiv variantele privind omorul în scop de jaf sau interes material, omorul în scopul recuperării unor sume de bani sau omorul din răzbunare, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Pastorul Adrian Blaga (39 de ani) şi fiul său, Timotei (9 ani), au fost găsiţi morţi, în 6 august 2013, pe un câmp, la trei kilometri de satul Aciua, comuna Pomi, într-o autoutilitară incendiată pe interior. Adrian Blaga era pastor asistent la Biserica Carismatică Americană Calvary Chapel din Bistriţa, această comunitate condusă de Brian Fouts fiind cea care susţinea şi activitatea Asociaţei „Începuturi Noi”. Bărbatul conducea o asociaţie care se ocupă de protecţia copiilor şi tinerilor. Băiatul ucis, Timotei, în vârstă de 9 ani, era sportiv legitimat la CS „Hercules” Bistriţa.
Surse apropiate familiei au declarat că Lidia Blaga este convinsă că adevărul este altul şi că soţul ei nu putea niciodată să-şi ucidă copilul. Femeia se aştepta însă la acest rezultat întrucât, spun sursele citate, ancheta nu s-a efectuat ca la carte. De la Bistriţa nu s-au luat amprente decât după câteva zile, orice informaţie dată de familie nu a fost luată în seamă, iar timp de 7 luni nimeni nu a mai întrebat-o pe Lidia Blaga nimic.
Pe astfel de oameni n-ai cum sa-i numesti altfel decat „nesimtiti”.. de fapt, si asta e prea putin spus. Trist este faptul ca nu se va afla (poate) niciodata adevarul…
Avem si in procuratura, ,,specialistii” pe care i-a format sociatatea, si pe care-i meritam.Când mortul e de vină, misiunea ,,oamenilor legii” e atat de simpla: case closed! Oare asa sa fie?