Concert de Anul Nou de la Viena, show Beyonce, aniversare 60 de ani la TVR, filme clasice cu Mărgelatu şi „Operaţiunea Monstrul” la TVR 2; la Antena 1, Dan Negru va prezenta cel de-al 17-lea revelion, iar Pro TV va difuza concertul Loredanei – „Sentimente” şi emisiunea „Jocuri de celebritate”, toate fac parte din programul pregătit de televiziunea publică şi de posturile comerciale pentru trecerea dintre ani şi prima zi a anului 2017.
TVR 1
Pe 31 decembrie, TVR marchează împlinirea a 60 de ani printr-o ”petrecere” care va începe de la ora 20.30, la postul TVR 1, unde actorii Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, două dintre vedetele a căror carieră este strâns legată de numele Televiziunii Române, se prezintă drept ”soţii Ionescu”, doi dintre primii angajaţi TVR, chemaţi la ceas aniversar să-şi amintească de începuturile televiziunii şi de momentele de aur ale existenţei acesteia.
Patru studiouri ale Televiziunii vor găzdui evenimentul, cu muzică pe toate gusturile şi distracţie pentru toţi. Iuliana Tudor îi va avea invitaţi în platoul emisiunii ”O dată-n viaţă” pe cei mai mari interpreţi de folclor ai României, care vor veni în exclusivitate la Revelionul TVR 1, într-un spectacol în care telespectatorii vor asculta piesele care i-au consacrat.
Între artiştii invitaţi se numără: Mioara Velicu, Angela Buciu, Traian Jurchela, Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, Irina Loghin, Dumitru Zamfira, Aneta Stan, Maria Butaciu, Steliana Sima, Constantin Enceanu, Floarea Calotă, Petrică Mâţu Stoian, Matilda Pascal Cojocariţa, Dinu Iancu Sălăjanu, Niculina Stoican, Mariana Deac, Ionuţ Fulea, Mariana Ionescu, Alexandru Pugna, Nicolae Furdui Iancu, Maria Dragomiroiu, Marinel Petreuş, Maria Murgoci, Florica Bradu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Tudor Furdui Iancu, Florentina şi Petre Giurgi, Simion Pop, Benone Sinulescu, Florica Zaha, Constantin Lătăreţu, Panseluţa Feraru, Emi Drăgoi, Ştefan Cigu şi Ion Ghiţulescu.
Paula Seling şi Ovi, alături de Adrian Enache, vor prezenta ”Duelul pianelor”, în care protagoniştii competiţiei muzicale de la TVR 2 se întrec amical la trecerea dintre ani în Revelionul TVR 1. Alături de ei vor fi prezenţi Anca Ţurcaşiu, Monica Anghel, Claudia Pavel şi Mihai Constantinescu. După miezul nopţii, în Noul An, vor intra în scenă şi Dan Helciug, Diana Matei, Gabriel Cotabiţă şi Oana Sârbu, precum şi Trupa Superchill.
La emisiunea ”Te Vrea România”, la care, de obicei, vedeta principală este arhiva Televiziunii Române, prezentatorii Ioana Voicu şi Radu Tudor vor îmbina muzica actuală de top cu ”evergreen”-urile începutului de secol. În platou se vor întâlni: trupa Maxim, Ana Baniciu, Liviu Teodorescu, Shot, Irina Rimeş, Raluka şi Ami, precum şi 3 Sud-Est, Andreea Antonescu, Anda Adam, trupa Voltaj s-au impus ca adevărate „evergreen-uri” în muzica românească, fiind ascultate şi cântate la orice petrecere.
Ca în fiecare an, TVR va transmite în exclusivitate concertul de Anul Nou de la Viena. Duminică, 1 ianuarie 2017, evenimentul va fi difuzat începând cu ora 12.15. Compozitorii aflaţi în programul concertului din 2017 sunt: Johann Strauß (Tatăl), Johann Strauß (Fiul), Josef Strauß, Franz Lehár, Èmile Waldteufel, Franz von Suppé, Carl Michael Ziehrer.
Tot pe 1 ianuarie, de la ora 21.00, TVR 1 a programat concertul susţinut de Beyonce şi Jay Z, „Crazy In Love”de la Paris.
TVR 2
TVR 2 va difuza comedii clasice şi filme de aventuri, cu actori precum Toma Caragiu, Marin Moraru, Florin Piersic, Jean Constantin, Gheorghe Dinică, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Emil Hossu, Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani.
De la ora 20.10, TVR 2 va difuza filmul de comedie ”Operaţiunea Monstrul” (1976), regizat de Manole Marcus, cu distribuţia alcătuită din Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, George Grigoriu, Nineta Gusti şi Ovidiu Schumacher.
Comedia va fi urmată, de la ora 22.10, de filmul ”Masca de argint” (1985), regizat de Gheorghe Vitanidis, care îl prezintă pe Florin Piersic în rolul Mărgelatu. Distribuşia este completată de actori precum: Marga Barbu, Alexandru Repan, Ion Besoiu şi Ovidiu Iuliu Moldovan.
La TVR 2 intrarea în 2017 va fi marcată prin difuzarea unui spectacol de artificii, după care, de la 00.10, va fi difuzat filmul poliţist inspirat dintr-un caz real ”Secretul lui Bachus”, în regia lui Geo Saizescu, cu scenariul semnat de Titus Popovici. Din distribuţie fac parte actorii Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Emil Hossu, Dem Rădulescu şi Sebastian Papaiani.
De la ora 02.10, personajul Mărgelatu revine în programul TVR 2, cu filmul ”Colierul de turcoaze” (1986), regizat de Gheorghe Vitanidis. Ajutat de prietenul său Buză de Iepure, Mărgelatu trebuie să îndeplinească sarcina dată de domnitorul Ţării Româneşti – Gheorghe Bibescu. Pentru a evita un scandal diplomatic, ei trebuie să îl salveze pe împuternicitul băncilor vieneze, care a fost răpit, împreună cu fiica sa.
Filmul va fi urmat, de la ora 03.50, de o altă comedie, ”Secretul lui Nemesis” (1985), regizată de Geo Saizescu, cu distribuţia alcătuită din Emil Hossu Gheorghe Dinică, Dumitru Rucăreanu, Jean Constantin, Carmen Galin, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Stela Popescu şi Sebastian Papaiani.
Pro TV
În ultima zi din an, Pro TV a programat, de la ora 14.15, comedia ”Aventurile lui Joe Dirt”, urmată, de la ora 16.00, de filmul ”Ultima vacanţă”, cu Gerard Depardieu şi Queen Latifah în distribuţie.
De la ora 18.00, Pro TV va difuza o ediţie specială a emisiunii ”Ce spun românii”, în care magicienii (Cristian Gog, Robert Tudor, Iohannes, Ştefan Simion) se vor confrunta cu actorii (Marius Florea Vizante, Cove, Tania Popa, George Piştereanu).
În grila Pro TV va urma, la ora 20.30, emisiunea ”Jocuri de celebritate”, prezentată de Mihai Bobonete, în care vor fi invitaţi Mihaela Rădulescu, Florin Busuioc, Marcel Pavel şi Monica Anghel.
După numărătoarea inversă, Pro TV va difuza, de la 00.00, concertul ”Loredana – Sentimente”, în care Loredana Groza va interpreta piese precum ”Bună seara, iubito!”.
În prima zi din noul an, Pro TV va difuza animaţia ”Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă”, de la ora 11.00, urmată, de la 12.30, de ”Spirit rebel”, iar de la ora 17.15, de ”Sunt plecat din oraş”, povestea unui bebeluş de numai nouă luni, care se plictiseşte şi decide să pornească la plimbare prin oraş.
De la 20.30, Pro TV va difuza ”Furios şi iute în viteza a 5-a”, iar de la ora 23.00, ”Bunicul dezlănţuit”.
Pe 1 ianuarie, de la 20.30, Pro Cinema va difuza „Sunetul muzicii”, un musical extraordinar, care a câştigat în anul 1966 premiul Oscar pentru Cel mai bun film. Maria, o austriacă extrem de frumoasă, îşi doreşte să devină călugăriţă, dar planurile ei sunt date peste cap în momentul în care părăseşte mănăstirea în care fusese educată pentru a deveni guvernanta copiilor unui ofiţer naval rămas văduv. Din acel moment, viaţa Mariei se schimbă complet, iar întreaga acţiune a filmului este fascinantă şi nu trebuie ratată. În rolurile principale pot fi urmăriţi actorii Julie Andrews, Cristopher Plummer şi Eleanor Parker.
Seara primei zile a lui 2017 va continua cu un film francez mut, alb-negru, care a obţinut aprecierea criticilor şi a câştigat 5 premii Oscar şi 7 premii Bafta. Acţiunea comediei dramatice „Artistul” are loc în perioada 1927 – 1932 în Hollywood şi se bazează pe povestea relaţiei dintre un star al filmelor mute şi o actriţă recent apărută, în perioada în care filmele cu sunet le înlocuiesc pe cele mute. Jean Dujardin, Berenice Bejo, John Goodman şi James Cromwell joacă magistral în această super producţie care poate fi urmărită duminică, 1 ianuarie.
Antena 1
Postul de televiziune Antena 1 va lansa, sâmbătă, de la ora 20.00, o nouă ediţie a emisiunii “Chef de râs”, în care Vasile Muraru şi Valentina Fătu, actori ai Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, vor susţine momente umoristice care vor alterna cu momente muzicale, care îi vor avea ca protagonişti pe Daniela Condurache, Anda Adam, Fly Project, Radu Ille şi Jo.
Programul de Revelion al Antenei 1 va fi prezentat, de la ora 22.15, pentru al 17-lea an consecutiv de Dan Negru, care va avea invitaţi zeci de vedete şi măşti în spatele cărora se ascund numeroase celebrităţi, la ”Revelionul Starurilor 2017”.
Între invitaţii lui Dan Negru se numără: Cornelia şi Lupu Rednic, Viorica şi Ioniţă din Clejani, Pepe, Liviu Vârciu, Maria Cârneci, Horia Brenciu, Alex Velea, Alina Eremia, Lidia Buble, Şerban Copoţ, nea Mărin, Daniela Condurache, George, Dorian Popa, Ruby, Monica Davidescu, Diana Munteanu, Marius Florea Vizante, Eugen Cristea, Nicoleta Nucă, Nico, Radu Vâlcan, Cornel Borza şi Amna.
”Momentele speciale ale nopţii vor fi cele dedicate măştilor, în spatele cărora se vor ascunde numeroase celebrităţi pe care artiştii din platou, împărţiţi în două tabere, a fetelor şi a băieţilor, vor trebui să le recunoască. De asemenea, telespectatorii Antenei 1 pot paria pe Facebook pentru fiecare mască în parte şi, în cazul în care ghicesc cine se ascunde in spatele fiecăreia, vor putea câştiga premii substanţiale”, au transmis reprezentanţii Antena 1.
Antena Stars
Antena Stars a pregătit pentru Revelion un spectacol ce va dura până la ora 06.00. Show-ul se va desfăşura sub forma unei competiţii între familii celebre de artişti şi prietenii lor, care se vor întrece pentru a câştiga trofeul ”Vedetelion”. Maestrul de ceremonii va fi Andrei Ştefănescu, iar juriul care va desemna marele câştigător este format din Kamara, Minodora şi Nadir.
Happy Channel
În ultima zi din anul 2016, Happy Channel va difuza “Solstiţiul de iarnă/ Rosamunde Pilcher: Winter Solstice”, de la 20.00, cu Jan Niklas, Geraldine Chaplin şi Sinead Cusack în distribuţie, iar de la miezul nopţii, “Inimă neştiută/ Rosamunde Pilcher: Unknown Heart”.
Duminică, de la ora 20.00, Happy Channel a programat “Întoarcerea acasă/ Rosamunde Pilcher: Nancherrow”, iar de la miezul nopţii, “Sărutul de Sfântul Valentin/ Rosamunde Pilcher: Valentine’s Kiss”.
Adaugă comentariu