Actualitate

”Există un erou în fiecare dintre voi”, la Bistrița. Voluntari cu defibrilatoare vor acorda primul ajutor

Municipalitatea va implementa un proiect destinat salvării de vieți. ”Bistrița va fi singurul oraș din țară, în afara Bucureștiului, care implementează proiectul ”Există un erou în fiecare dintre voi”. Am avut o discuție la București cu dr. Cristian Grasu, medic primar și președintele Asociației Serviciilor de Ambulanță din România. Va veni la Bistrița după data de 8 iulie pentru a forma prima grupă de voluntari bistrițeni care vor activa în acest program pe care îl vom dezvolta așa cum trebuie. Se va încheia un protocol între Asociația Voluntarilor București și Primăria Bistrița”, a anunțat primarul Ioan Turc.

Practic, prin intermediul unei aplicații gratuite, voluntarii bistrițeni vor fi avertizați în situația în care o persoană este căzută într-un loc de pe spațiul public. În diferite zone ale orașului vor fi puse defibrilatoare cu acumulatori a căror durată de viață este de minim 4 ani, iar cel mai apropiat voluntar ia defibrilatorul și resuscitează persoana respectivă, a explicat primarul.

Voluntarul trebuie să aibă minim 14 ani, trebuie să urmeze un curs de prim ajutor, după care se va încheia un contract de voluntariat.

Totul va fi gestionat prin numărul de urgență 112.

”Analizăm posibilitatea de a încheia un parteneriat cu Serviciul de Ambulanță pe zona de servicii ambulatorii, ținând cont că sunt foarte mulți oameni bătrâni, singuri, care au nevoie de schimbarea unui bandaj, să fie întorși de pe o parte pe alta, de o injecție. Această zonă este, din păcate, neacoperită”, a menționat Ioan Turc.

1 comentariu

  • Ar fi binevenite și cursuri de prim ajutor pt mai mulți cetățeni doritori .
    Nu ști când e nevoie sa acorzi primul ajutor..și nu ști ce sa faci.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.