Blocul social de la Viișoara, din ce în ce mai aproape de finalizare. Până acum s-au realizat traseele instalațiilor termice, sanitare și electrice, și se fac acum finisajele interioare (pereți și șape). De asemenea, a fost deja montată tâmplăria, iar lucrările se concentrează acum pe fațade, pentru a le finaliza înainte de începerea sezonului rece, spune primarul Ioan Turc.
Ritmul de lucru pe șantier este unul foarte bun. ”Progrese importante în construcția blocului de locuințe sociale din Viișoara!”, a menționat primarul Bistriței. Termenul de execuție prevăzut era noiembrie 2023, valoarea totală a contractului fiind de 7,6 milioane lei.
”Avem în vedere rezolvarea deficitului de spații locative pentru persoanele care au nevoie de protecție socială, fiind prevăzută construirea a încă 4 astfel de blocuri la Viișoara”, mai spune Ioan Turc.
Pe ce criterii se poate primii un apartament social?