Actualitate

Profesorii primesc calificativul ”foarte bine”, deși predau tot după manual și nu știu evalua oral elevii

Dintre cei peste 600 de profesori din județ care au fost evaluați de inspectori și profesori metodiști prin asistență la ore în primul semestru peste 90% au obținut calificativul ”foarte bine”. Unii s-au înscris la grade didactice, iar alții lucrează în școli verificate în cadrul unor inspecții tematice de Inspectoratul Școlar Județean.

Inspectorul Simona Konradi care răspunde de curriculum la ISJ Bistrița-Năsăud a menționat, la prima ședință cu directorii din acest an, că în inspecțiile generale, 91,96% din calificative au fost ”foarte bine” față de 99% în anul școlar trecut. ”Bine” au primit 7,14% și ”slab” – 0,9%.

În inspecțiile de specialitate, ”foarte bine” au primit 90% dintre profesori față de 92% anul școlar trecut, ”bine” au primit 8,8% față de 8% în trecut, ”slab” -1,12% față de 0%.

În inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice, ”foarte bine” au primit 98,7% față de1 00% anul trecut, ”bine” – 1,12% față de 0%. În schimb, nota 10 au obținut toți cei evaluați, față de 97% în anul trecut.

Aceste calificative au fost acordate cu toate că evaluatorii au observat mai multe probleme, considerate vulnerabilități ale sistemului de învățământ.

”Continuă să fie o problemă proiectarea curriculară. Predarea integrată a conținuturilor este departe. La învățământul gimnazial, deși au trecut trei ani de când se implementează noile programe – s-a ajuns la clasa VII-a – este o disfuncționalitate în a preda integrat. Contextualizarea informației, conectarea la realitate, toate acestea sunt considerate de colegi pierdere de timp. Spun că nu au timp să facă această conectare la realitate pentru că e încărcată programa. (…) Elaborarea testelor sumative nu este o problemă la disciplinele care au examene, dar la celelalte sunt probleme în continuare în dozarea itemilor, în progresia lor și în aplicarea acestor teste. Deși sunt din ce în ce mai mulți elevi cu CES (cerințe educaționale speciale), deși s-au construit din ce în ce mai multe programe adaptate, nu îi evaluăm altfel, deși le predăm altfel decât celorlalți”, a spus Simona Konradi.

Ea a menționat că, în timpul inspecțiilor s-a mai observat și lipsa competențelor în utilizarea manualelor digitale: ”A fost în primul an un aflux de lume în cabinetele multimedia după care s-a mai estompat”.

Printre vulnerabilitățile din sistem, ea a mai menționat lipsa experienței didactice, a resurselor educaționale și evitarea evaluării răspunsurilor orale: ”În general, în România există evaluări validate pentru comunicarea scrisă. E mult mai simplu așa. Evaluarea orală ar trebui să reprezinte 50%, ar trebui să discutăm cu copiii, să-i învățăm să vorbească, să țină un discurs, să argumenteze. E prejudiciată această zonă pentru că nu se știe cum să evaluezi această componentă și, în continuare, se merge pe evaluare scrisă, la tablă, totul în scris”.

Inspecțiile au relevat faptul că, în continuare profesorii sunt foarte dependenți de manual, dau dovadă de rezistență foarte mare la schimbare, iar cei din ciclul liceal nu se arată în prea mare măsură interesați de perfecționarea în domeniul consiliere și orientare.

De asemenea, a mai spus Simona Konradi, sunt utilizate în mică măsură strategiile de cunoaștere a elevului, iar profesorii nu sunt interesați de dezvoltarea personală a celor pe care îi educă. La rândul lor, diriginții sunt foarte concentrați pe ce au de făcut din punct de vedere birocratic și prea puțin pe activitatea propriu-zisă pe care ar trebui să o facă la clasă.

Ca urmare, în acest semestru, ISJ Bistrița-Năsăud și-a propus să prezinte exemple de bună practică în cadrul cercurilor pedagogice care vor avea loc potrivit planificărilor de aici AICI . În felul acesta, mai mulți profesori ar putea vedea ce metode aplică acei colegi ai lor care țin pasul cu vremurile.

Tot anul acesta va fi organizată la Bistrița Conferința Națională SuperTeach.

În primul semestru, ISJ Bistrița-Năsăud a făcut inspecții generale la Liceul Tehnologic Lechința și la Târlișua.

3 comentarii

  • Și „academicienii” din ISJBN, care nu au mai lucrat cu normă întreagă la catedră de nu mai știu nici ei când, predau modern și sunt modele de performanță profesională? Poate la completat hârtii, dar în nici un caz în sala de clasă. La reprofesionalizare, to’arăși, nu la arătat cu degetul spre cei de la catedră.

  • Vai de mine, te pomenești că doamna Konradi o fi ceva eminență cenușie și nu stim noi! Eu pana ce a ajuns in ISJ pe filiera de partid, n-am auzit de performantele ei.

    • Dragă Cora nu vezi ca d-na e îmbrăcată în albastru?ce-i așa de greu de-nteles?d-na în roșu o să fie schimbată de d-na în albastru,vin ai noștri,pleacă ai noștri noi rămânem tot ca proști.
      Greu cu botanica asta…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.