„Pot să confirm un singur lucru: că sunt anumiţi directori de instituţii descentralizate care au neglijat ceea ce, cu bunăvoinţă şi respect, le-a cerut premierul la lansarea candidaţilor USL, ceea ce eu, ca şi copreşedinte al USL Bistriţa-Năsăud, şi colegul meu Ioan Ţintean (PNL) am spus, dar şi ministrul Mircea Duşa şi doamna prefect Ani Bob. Sunt unii colegi ai noştri care iubesc mai mult politica decât administraţia. S-a cerut de peste tot din ţară să se facă informările de rigoare. Dacă ministrul va decide ca anumiţi colegi să fie lăsaţi să îşi facă treaba politică, să nu ne mai încurce cu Bac-ul şi cu alte lucruri, probabil că vor fi modificări. Eu mă ocup doar de infrastructură, de creat locuri de muncă, turism, parcuri industriale, mediu înconjurător. Acesta este obiectivul meu. De pe 11 iunie mă voi ocupa, împreună cu colegii mei din CJ, de dezvoltarea judeţului, mai puţin de politică”, a declarat Emil Radu Moldovan într-o conferinţă de presă.
El a afirmat că în perioada următoare va face mai multă administraţie.
„Am făcut mai mult politică în ultimii ani, dar lucrurile se vor schimba. Voi face mai multă administraţie şi vom avea câştiguri politice pe baza rezultatelor din administraţie”, a spus el.
Liderul PSD Bistriţa-Năsăud a spus că, în opinia sa, „fiecare om merită o şansă”.
„Guvernul României condus de Victor Ponta le-a dat acestor oameni o şansă. Unii au înţeles, alţii nu. În ce-l priveşte pe inspectorul şcolar general Vasile Marc (PDL), nu pot să spun decât că nu eu conduc Ministerul Educaţiei”, a declarat Moldovan.
El a subliniat că, în eventualitatea în care PSD va desemna viitorul inspector general, acesta nu va mai fi prezent „nicio secundă” în campania electorală.
„Chiar dacă se află pe o listă de candidaţi, listă care definitivă şi nu se mai poate retrage acum nimeni, vă asigur că niciun reprezentant în administraţie, în deconcentrate, nu va fi văzut la manifestări de partid. Cine vrea în administraţie se duce acolo, cine vrea politică rămâne la partid”, a mai declarat Emil Radu Moldovan.
Întrebat dacă vor fi păstraţi în funcţii directori de instituţii numiţi de PDL, Moldovan a răspuns: Am primit foarte multe semnale de la foarte mulţi directori că ei sunt independenţi şi că nu au nicio treabă cu PDL”
El nu a dorit să spună care dintre directori i-au spus acest lucru. „Primesc mesaje pe Facebook, pe mailuri…”, a spus el.
Liderul PSD a mai adăugat că fiecare minister sau agenţie naţională va face o analiză a activităţii şefilor de deconcentrate şi va găsi soluţiile necesare pentru ca politicile Guvernului condus de Victor Ponta să fie puse în aplicare.
„Vă spun sincer că nu sunt extrem de interesat de astfel de lucruri. Sunt oameni şi oameni, nu pot face alte aprecieri. Mi-e foarte greu să analizez activitatea unui director de instituţie deconcentrată. Am spus că va fi audi financiar şi de resurse umane. Evaluările le vor face profesioniştii”, a declarat Moldovan.
Liderul PSD a declarat că USL nu va mai face ce a făcut PDL în materie de numiri în funcţii de conducere.
„USL nu va mai face ce a făcut PDL cu riscul de a nu mai fi eu preşedinte de partid. Dacă au calităţi umane şi profesionale să ocupe o anumită poziţie, se vor prezenta la concursuri şi vor fi evaluaţi. Hârtiuţe de la partid nu voi semna pentru nimeni să se prezinte undeva la un concurs în veci amin. Am avut o experienţă total nefericită în anul 2009. Norocul meu a fost că a durat o săptămână. Cred că e greşit ca o structură politică să se întâlnească şi să spună cine unde e director”, a declarat Moldovan.
Cristiana Sabău
…asteptam batalia interna pentru AGA …..va fi un examen dificil…sper sa nu ramaneti corigenti trimitand pe acolo „vesnicii abonati”
Te-ai ajuns ,mai greu cu bagajul lingvistic,dar la tara nu conteaza.Ai pagina pe goagal si esti asaltat de sefii care crezi ca se vor ploconi pt a-i mentine pe pozitii.Dar grabeste miscarea ca vine toamna si totul se duce de rapa si atunci o sa fi si tu in banca ta acolo de unde ai lipsit atunci cand trebuia.In rest,sa auzim de bine.
Il vedeti pe Bors mai bun. Mai este un Bors si la Garda de mediu, si este tot din Maieru, un spagar de prima clasa. Agentii economici sunt satui de viata „acra” pe care le-o face Bors de la Mediu. Scapa de el cine da spaga, chiar daca este in regula. Votandu-l pe celalalt Bors la Consiliul Judetean „acreala” se va raspandi in tot judetul, si la fiecare din noi. MAI GANDITI-VA.