(VIDEO) Profesorul de religie Florin Bojor care a participat, vineri seara, la protestul diasporei de la Bucureşti, a scris pe Facebook un mesaj către preşedintele PSD, Liviu Dragnea în care îl întreabă de ce permite Jandarmeriei să gazeze şi să intoxice „ca pe puii de avicola” manifestanţii „dornici de binele comun”.
„Jandarmeria Română de la 18:30 tot în gaze lacrimogene ne ţine. Deși am fost sute de mii în stradă paşnici, democratici şi dornici de bine comun ne-au intoxicat ca pe puii de avicola. Aici e în stradă poporul și cei ce trebuie să ne apere, ne gazează. Mulțumesc că vă educ copiii și voi ne gazaţi! De ce, domnule Dragnea?”, a scris pe Facebook profesorul Florin Bojor.
Sâmbătă, la prânz, el a postat şi o înregistrare video:
Incidente extrem de violente au avut loc în Piaţa Victoriei, jandarmii intrând în forţă pentru a goni oamenii. Astfel de incidente s-au produs pe tot parcursul protestului, unii manifestanţi au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, iar scutierii au ripostat cu grenade cu gaze lacrimogene şi cu tunul cu apă. Mai multe persoane au avut nevoie de ajutor medical.
Deputatul Robert Sighiartău, secretar general al PNL, a reacționat pe Facebook și a condamnat intervenția forțelor de ordine: ”Dragnea si slugile lui au trecut la represiune împotriva propriului popor. PSD a activat garda de pretorieni împotriva românilor liberi. Este inadmisibilă acțiunea forțelor statului. Jandarmeria trebuie să protejeze populația nu să o intimideze și să o reducă la tăcere. Cei trei responsabili din Teleorman, Dragnea, Dăncilă, Carmen Dan, sunt responsabili pentru această situație care ne aduce aminte de anii 90, când și atunci a fost curățată „piața”. Demisia sefului Jandarmeriei se impune de îndată. Sunt frații, surorile, copiii, prietenii, compatrioții noștri – sânge din sângele nostru de români. Oriunde sunt români pe acest pământ, trebuie să fim solidari cu ei! România are o datorie de onoare față de orice româncă și român, indiferent de colțul de lume unde sunt stabiliți: să-și respecte fiii și fiicele și să o demonstreze zi de zi”.
La rândul său, președintele PMP Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca, a afirmat: ”Suntem solidari cu milioanele de români care muncesc cinstit peste hotare și care revin în țară pentru a-și exprima nemulțumirea față de modul dezastruos de a guverna al actualei puteri! Românii care au plecat din țară sunt parte a poporului nostru și au nevoie de schimbări reale aici, acasă, pentru a se putea întoarce acolo unde le sunt rădăcinile. Protestul trebuie să rămână pașnic, cu un mesaj clar al nemulțumirii exprimat de toți cei care își doresc sa revină in țara pe care o iubesc, România, pentru că aici au crescut, aici le sunt prietenii și familiile. Se pare ca PSD nu-i mai vrea înapoi. Cei care formează Diaspora de astăzi nu sunt străini, sunt romani cu suflet bun ca și noi, dar care au ales să lucreze in altă țara cu gândul la un viitor mai bun pentru ei și familiile lor!”.
Reprezentanţii Jandarmeriei susţin că intervenţia de la mitingul de vineri seară a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind „eminamente defensive”, iar acţiunile au fost reactive. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, la ora 23.11 prefectul Capitalei a emis ordin ca Jandarmeria să acâioneze în forţă, iar din acel moment s-au luat măsuri astfel încât zona să fie evacuată.
În urma incidentelor, peste 450 de persoane au primit asistenţă medicală în Piaţa Victoriei, dintre acestea 65 fiind transportate la spital.
Preşedintele României Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei şi a subliniat că încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Preşedintele a spus că ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele de vineri seara.
PMP i-a cerut ministrului de Interne, Carmen Dan, să oprească intervenţia jandarmilor din Piaţa Victoriei, afirmând că “aceste intervenţii amintesc de anii ’90”.
Un nou protest este anunţat pentru sâmbătă, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, evenimentul fiind intitulat ”Nu plecăm până nu plecaţi!”. ”PSD-ALDE a arătat aseară că legitimitatea lor se impune prin violenţă asupra cetăţenilor. Pentru că vrem să ne exprimăm liber, pentru că vrem să fim auziţi şi pentru că vrem să rămânem liberi, ne vedem din nou în Piaţa Victoriei. Nu ne intimidaţi, nu ne este frică, puterea suntem noi! Plecaţi până nu omorâţi pe cineva!”, scriu organizatorii evenimentului.
Daca tot pui astfel de subiecte cu prietenul bojor, de ce nu mentionezi si partea aceea in care o jandarmeriță este batuta cu bestialitate de un grup de protestatari si trimisă dintr o misiune direct pe patul in care se lupta se supraviețuiască cu viata !
bravo
De femeia jandarm cu fractură de coloană și paralizată de ce nu se pomenește ? Jandarmeria și-a făcut datoria EXEMPLAR ! Adevărații organizatori ai tulburărilor sociale de ieri, adică SRI, a urmărit o „emoție publică” gen colectiv dar NU LE-A REUȘIT! Chiar dacă și-au scos plozii niște mame inconștiente în fața jandarmilor în speranța că sunt loviți. Cât despre cei care au ieșit în Bistrița, sunt foștii băsiști actualii pârțari ai CIUME NEGRE SRI-DNA !
Eu nu am fost acolo să văd ce s-a întâmplat. Voi cita din ce a postat pe FB jurnalista Sanda Nicola: „Știu sigur că aseară am fost acolo unde trebuia, cu cine trebuia. Noi am lăsat copiii acasă și s-a dovedit o decizie inspirată. Au dat nonstop cu gaze, din belșug, să ajungă la absolut toată lumea din piață. Jandarmii au provocat constant pe toată lumea, numai pe cei câțiva agitatori i-au lăsat în pace să-si facă numărul”.
Doamna Sabău! Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în America, acești „demonstranți” erau cu dinții scoși în dubă! RESPECT JANDARMERIA ROMÂNĂ! au reușit să evite toate provocările și au acționat corect conform legii.
Doamna Sabău! Oricât ați fi de subiectivă, părtinitoare și plină de ură, NU AVEȚI DREPTATE ! Așa ziși demonstranți au fost acolo să facă anarhie, au provocat și au lovit jandarmii încă de la început în ideea că dau jos guvernul ALES DEMOCRATIC și pun în loc „GUVERNUL MEU”.
Protestatarii au anuntat inca de acum cateva luni ca vor fi cei mai pasnici. Au zis ca merg peste ei, ca va fi altfel, ca nu va mai fi protest pasnic ca celelalte, ca e revolutie si ii pot ataca pe jandarmi fara sa fie trasi la raspundere. Sa vii acuma sa sustii ca saraciii erau pasnici …
By the way, azi iar anunta organizatorii tot „protest pasnic”, ei zic ca va fi chiar „mai pasnic” decat ieri. Pe seara iar va vad plangand ca jandarmii nemernici au atacat oameni pasnici.
S-a ajuns prea departe cu ticalosia!
Dar daca erau in Grecia? In ce stare se aflau jandarmii? Cu sutele in spitale. Doar asa se poate schimba ceva in tara asta, asa cum au procedat grecii, doar cu violenta. Pe cei din conducerea tarii ii doare in fund de protestele pașnice, ei fac ce vor. Pana nu li se pune „cutitul” la gat, tot asa o sa mearga tara asta.IN JOS
Bojor trebuia să-și scrie pe carton: „VENIȚI ACASE, DACĂ AVEȚI ȘASE !”
Jandarmeria Română informează că unul dintre jandarmii loviți de mai mulți protestatari în Piața Victoriei este internat la Spitalul Floreasca din Capitală, cu suspiciunea de fractură la coloana cervicală. Este vorba despre o femeie jandarm.
Femeia ce făcea parte din forțele de ordine ale Jandarmeriei și care a fost lovită a fost internată la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Floreasca, cu un traumatism – suspiciune de fractură la coloana cervicală, informează Jandarmeria Română, citată de Mediafax.
Ea a fost prinsă în mulțime alături de un alt coleg jandarm, fiind loviți de mai mulți manifestanți violenți. Alți protestatari au intervenit, însă, și au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi. Jandarmii au intervenit în forță, vineri seara, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, în Piața Victoria, pentru a dispersa protestatarii aflați în fața sediului Executivului.
Până la acest moment, 247 de persoane prezente la mitingul din Piața Victoriei au avut nevoie de îngrijiri medicale, între care nouă jandarmi. Dintre persoanele asistate, 16 au fost transportate la spital, patru fiind jandarmi. În Piața Victoria, au existat, în mod repetat, ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine. Protestatarii au forțat gardurile, au aruncat în același timp și cu pietre, sticle și alte obiecte către jandarmi, iar aceștia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene și, ulterior, și cu tunuri de apă.
Cei care s-au manifestat violent, n-au fost manifestanţi, ci nişte cozi de topor comandaţi de Dragnea, interlopi care îl apărau când se prezenta la DNA pentru audieri, infiltraţi printre manifestanţii paşnici, pentru a da ocazia jandarmeriei să intervină în forţă. Scopul de a înfrica şi împrăştia manifestanţii care-şi prezentau paşnic nemulţumirea faţă de guvernarea abjectă ce a dus la o situaţie economico-socială şi politică fără precedent, l-au satisfăcut folosind o instituţie de forţă, Jandarmeria Română, a cărei sarcină este de a asigura protecţia pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor acestei ţări, prin folosirea exagerată a gazelor lacrimogene şi la sfârşit a tunului cu apă, pentru a împrăştia protestatarii paşnici, în loc să-i sustragă pe acei turbulenţi, anume infiltraţi pentru a produce motivul necesar pentru împrăştierea unor cetăţeni cinstiţi, care au demonstrat paşnic, scoţând în evidenţă toate porcăriile majorităţii care a acaparat puterea şi o foloseşte în scopuri prproprii, împotriva propriului popor. Acest lucru i-a determinat să se folosească de jandarmerie, pentru „a băga pumnul în gură” celor care dezvăluie adevărul guvernării PSD-ALDE. Halal de ea „guvernare”.
Hai nu mă face să râd că mi-s crăpate buzele !
Dracu e de vina ca au fost violentei!!sunteti niște dobitoci spălați pe creier care Numa dezbina țara,..la căpșuni cu voi …sa va fie Rușine ca promovați țara asta ca fiind cei mai hoți asta e in mintea voastră spălată pe creier,…suntem o țara normala dar cu voi spălați pe creier ne faceți de Rușine!!!
Cinste țării fac astăzi doar agramații, dobitoc pesedist!
Hai mai ca nici cu agramatismul si analfabetismul vostru nu mi-e rusine.
Uita-te la ce comentarii posteaza „elita” voastra, crèmè de la crèmè.
Postacii de la psd au primit ordin pe unitate! Bah, nu va e rusine sa fiti partasi la distrugerea acestei tari in anul centenarului!? Sunteti usor de identificat, sunteti lipsiti de logica si fluturati aceleasi argumente strambe! Orice om intreg la cap intelege ce marsavie ati facut aseara prin infiltrarea ultrasilor in randul protestatarilor pasnici. #mu1epsd
Acest miting nu a fost autorizat de nimeni.Autoritatile legale ale statului au cerut din timp asumarea acestei adunari de cineva,dar toti s-au tras pe spate .In conditiile in care elemente criminale smulg borduri de pe strada si le arunca spre alti cetateni ,aprind pomii pe pe marginea strazii cum ar trebui procedat?
Daca te duci in fata guvernului german si pui rulota in 10 minute esti in puscarie.In Piata Victoriei se poate,protestatarii nu pot fi deranjati.
In interventia de aseara si azi noapte jandarmii au actionat la minim,sper ca pe viitor sa actionaze mai viguros ,ca in Gernania ,Franta.
de ce nu cereti dublarea salariului minim ?
la 4000 ron in cativa ani
mult hulitu dragnea dubleaza pensile si nimeni nu ia cerut !
pibu creste in fiecare an cu zeci de miliarde de euro si voi sunteti fricosi ca creste datoria externa cu 3 miliarde euro pe an
am ajuns la concluzia ca vreti auteritate boc basescu orban
Politicile neoliberale in cei 28 de ani de la revolutie neau adus in situatia asta
inclusiv PSD pare mai mult de dreapta
Cei din diaspora ii sustin pe cei care se opun cresterilor de salarii si scaderilor de taxe. Pe urma daca sunt intrebati de ce nu se intorc, zic ca pentru ca sunt salarii prea mici. =))
Ei se lauda ca trimit in tara 5 miliarde de euro la familii, iar cei din tara produc peste 200 de miliarde, ca atat e PIB-ul.
Saracii, ei sunt doar niste victime!
Ba esti prost sau te faci? La ce dracu de televiziune te uiti? Nu pot sa cred ca exista asemenea specimene de oameni, asa spalati pe creier, asta daca ai creier.
Ce nu e corect din ce am spus? Nu e de la nicio televiziune, e pur si simplu din datele oficiale. Tu nu te abati de la ceea ce vezi la televiziune?
Iar faptul ca se opun cresterii veniturilor, asta poti vedea direct pe paginile PNL, USR. Nu cred ca e un secret pentru nimeni.
Moama ce sete au astia din PNL-USR de o austeritate! Daca ajung la putere baga o austeritate de cartea recordurilor.
Mai l… tristă, nu la comentariul tau m-am referit. Nu urmaresc nici macar un canal de televiziune cu știri.
OK, atunci inteleg, ai dreptate. =))
fara legi, fara ordine, este haos
in sua si-o luau si mai rau peste malin bot
Coldea trebuie judecat, cel mai RAU al RAILOR!
Nu tin cu PSD dar toti au distrus tara, sigartau ala cine pana mea e?
Niste imbuibati!
Bojor e un mascarici! Daca ar muri de foame, daca ar avea de platit atatea taxe si impozite ca nu mai putem, ar fi la MUNCA nu CIRCAR!
Nu zic ca ne conduc oameni seriosi, dara sta e democratia, eu nu am votat ca nu am avut pe cine, celeasi fete obosite si bandite
Trebuie să fim foarte atenți, să nu cădem in capcana dezinformărilor!
Eu cred că totul este o mare minciună, o inscenare, o piesă de teatru.
In multimea de demonstranți au fost infiltrați SECURIȘTi, POLIȚIȘTI IN CIVIL, INFORMATORI, SERVICII SECRETE ALE ALTOR ȚĂRI, PSD-iști care au incercat să influențeze demonstrația intr-o anumită direcție, oameni din OPOZIȚIE care au incercat să influențeze demonstrația in altă direcție.
Multe “FAKE NEWS” minciuni, exagerări, distorsionări ale realității.
Probabil că fiecare grup care a participat la această mascaradă și care a incercat să influențeze desfăsurarea evenimentelor intr-o anumită direcție, are un element vestimentar, decorativ, distinctiv. Să se recunoască intre ei și să nu iși dea in cap unul altuia.
Nu credeți nimic din ceea ce auziți si citiți! Totul este o minciună. Adevărul este în altă parte !
Eu nu cred nimic din ceea ce spune România TV, dar nici ceea ce spune DIGI24!
Da, i-au infiltrat sigur, chiar daca Bot si ceilalti organizatori anuantau ca e revolutie, ca merg peste ei, ca vor fi violente. Voi va auziti ce vorbiti?
Adrian C ai cazut tu asta din Danemarca aia a ta! Nu crezi ca Danemarca te-a spalat pe neuronul plictisit! Ia hai sictir!
Uite ce fac jandarmii si la ei la Danemarca
https://www.youtube.com/watch?v=imrV5ycm7fc
Eu am auzit ca pe Adrian C l-au si ….cu bastoanele! Partea cea mai interesanta este ca i-a placut
Si jandarmeria la fel de incompetenta ca si guvernul…..1.Unde trimiți o fata la 20 de ani (din asa zise trupe speciale)Sa faca parte din acel cordon care disperseaza multimea? 2.De ce era nevoie sa poarte arme de foc? BUNĂ TACTICA au folosit din plin tot ce au avut in dotare nu gradual cum spune legea si nu au fost curioși deloc sa „extragă doar acele grupuri de „rebeli”din piata. Cine a dat ordin de evacuare a pieței sa raspunda ca sigur de capul lor nu au acționat!
In Germania, Franta, SUA, UK de ce nu ii extrag doar pe cei violenti? de ce nu ii sco si se lupta cu ei chiar zile? Pentru ca aia fug printre cei neviolenti. UIta-te la filmarea facuta de Chichirau si vei vedea ca toti din jurul ei arunca cu pietre, iar ea se plange ca a inhalat gaze. Traim intr-o dementa, lumea nu mai vede decat ceea ce ii place sa vada!
Toti cei care traim in tara asta ne meritam soarta. La vot merg toti pensionarii, mai sunt si cativa inculti, tigani si cei care se vand pe o galeata, adica cei manipulti usor. Si uite asa se alege, prin vot „democratic”, guvernul României. Suntem o tara cu populatie batrana, cu pensionari care ne decid soarta. Imi pare rau ca mi-am irosit jumătate din viata in tara asta frumoasa condusă de hoți fara scrupule. Le doresc sa ajungă sa trăiască pe salariile majorității românilor, sau cel putin sa sufere in iad toate generațiile celor care au distrus tara asta si care continua sa o distruga. Acelasi sentiment si pentru cei care ii sustin.
Eu nu l-am auzit pe Bujor sa se revolte cand la mitingul unionistilor, jandarmii i-au luat la bastoane pe lideri si i-au arestat. Asta numai pentru ca au vrut sa devieze de la traseu spe care il aveau in autorizatie. Aveau si autorizatie si tot ce trebuie. Era in timpul guvernului Ciolos. Asta a fost cu putin timp inainte de alegerile din RM, ceea ce i-a adus un avantaj lui Dododn.
Cand l-au intrebat pe Ciolos, luni, acesta a zis ca nu stie, ca a fost plecat in weekend. =))
Eu nu consider ca atunci jandarmii au facut abuz, deoarece au respectat legea, dar vreau sa arat dubla masura a multora, mai ales a lui Ciolos, care condamna, dar care nu s-a condamnat pe el atunci cu mitingul unionistilor.
Bravo, Florine pentru implicare si atitudine civică. Nu trebuie luați in seama toți agramații care postează aiurea. Felicitări tie si tuturor celor care se implica!
Cine-i grobianul ăsta bojor? La cum vorbește de rău nu știu ce rahat de profesor este, poate de traforaj. Observ că instigă la un protest ilegal care s-a terminat violent, poate er trebui luat la întrebări de poliție.
TRAIM MOMENTE GRLE PENTRU TARA
TINE VREA SA INTELEAGA …INTELEGE
CINE NU….
O SA VOTEZE CU PSD IN CONTINUARE SI VOM RAMANE CE SUNTEM…
ULTIMA NATIE ….DIN EUROPA …FARA INTERES….SI FARA TARA!!!
Liviu Dragnea ține neapărat să devină Ion Iliescu , de-altfel i-a și reușit prima mineriadă . Este genul de hoț mărunt care se ambiționează să “urce” pe scara infracționalității până când , poate-poate , ajunge și criminal ! https://youtu.be/OF4fu3BS_Vc
Uitați-vă la aceste imagini și judecați singuri dacă a fost sau nu o diversiune în toată regula , în cel mai “obișnuit” stil pesedist .
Dupa comentariil de mai sus, ne meritam soarta. Cei destepti vor.pleca.din tara. La cum merg lucrurile vom iesi din UE curand si cei ce vor ramane vor aplauda partidul unic si vor avea pe perete tabloul iubitului conducator. Trditia merge mai departe , spun asta deoarece si Nicolae Ceausesu a fost inchis pentru furt si asta nu l-a impiedicat sa ajunga presedinte.
bai da prosti mai sunteti unii. In epoca Internetului unde informatia circula un-doi si poti sa te informezi rapid. Se stia inca de aseara ca fata aia e bine, ba mai mult a fost si protejata de o parte dintre protestatari. Unde erau colegii, ei, jandarmii si de ce au lasat-o acolo ? Voi pe ce lume traiti oameni buni?
Domilor protestatari ati dat dovada clara ca ati fost degeaba la miting. Pai cum sa mergi tu , cetatean roman care susti dreptatea , cinstea si conduita morala, la miting si sa stai sa te uiti la huligani cum dau cu pietre in jandarmi . Pai fratilor care vreti miting pasnic de ce nu v ati unit sa ii opriti pe huligani care erau doar in numar de 30-40 si voi erati zeci de mii. Fratilor unde este unirea….sau a fost acum 100 de ani. Ati actionat de toata jalea si acum va plangeti ca ati luat gaze. Pai nu voi ati fost de vina….numai gura e de voi. Sunteti la fel ca PSD ul doar vorbe. Sau nu ati avut sange in vene sa opriti niste huligani. Vorba unui alt comentator…ne meritam soarta. Mai bine stati acasa sau mergeti la o bere.
Moare lumea de necaz…!!! Sant foarte nefericiti, si asta se datoreaza faptului ca doar cu cateva zile in urma,inainte de marea revolutie care se anunta, guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, anunta faptul ca inflatia a scazut la numai 3,5%, si este in continua scadere.Sant tristi ca masurile economice luate de PSD, asa cum zic unii ca nu ar fii bune, dau rezultate, sant foarte tristi ca in conditiile acestea , cei din opozitie si mai ales PNL, nu vor mai pupa foarte curand guvernarea. Tristetea mare este faptul ca nu le-a iesit nici faza cu mitingul, sperau asa de mult ca vor putea profita de naivitatea unor oameni nevinovati, si presedintele Iohanis isi va instala ,,guvernul meu”, si va fi mare sarbatoare, sa nu mai vorbim de faptul, ca in Romania incepea sa curga lapte si miere. Ionut Simionca, daca este asa de nefericit in Romania, tara noastra frumoasa, cu bunele si relele ei, dar tara noastra, de ce nu se intoarce pe melagurile pe unde a fost? Sau este foarte frumos sa fi parlamentar, si ce o fi zis el saracu, hai sa profit de toate bunatatile de aici pana la capat. Cat despre domnul Sigartau, vremelnic intr-o functie asa de mare in partid, pe langa faptul ca este parlamentar, si daca sta pana la pensie acolo, nu o sa realizeze ce se intampla cu el. Revenind la miting si la asumarea lui de catre cineva, pentru asta trebuie sa fie oameni responsabili, ceea ce este destul de greu de gasit cand te uiti la modul de manifestare a unora dintre cei adunati in Piata Victoriei. In cazul in care ar fi fost in numar foarte mare si ar fi reusit , sant ferm convins ca ar fifost foarte multi care se inghesuiau pe asumare. Eu zic, ca numai prin munca si prin seriozitate, uniti , vom reusi sa mergem mai departe si sa ne creem o viata mai buna.
Am citit comentariile.Am ramas cu un gust amar.Ma gandeam asa la cei din diaspora si la guvernele mult iubite.Daca jumatate din cei plecati in strainatate,nu toti,s-ar intoarce in tara ce ar face,unde ar lucra,ce afaceri rentabile si-ar putea demara,cu ce i-ar ajuta legile romanesti,care ar fi.nivelul lor de trai atunci?Cat de insensibili au fost guvernantii de-a lungul celor 28 de ani sa asiste cu indiferenta la depopularea satelor,oraselor ,a tarii?Au distrus tot,pana si speranta care se zice ca moare ultima.
Să înțeleg că numai MU1E PSD se poate, iar dacă vi se adresează vouă, minoritatea gălăgioasă și agresivă e jignire și trebuie cenzurată.
Ai dreptate așa ar trebui! Să fie permis numai M..E PSD să se comenteze.