Actualitate Recomandări

Proiectul ”Alege cartea”, la final. Cei mai creativi elevi, premiați

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, organizează joi 6 decembrie, ora 10.00, la Centrul Cultural Dacia, la activitatea ”Daruri din cărți” din cadrul proiectului „Alege cartea!”.

Proiectul este cuprins în Calendarul Activităților Educative Județene – 2019 și urmărește creșterea interesului elevilor pentru lectură ca metodă de îmbunătățire a comunicării.  

Proiectul a fost implementat în perioada februarie – decembrie 2019 și s-a  adresat elevilor din clasele III-VIII din județul Bistrița-Năsăud.

În cadrul manifestării vor fi premiați elevii care au realizat cele mai creative și originale recenzii video, pentru cărțile lor preferate.

Pe scena Centrului Cultural Dacia vor urca și elevi ai Palatului Copiilor Bistrița și ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Bistrița, care vor susține un scurt program artistic.

Proiectul „Alege cartea!” se aliniază programului național „România citește”, care are ca scop stimularea lecturii și susținerea unei educații de calitate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.