Social

Produs tradițional din Bistrița-Năsăud, la expoziția reprezentanței României pe lângă Uniunea Europeană

Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles a organizat o expoziție de produse tradiționale românești unde, la loc de cinste, a fost și ”Povila de Bârgău”, atestată în acest sens de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Potrivit lui Ioan Nuțu Tabără, directorul Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud, Asociația Pro Familia a trimis la Bruxelles mai multe borcane cu acest magiun făcut din prune bistrițene după rețete vechi, fiert în cazan de cupru, la foc mic și fără zahăr, produs care a fost expus alături de alte produse românești tradiționale și a fost foarte apreciat de europeni.

”Felicitări și mulțumiri Asociației Pro Familia. Ne dorim anul acesta atestarea și altor produse tradiționale”, a spus Ioan Nuțu Tabără.

Povila de Bârgău a fost atestată ca produs tradițional în 2013, așa cum am scris AICI.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.