Actualitate

Protest spontan la Leoni. Angajaţii au ieşit în curtea fabricii şi au strigat: „Vrem salarii!” (FOTO-VIDEO)

Angajaţii firmei Leoni Bistriţa care lucrau în schimbul de după-amiază au întrerupt miercuri seara lucrul şi, în jurul orei 19.30, au ieşit în curtea fabricii scandând: „Vrem salarii!”. Un echipaj de jandarmi şi altul de Poliţie au venit de urgenţă la faţa locului, unde lumea a început să iasă rând pe rând din fabrică, să se adune în curte şi să ţipe.

Nemulţumirile de la Leoni au ajuns şi la urechile autorităţilor. De curând, într-o şedinţă de Colegiu prefectural s-a vorbit chiar despre plecări masive din fabrică din cauza salariilor. Prefectul Ovidiu Frenţ a aflat că, în jur de 20-30 de persoane întrerup lunar contractul de muncă cu Leoni, nemulţumite de nivelul salarizării. De altfel, la ultima bursă a locurilor de muncă, reprezentanţii AJOFM Bistriţa-Năsăud au spus că standul Leoni a fost ocolit.

Ziariştii nu au fost lăsaţi de reprezentanţii firmei de pază să intre şi să discute cu protestatarii. Ba mai mult, au fost împinşi în afara parcării de acces în fabrica Leoni, cu menţiunea că nu au voie să se apropie mai mult. Nimeni din conducerea firmei nu a venit să exprime un punct de vedere.

După ce și-au strigat oful timp de aproximativ o oră și jumătate, angajații Leoni au intrat, pe rând, înapoi în fabrică. Unii angajați care nu se aflau la muncă și priveau protestul din stradă au spus că oamenii ar fi nemulțumiți deoarece nu și-ar fi primit salariile în întregime.

Citește aici cum s-au încheiat negocierile patronat – sindicat și ce s-a decis

Firma Leoni este cel mai mare angajator din Bistriţa-Năsăud. Peste 7000 de persoane din tot judeţul şi chiar din cele limitrofe lucrează aici.

35 comentarii

  • Oamenii incep sa gandeasca si sa realizeze ca ei sint cei mai importanti. Bravo……bravo…bravo….!!! sper sa-i tina si sa nu se sperie de ce va urma.

  • sa iei in ziua de astazi 1300 lei salar …………..!!! cind ajutorul minim este de 550 lei fara munca . cind un trintor care mai are si o pensie de boala de cca 270 lei ….ajunde sa aiba un venit [fara munca ] de cca . 800 si ceva de lei……………este strigtor la cer. bravo oameni …..!!!

    • 1300 este un caz fericit , majoritatea operatorilor au luat luna aceasta 1000-1100 .

  • Foarte Bine! In sfarsit se desteapta si bistritenii. Uniti putem obtine o viata mai buna de la patroni si autoritati. Nu va lasati! Mult succes!!!

    • voi bugetarii ati obtinut destule mariri si pomeni pe spatele acestor oameni. ce mai vreti ??

  • „”Ziariştii nu au fost lăsaţi de reprezentanţii firmei de pază să intre şi să discute cu protestatarii. Ba mai mult, au fost împinşi în afara parcării de acces în fabrica Leoni, cu menţiunea că nu au voie să se apropie mai mult. Nimeni din conducerea firmei nu a venit să exprime un punct de vedere.””

    !!!Ca de obicei presa mananca cacat!!!

    • nu cred. daca vroiau s-o faca …..sint telefoane mobile. daca vrei..poti.

  • Asi vrea sa vad solidaritate. cei din schimburile 1 si 3 sa vina acolo. ar fi prea frumos, asa ar trebui sa se intimple.

  • Raul ai grjă de poarta ta si nu muri de grija altuia
    Oamenii au un contract de munca negociat si pot să-si poarte singuri de grija
    Nu asa se rezolva o nemultumire legata de salar
    Vom trai si vom vedea .

  • Un patron care își plătește prost angajații și obține plus valoare prin spolierea acestora nu-i altceva decât un imbecil. În cazul de față toți muncitorii ar trebui să fie solidari ca să obțină drepturile cuvenite.

  • Ovidiu la doar 300 km fratii nostri de peste Prut primesc 100 de dolari pe luna. Leoni are deja fabrica in Ukraina .Cat sunt de orgoliosi nemti ne vor lasa sa ne revoltam singuri. Un pic mai multa diplomatie ar fi fost mai de folos decat galagia asta .

  • Anul trecut o vecina mi se plangea ca fiul, saracul de el, nu-si gaseste de lucru. Ii spun ca Leoni face angajari. Reactia vine prompta….’Ah nuuuu, acolo-i de munca’! …
    In Romania toata lumea vrea salarii, dar fara munca.
    Voie buna acas’ !

    • Tocmai , munca multă dar prost plătită!! 1100 de lei e suficient pentru munca depusă de catre un operator?? Un cablu de Mercedes sare de 1000 de lei…despre ce vorbim aici ?? Chiar nu ar putea oferi , fabrica Leoni , 2000 de lei/angajat?? Ști cat e minimul pe economie? 1095 net…unde vă sunt orele suplimentare , sporul de noapte , sarbatori legale , sambete si duminici?? Gândești foarte prost!!

    • Du-te tu și muncește în Leoni, și vorbește abia după ce iei salariul… Pe o lună cu 5 sâmbete lucrate, am luat 1700 de lei. Ți se pare ok? Și nu veni cu texte de genul „cine te-a pus să te duci 5 sâmbete”, că nu ai idee ce reacții au șefii când le spui că nu vii sâmbăta la muncă…

  • @rotor

    Formula aceasta de șantaj industrial are picioare scurte în ziua de azi, firme mult mai ,,cu ștaif ” decât Leoni au experimentat pierderi grele aplicând această metodă. Să-ți dau câteva exemple : Nokia , Sony cu divizia Vaio, Apple și Samsung cu fabricanții de baterii pentru MacBook respectiv Note 7, branduri auto care au fost nevoite să retragă din vânzare sute de mii de unități cu componente prost fabricate, etc.
    Ca o concluzie, randamentul muncii și calitatea unui produs industrial sunt direct proporționale cu costul forței de muncă.

  • Greva este ultima soluție la care ar trebui să apeleze un sindicat în relația cu patronatul. Încurajările citite in comentarii dacă nu sunt din reavoință sunt cel puțin iresponsabile. O grevă spontană este dovada imaturități forței de muncă, nu face parte din pârghiile firești de dialog și plată onestă a muncii.

  • @rotor
    100 de dolari pe luna la 300 de km, dar taxele vamale pentru importul in UE dintr-o tara non UE cine le plateste? Eu cred ca numai in Bulgaria ar putea pleca, dar nici acolo salariile nu sunt cu mult mai mici, plus ca aici au deja constructii si oameni calificati. nu mai zic ca au primit si ajutoare de stat de zeci de milioane de euro.

  • Rău cu rău, dar mai rău e fără rău! In economia de piata companiile multinationale urmaresc pastrarea unui echilibru intre eficienta cheltuielilor si maximizarea profitului. Atunci cand apar dereglari in mecanismul economic, orice companie aplica masuri drastice mergand pana la relocarea activitatii in alte zone pe glob. Un exemplu la indemana este cel al companiei Nokia, care in urma cu cativa ani a parasit Jucu si Romania dupa modelul pe care l-a aplicat cand a venit in Romania din comuna germana Bochum. De aceasta data, motivul invocat pentru plecarea companiei de la Jucu a fost acela, ca Nokia urmareste sa isi eficientizeze costurile mutand productia in Asia. Concernul finlandez a lasat in urma 2.200 de suflete fara loc de munca si un numar mult mai mare de familii fara un venit stabil. Globalizarea i-a lovit din plin pe cetatenii din Jucu si pe cei din Cluj.
    Asa ca protestele de la Leoni nu rezolva problema salariilor, iar istoria s-ar putea repeta dupa modelul celor de la Nokia, ceea ce pentru Bistrita ar fi un dezastru.

    • Să nu cumva să plece fără vreun struț de pluș din partea lui Crețu, costă ,,doar” 71,4 lei bucata…

  • Nemultumitului i se ia darul. Ar trebui sa se multumeasca cu cat primesc decat sa ramana fara paine pe masa. Prin protestele astea nu fac altceva decat sa isi taie creanga de sub picioare, atat cei cu gura mare cat si celor multumiti.

    • Așa este, las’ să trăiască bine bugetarii că economia bubuie, industria mocăne iar laptele și mierea curg din visteria pesedistă , toate astea pe spinarea celor care nu s-au ,,priceput” să se angajeze la stat. Și dacă mai pui celebra filosofie mioritică ,,capul plecat sabia nu-l taie” …nu vom depăși vreodată statutul de incubator al sclaviei moderne.

  • Am lucrat la Leoni Pitești timp de aproape 2 ani, până la începutul lunii trecute. La Leoni nu este un loc de muncă, ci un loc de exploatare, de sclavie. Muncă multă pe bani puțini, și cu un comportament abject, infect, al superiorilor la adresa operatorilor.

    • Ai mare dreptate…si eu am lucrat la Leoni Beius….tot asa e ….sclavie si superiori nesimtiti

  • E o mutare politică clocită în laboratoarele amicilor şi inconştienţilor de la PSD care se cred mai inteligenţi decât ar fi.
    Pentru Leoni România ,lovitura care probabil a devalizat profiturile companiei a fost anul trecut când de la sucursala din Bistriţa s-au evaporat milioane de euro, fiind una dintre puţinele sucursale cu drept e semnătură şi transfer bancar. Complicitate a unui insider, competenţe reduse?…nişte bani s-au evaporat prin nişte conturi…ciudat.
    Acum pierderea respectivă trebuia înghiţită de a printr-un mod sau altul în faţa acţionarilor, iar o modalitate pragmatică este ca oriunde în lumea asta îngheţarea salariilor, tăierea costurilor de producţie, etc.etc.. Nu s-au tăiat locuri de muncă.
    Puţini înţeleg că stabilitatea şi previzibilitatea locurilor de muncă, transferul de cunoştinţe, dezvoltarea aferentă…cresc valoarea fiecărui oraş unde companii străine se instalează. Firmele româneşti bistriţene care sunt mai performante decât Leoni, ar trebui să aibă filiale prin alte ţări. Însă, cunoaşte-ţi o firmă bistriţeană care să aibă filială în altă ţară??

    E adevărat , condiţiile nu sunt atractive poate.

    Dar cineva îi ţine cu mitraliera?

    Lovitura a fost dată de la PSD probabil.

    Primul să facă să creadă că cei care muncesc la Leoni . valorează mai mult.
    Fals, se găsesc locuri mai ieftine şi forţă de muncă necalificată de tipul celei din Bistriţa.
    Plus că formarea e dată la intern şi evident la Leoni nu lucră la linia de producţie, ingineri NASA, sunt oameni formaţi de liceele locale.

    Al doilea mod, să sugereze că fostul director’iubit de oameni* ar putea angaja pe bani mai mulţi. Adică să fure forţa de muncă. Fostul director.. cu toate cunoştinţele lui locale, nu are forţa de marketing şi nici de manegement echivalentă cu a companiei Leoni. Punct. Zvonul ăsta a alimentat nesubordonarea oamenilor şi credinţa lor subiectivă că merită mai mult.

    E riscant să joci cu soarta a 7000 de familii, plus să creezi şi mai multă incertitudine…..dar cam la asta se pricepe PSD. Şi unde vor merge cei 7000 aţâţaţi…să ceară bani, dacă Leoni ar închide fabrica…tot la PSD în curte.
    tia îşi zic că
    Sau PSD-ul planifică de-acuma să piardă alegerile şi toate cioburile sparte să fie în curtea viitoarei guvernări.
    Degeaba colectarea financiară e ceas…că dacă nu mai de la cine colecta..

  • La cum te exprimi, nici pomeni nu ar trebui sa pupi. Saraca de tine, niciodata nu vei trece de nivelul de operator

  • Stiu cum e la Leoni….si eu am lucrat acolo 1 an …multa munca, salarii mici, nu sunt conditii, nu ai voie sa-ti iei concediu, iar sefii sunt foarte rai si obraznici….nu as mai lucra acolo

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.