Actualitate Sănătate

Radu Moldovan a inspectat stadiul lucrărilor de la SJU: ”Investiţia, derulată la modul ideal” (FOTO)

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a mers pe şantierul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, unde se construiesc un bloc operator centralizat şi spaţii medicale. Pentru finalizarea lucrărilor şi dotări ar mai fi nevoie de 14,5 milioane lei, fiind luate în calcul şi fondurile europene.

1 buta moldovan 16 mar 2 buta 16 mar 3 radu moldovan sju 16 mar 4 buta moldovan lazany 16 mar 15

”Am continuat să sprijin un proces amplu de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. De la etajul 1 se va muta la etajul 4 zona de Chirurgie a SJU, iar în spaţiile eliberate se vor muta secţiile din clădirile de pe Independenţei. Prima etapă a investiţiei – 3,6 milioane lei, din care 1,3 milioane contribuţia CJ (35%) şi 2,3 milioane contribuţia Guvernului prin Ministerul Sănătăţii (65%) – a fost finalizată în 2014 şi recepţionată. A doua etapă a demarat în urma sprijinului consistent primit de la Guvern şi prin sprijinului direct al premierului, în urma discuţiilor avute de managementul spitalului la vizita acestuia cu ocazia inaugurării maternităţii. Valoarea investiţiei este de 24 milioane lei. În vara anului trecut am primit la rectificare suma de 5 milioane, bani cu care am finalizat cu care am terminat prima etapă şi a început modernizarea etajelor 3 şi 4. CJ a oferit în acest an 1 milion, partea de cofinanţare. De la Guvern am primit 5 milioane, deci avem în momentul de faţă 6 milioane, bani care ne ajută să finalizăm în aproximativ două luni etajul 4. Ca să terminăm integral şi blocul operator cu toate dotările, echipamente de ultimă generaţie, mai avem nevoie de 14,5 milioane lei”, a spus preşedintele CJ Radu Moldovan, care a fost însoţit de managerul SJU Bistriţa, prof. univ. dr Mircea Gelu Buta, şi directorul administrativ al Spitalului, Gabriel Lazany.

Şeful CJ a felicitat managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru modul în care derulează această investiţie: ”Ştim ce se întâmplă în România de astăzi şi sunt multe instituţii care, neavând curajul să-şi asume lucrurile, nu cheltuie banii. Ca să nu greşească, cer puncte de vedere de la unul la altul şi întind lucrurile, iar în alte cazuri se blochează investiţiile. Îi felicit pe colegii meid e la Spital, care derulează la modul ideal investiţia. Mă declar mulţumiţi de condiţiile în care vor fi trataţi pacienţii şi în care va lucra personalul de specialitate”.

El a adăugat că ar fi foarte bine ca dotarea blocului operator să fi realizată pe fonduri europene. ”Ne uităm să vedem dacă suntem eligibili pe POR, unde există şi o componentă de sănătate. Vrem să aducem astfel mai aproape termenul de finalizare. Altfel, suportarea costurilor rămâne doar în sarcina CJ a şi a Guvernului. Sunt optimist că până anul vitor vom avea finalizat şi blocul operator, ori cu fonduri europene, ori cu resurse guvernamentale şi locale. În proiect sunt prinse dotări de ultimă generaţie”, a precizat Moldovan.

Directorul administrativ al SJU, Gabriel Lazany, a dat o serie de detalii tehnice: ”În zona de Chirurgie, fiecare salon e prevăzut cu toate elementele de siguranţă, vor fi rampe pentru distribuirea fluidelor medicale, să se poate face aspirarea şi oxigenarea pacienţilor. Fiecare salon va avea aport de aer proaspăt, pe lângă ventilaţia naturală care se face pe geam este un sistem de introducerea a aerului steril, se va elimina astfel problema de miros în Chirurgie. Fiecare salon este prevăzut cu grup sanitar propriu. Va fi un sistem de iluminat de siguranţă pe timp de noapte, urmând să fie iluminată doar pardoseala atunci când un bolnav se dă jos din pat. Fiecare pat va fi dotat cu sistem de apelare a sorei medicale. Tot sistemul de iluminat e pe tehnologie LED, care va aduce un cosum foarte mic de energie. Toate sistemele au fost bine gândite. Spitalul va avea condiţii mult peste ce prevede Ordinul 914 al Ministrului Sănătăţii că trebuie să aibă un spital”.

5 lucrari sju 16 mar 15 6 lucrari sju 16 mar 15 7 lucrari sju 16 mar 15 8 lucrari sju 16 mar 15

Ce presupune obiectivul de investiţii “Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi spaţii medicale – Faza 2”

Etaj 3: Construire Bloc operator centralizat cu 8 săli de operaţii şi sterilizare proprie: 3 săli de operaţii Chirurgie generală, 2 săli de operaţii Ortopedie-traumatologie, 1 sală de operaţii Urologie, 1 sală de operaţii Oftalmologie, 1 sală de operaţii ORL, 1 staţie de sterilizare proprie a Blocului operator. Fiecare sală de operaţii este o structură complexă care cuprinde şi spaţiile anexe aferente şi este compusă din: filtru sanitar pentru pregătire medici, sală de pregătire preoperatorie a bolnavului, sală de operaţii, sală de trezire postoperatorie, spălător pentru instrumentar.

Dotare Bloc operator prevăzută în cadrul proiectului: 8 mese de operaţii cu dotările specifice profilului operator, 8 lămpi scialitice, 1 unitate de electrochirurgie cu sistem de furnizare argon medical şi evacuator de fum, 2 platforme electrochirurgicale de înaltă performanta destinate procedurilor chirurgicale complexe endoscopice şi deschise, avand optiunea de taiere si coagulare, funcţionalitate bipolară, sigilare vasculară şi fuziune tisulară, 2 platforme electrochirurgicale monopolare/bipolare, 2 oximetru cerebral, 1 aparat de masurare uniemisferică a profunzimii anesteziei, 2 sisteme de anestezie şi monitorizare complexă, 1 trusă de laparoscopie pentru intervenţii chirurgicale, 1 centrală triplex de producere oxigen medical, 1 staţie de sterilizare compusă din sterilizator cu abur de 250 l, echipament automat de spălare/dezinfecţie instrumentar, aparat mobil de dezinfecţie pe cale aeriană, dispozitiv de curăţare cu jet de apă/ aer comprimat, dispozitiv de sigilare ambalaj sterilizabil, lampă inspecţie instrumentar, modul de curăţare cu ultrasunete.

Etaj 4: Construire spaţii medicale (saloane cu grup sanitar propriu, săli de tratament, spaţii administrative).

Întregul obiectiv de investiţii va fi realizat la standarde europene, va fi în conformitate cu normativele legale în vigoare şi va fi dotat cu: sistem de climatizare, sistem de evacuare aer viciat, sistem de alarmare şi detecţie incendiu, sistem de control acces, sistem apel medical, sistem de supraveghere video, sistem de alarmare vocală, sistem CATV, sistem voce-date, sistem telefonie-interfonie.

9 lazany moldovan 16 mar 15 10 lucrari sju 16 mar 15 11 lucrari sju 16 mar 15 12 mirce abuta 16 mar 15

1 comentariu

  • Mai trebuie lucrat putin la partea de resursa umana in spital. In rest nu poate fi decam imbucurator sa vezi cate s-au facut in ultimii 2 ani in acest spital.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.