Ca director al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa, profesorul Teodor Oprea (foto) îi va avea adjuncţi pe Nicolae Grigore şi pe Szekely David, ultimul responsabil de secţia maghiară a acestei şcoli.
Oprea, care a fost director adjunct între 2006 şi 2011, va fi instalat în funcţie în data de 3 septembrie. El a mai fost inspector de educaţie fizică şi sport la ISJ în perioada 1990-2001.
„Este o misiune dificilă să conduci o şcoală precum Andrei Mureşanu, dar vom face ceea ce ştim şi am învăţat în toţi aceşti ani ca să îi păstrăm prestigiul de care se bucură”, a declarat Teodor Oprea pentru Timp Online.
Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a spus, luni, la rândul ei, că va fi aproape de noua conducere şi o va supraveghea îndeaproape având şi câteva ore la o clasă de informatică.
„Am stabilit criterii de numire a directorilor. Obligatoriu, în mediul urban, trebuie să fie experţi în managementul educaţional. Acolo unde am schimbat directori, am încercat să schimbăm unul şi pe altul să îl menţinem tocmai pentru ca să existe un element de continuitate. Singura şcoală în care am decapitat tot e Andrei Mureşanu pentru că aici am fost legaţi de acest criteriu al experţilor şi, în afară de cele două colege care au venit în ISJ, ceilalţi trei care aveau, în acest moment, statutul de experţi sunt cei trei colegi ai mei care vor prelua frâiele şcolii”, a spus inspectorul general.
Camelia Tabără nu va sta departe de şcoala pe care a condus-o, aşa că orice problemă va apărea, va fi acolo să ajute la rezolvarea ei.
„Noi, inspectorii, avem obligaţia să predăm la catedră, ceea ce e un lucru bun. Te ţine cumva în contact cu şcoala, cu catedra, cu copiii. Eu sunt foarte încântată. O să iau o clasă a XII-a de informatică pe care să o duc până la capăt”, a declarat Camelia Tabără.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu