Actualitate

Nou protest la Bistriţa, de data aceasta, sâmbătă

Sub sloganul „Bistriţa se ridică şi spune stop corupţilor!”, sâmbătă, 23 decembrie, începând cu ora 18.00 va avea loc un nou protest al celor nemulţumiţi de actuala guvernare. Manifestanţii şi-au dat întâlnire în faţa Palatului Administrativ unde vor manifesta împotriva modificărilor pe care PSD-ALDE vrea să le aducă legilor Justiţiei.

„La Cluj, Timişoara şi Bucureşti iese lumea acum în stradă, studenții vin și ei la 20,45.  În toată țara se fac apeluri peste apeluri la proteste. Dragnea, Iordache și Toader au arătat că nu vor da înapoi, indiferent care ar fi consecințele pentru România. Dă mai departe și hai!”, e îndemnul postat de organizatorii pe pagina de Facebook special creată pentru acest eveniment.

Peste 40 de persoane s-au arătat interesate de protest, iar şapte au spus că vor participa.

25 comentarii

  • Iarasi…din nou….?? Voi nu v-ati saturat de stat in frig degeaba ???
    Sa mor eu….chiar asa….nu vedeti ca e comunism…si nu mai puteti face ceva ???
    Ei….se poate….dar nu voi. Îmi pare rău.nu asa se procedează.
    Sa fiti sanatosi.

  • O mâna de adunături și reprezentanții unor interese,nu înseamnă ca trebue shimbate legile pe placu lor.,nu ăștia sunt România ….când o sa vedeți ca ieșim 2,3 milioane și nu suntem de acort atunci sa le schimbe nu când vor niște tineri manipulați cu 50 RON și o bere ,ei nu își dau seama ce gafe fac Ba mai duc in eroare niște părinți bătrâni și fără școala ,acești mucoșii!si uite așa nu avem liniște in țara!.,.,.,.

    • Exact asta zic si eu, o mana de adunaturi si reprezentanti ai unor interese ocupa in momentul de fata scaunele de parlamentari si schimba legile dupa cum vrea mustaciosul din Teleorman.

      Rusine bistritenilor care pun botul la minciunile unor analfabeti de la Antena 3 si Romania TV, acelora care joaca dupa cum canta un Dragnea, o Olguta, un Tariceanu. Cand au devenit bistritenii atat de usor de manipulat nu stiu. Si nu ma refer la aia care lucreaza la buget, ca acolo e clar, le e frica sa nu-si piarda slujba sau chiar profita si se lingusesc pe langa sefu

    • Tu nu meriti sa fi reprezentat de acei oameni care ies la protest!
      Esti mult sub nivelul oricaruia de acolo.
      Scuze daca nu esti „de acort” cu mine!
      Dar cred ca-mi cer scuze degeaba ptr ca nu-i asa, nu „trebue” sa gandim la fel.

  • De ce nu iesiti duminica ?? Va e rusine sa colindati ?? Daca tot va stringeti .
    Veniti si la mine…..zic si eu asa.
    Fiindcă e ziua de Crăciun ??? …..pai si ce daca ??? Pe Ceausescu l-am ciuruit in 25. Asa ca……! Unde e problema ??
    Aaaaa…..vreti sa fiti de sărbători acasă …..sa mancati sa beti…..!
    Am inteles.
    Noi revolutia am facut-o in acele zile….nu am avut casa ….mancare si altele…!
    O zi buna .
    M-am lămurit si cu dvs. cu toti.

    • Ai facut TU revolutia? De capul tau!
      Si lasi acum sa-si bata joc cineva de ceea ce ai facut tu, cică?
      Sa mori tu ca de aia ai facut revolutia…lol…sa isi bata joc astia de tot ceea ce inseamna democratie, mandrie, onoare,cinste?Ai luptat ptr ce?
      Ptr ca bambinele analfabete sa-si faca selfie in Parlament?Nu te simtiti destul de pregatit incat sa fi guvernat de oameni pregatiti?
      Nu ai suficienta onoare incat sa pretinzi onoare?
      Deh, fiecare are asteptari dupa cat are de oferit!
      Daca acest guvern te reprezinta, daca ceea ce se intampla acum te reprezinta….iti spun ceva, tu nu ai facut revolutie amice, ci sigur ai suferit o lobotomie.

  • Este prima data in viata mea cand voi iesi la proteste.Este foarte grav ce se intampla….sper ca tinerii sa ,,vada,, si sa fie in strada prezenti, ei au puterea de a schimba cu adevarat ceva!

    • Ce sa schimbe???prostia din capu tău?niste adormiți conduși de niște interese la gara cu voi….la canal..

    • Dupa retorica „elegenta” a partizanilor schimbarii legilor justitiei si penale, e usor sa-ti dai seama cam cu ce oameni avem de-a face in comentariile astea. Cel mai probabil niste semi-analfabeti care sunt cumva legati de buget. Un oras de bugetari si de asistati social, asta a ajuns Bistrita.

  • Ce ne aduce Moșul nouă
    De sub ramuri, zeghe nouă…
    Moș Crăciun, Moș Crăciun
    Și pachete de săpun…

  • rabinule tu nu ai ce cauta in strada. Locul tau este pe strada SOMESULUI.Poate il convingi si pe (minus) sa vina cu tine, si impreuna sa mergeti la evidenta populatiei sa primiti si un nume adevarat. Pana atunci sunteti doua minusuri. Deja le-ati primit.

  • Doamna CRISTIANA SABAU ; va rog frumos inchideti aplicatia la minusuri si plusuri ca nu apuc sa-mi beau cafeaua. Va MULTUMESC !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.