”Respectul strămoșilor nu încape în cuvinte, ci se arată prin recunoștința față de trecut și faptele ce construiesc viitorul. Marcăm 100 de ani de la scrierea unei pagini definitorii a istoriei națiunii române, semnarea Tratatului de pace de la Trianon, prin care s-a recunoscut Unirea Transilvaniei noastre dragi și a părții răsăritene a Banatului cu România. Centenarul Trianon ne reamintește de jertfa și demnitatea oamenilor curajoși care au făcut posibil acest moment istoric esențial pentru devenirea Națiunii Române și ne-ndeamnă să-l celebrăm”, spune președintele Consiliului Județean și al PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
El a menționat pe pagina sa de Facebook:
”Așadar, din respect pentru lupta și efortul lor, Parlamentul a votat pe 13 mai legea prin care doream să marcăm, cu respect, simbolistica națională a acestei zile. Din păcate, președintele Klaus Iohannis nu a avut mândria națională de a promulga această lege în timp util, pentru a fi astăzi deja în vigoare. A fi uniți nu înseamnă să ne-nțelegem de fiecare dată, ci să lăsăm orgoliile și să facem de fiecare dată ce e bine pentru neam. Dumnezeu să binecuvânteze România noastră scumpă și mândră!
Sărbătorim Centenarul Trianon ascultând mesajul profund al melodiei interpretate de Veta Biriș, care ne reamintește că patriotismul se simte-n glas și se vede pe chipul omului cu drag de neam”.
Luna trecută, Parlamentul a adoptat o lege prin care ziua de 4 iunie a fost declarată ”Ziua Tratatului de la Trianon”. În acest an este marcat centenarul de la semnarea tratatului de pace în Palatul Trianon de la Versailles (4 iunie 1920) prin care se recunoștea internațional Unirea Transilvaniei cu România, precum și frontierele dintre Ungaria și România. Aici detalii despre Tratatul de la Trianon.
ACTUALIZARE Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri la CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, deoarece din lege ”nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat” și legea ”contravine prevederilor constituţionale referitoare la respectarea principului separaţiei puterilor în stat”.
Radule, te-ai trezit? Ai scos capul in lume? Ai grija ca nu a trecut virusul. Numai bine.
Se implinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon care a avut loc pe 4 iunie, 1919, actul prin care se incheie Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920). Cunoscută si sub numele de „Sistemul Versailles”, Conferinţa de Pace de la Paris cuprinde două mari părti:
Prima dintre ele, care include şi activitatea diplomatică a reginei Maria la Paris şi Londra în perioada martie – aprilie 1919, cuprinde participarea delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris, acţiunile acesteia, fiind semnarea tratatelor de pace cu Germania la Versailles, 28 iunie 1919; cu Austria la Saint Germain en Laye, 10 septembrie 1919; cu Bulgaria – Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919.
Cea de-a doua parte se referă la semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria la Trianon pe 4 iunie, 1920 care reprezintă, în fapt, recunoaşterea internaţională a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România si desăvârşirea actului istoric naţional al Adunării de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
Avand in vedere ca că bistritenii au fost participanti activi la marele act istoric din 1 decembrie, 1918 de la Alba Iulia, orasul Bistrita ar fi trebuit sa aibă un monument al unirii.
Desi la inceputul anului 2018, Primăria Bistrița a lansat un concurs de solutii pentru realizarea unui monument evocator al actului istoric din 1 Decembrie 1918, amplasat în Piața Unirii, prin care să fie celebrat Centenarul Marii Uniri, lucru acesta nu s-a materializat. De aceea, măcar de acum când am intrat in al doilea centenar, in locul statuii lui Cuza s-ar putea realiza un Monument al Unirii in forma unui obelisc placat cu marmura cu inaltimea totala (soclul + obeliscul propriuzis) de 1918 cm . Obeliscul propriuzis ar trebui sa aiba 1600 cm (anul primei uniri sub Mihai Viteazul), iar impreuna cu soclul de la baza de 3,18 m sa se ridice la 1918 cm (anul Marii Uniri). Pe soclu se va putea monta un basorelief din bronz executat dupa imaginea cu Marea Adunare de la Alba Iulia, avandu-i in prim plan pe episcopii Iuliu Hossu si Miron Cristea . Pe trei dintre laturile obeliscului se vor putea amplasa efigiile din bronz ale domnitorilor Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza si Regele Ferdinand, iar pe cea d-a 4-a latură vor putea fi trecute numele delegatilor din Bistrita-Nasaud participanti la marea adunare din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Iata că nici după 2 ani de la centenarul Marii Uniri acest monument nu s-a realizat, desi putea fi făcut măcar pană pe 4 iunie 2020, se implinesc 100 de ani de la semnarea tratatului cu Ungaria in palatul Trianon de la Versailles .
Fiecare om este legat genetic de cultura poporului din care face parte. Acest lucru este demonstrat de epigenetică. De aceea, niciun om de pe Pământ nu va putea nutri aceleași sentimente de simpatie pentru o cultură adoptivă. Familia președintelui Johannis trăiește în Germania, un lucru firesc. Domnul Johannis înainte de a fi președintele PNL a condus partidul minorității germane din România( FDGR- Forul Democrat al Germanilor din România) în perioada 2002-2013. În consecință, putem afirma cu încredere faptul că pentru actualul Președinte al României, România este o țară/o cultură adoptivă. Dovada acestui fapt se regăsește și în acest articol. Dacă ar fi să urmărim deciziile domnului Johannis de când este Președintele României, am observa cu ușurință că foarte puține decizii au fost în interesul României. Mi-aduc aminte că în data de 11 martie 2020, ziua în care s-au închis școlile din cauza Covid19, Președintele Johannis declara la televizor că nu este niciun virus în România și că nu trebuie să ne speriem. Mai multe nu are rost să spun. Faptele vorbesc de la sine.
Fekete fehér játékot?
Da, da alba-neagra….
Bădie, voi, falnicii patrihoți de la psdeu, având în vedere cât mar de vreme ați guvernat, dacă v-ar fi păsat atât de mult de această țară și dacă v-ar fi crăpat chimeșa în spate de patriotism, crede-mă, ați fi construit măcar o autostradă care să întretaie țara de la nord la sud sau de la est la vest, dar așa doar gargara este și de voi și de „luminații” de la PNL. De fiecare dată, în campaniile electorale, indiferent că sunt locale, parlamentare sau chiar prezidențiale, atât voi, cât și băieții șmecheri de la PNL, dar în toată perioada scursă de la „Revoluție” ne plouați cu strategii de dezvoltare, care mai de care mai pompoasă, iar după alegeri le dosiți frumos într-un sertar, unde zac până la viitoarea campanie electorală. Culmea, cât de cretin este acest popor, deși îi serviți aceleași minciuni de 30 de ani vă tot alege, pentru mine este inexplicabil acest lucru, că doar tuturor le-ar prinde bine niște condiții de trai și de viață bune, dar se pare că-și doresc morțiș să mustească în sărăcie, subdezvoltare și neajunsuri. Stimate domn, câte dintre promisiunile incluse în toate programele voastre au fost puse în practică? Mă raportez la cele de reformare a domeniilor de activitate sau de dezvoltare a țării? Nu mă raportez la cei câțiva lei dați la pensii și salarii, pentru ăia nu ați depus efort, ci ați împrumutat țara și generațiile viitoare, exact ce fac și partenerii voștri de porcării. Câte obiective ați îndeplinit din fastuosul program de guvernare cu care i-ați prostit pe cei puțini ieșiți la vot în 2016, care v-au și votat, le-ați dus la îndeplinire? că doar ați avut toate resursele pe mână, ba mai mult, ați și luat cu împrumut, dar nu rambursat de voi, ci de noi, zeci de miliarde de euro. Nimic, frățică! Niciun obiectiv serios nu ați fost în stare să duceți la îndeplinire. Dar veniți de fiecare dată și vă etalați patriotismul, care patriotism, băiețașilor?! Ăla imaginar, așa tot reușiți să-i mințiți pe oameni, cu astfel de lozinci absolut goale de conținut. Dacă ați fi fost măcar responsabili nu patrioți, lăsați-o pe asta la o parte, ar fi arătat astăzi România cât de cât decent, ar fi avut funcționale niște domenii de activitate, am fi avut învățământ, educație, sănătate și infrastructură, lucruri făcute doar din respect pentru cei ce v-au tot girat cu votul lor. Dar nu v-a păsat, ați prins firul că oamenii vă votează chiar dacă faceți, chiar dacă nu faceți nimic. De fiecare dată, în promiscuitatea voastră, cu un cinism ieșit din comun, în buza campaniilor electorale veneați și veniți cu promisiuni financiare, dar nu bazate pe ce veți produce, ci pe ce veți împrumuta, și cu programe de guvernare care ulterior se dovedesc a fi futuriste. Mie, în locul vostru, mi-ar crepa obrazul de rușine, m-aș ascunde să nu mă mai găsească nimeni, având în vedere la cum arată România, voi aflându-vă un șirag de ani la cârma sa. Uitați-vă la cum arată toate domeniile de activitate: educația este pe nicăieri, sănătatea abia respiră, sistemul administrativ seamănă cu o gloabă gata să-și dea sufletul, infrastructura de toate felurile arată ca după bombardamente, turism din părți, agricultura este de subzistență, justiția este mână în mână cu hoții etc. Distinse „imens” patriot, îți place cum arată țara? Mie, nu, dar se pare că „patrioților” care vă tot votează le place. Trebuie menționat că și ei sunt foarte mari patrioți, exact așa ca voi, dar nu manifestă în realitate un dram de respect la adresa acestei țări, cum faceți și voi. Mare, mare dreptate a avut Brâncuș, dar el nu era patriot, doar vouă vă curge prin vene sânge curat de patriot, dar infectat cu enorm de multă demagogie, corupție, nepricepere și durere profundă în dos față de țară și cetățenii săi!
„Când văd ce poate să facă Trumpf în America, îmi fuge gândul la ce-ar fi făcut chelnerul lui, Dragnea, dacă ajungea dictatorul României, pe baza „antrenamentului” din 10 august 2018…” (CTP, astăzi)
Ne scoteau din Uniunea Europeana in primul rand daca mai prindeau cateva luni de pseudoguvernare!
Penibil, sa celebrezi trauma celuilalt. Parca e de la extrema dreapta Radu Moldovan
Uite ce zice Dancu
https://evz.ro/eu-nu-stiu-ce-se-sarbatoreste-pe-4-iunie-eu-sarbatoresc-pe-1-decembrie.html
Absolut nimic de sărbătorit în Ardeal în legătură cu Trianon. A fost norocul noroacelor ca României să-i fie recunoscută unirea de la 1 Decembrei 1918, prin interesul marilor puteri câștigătoare de a dezmembra imperiul austro-ungar, cu aportul inestimabil al reginei Maria, o personalitate extrem de influentă în rândul cercurilor diplomatice ce au stabilit împărțeala de la sfârșitul primului mare război.
Făcând un exercițiu de imaginație, dacă imperiul austro-ungar nu ar fi fost dezmembrat, oare care ar fi fost istoria ulterioară? Oare, dacă și azi e mai ușor să ajungi cu mașina din Bistrița la Viena decât la București, putem să ne imaginăm cum ar fi fost posibil să arate Ardealul azi din toate punctele de vedere? Îmi închipui că eram mult mai concectați la spațiul de valori central și vest european, beneficiind de avantajele ce decurg din el.
Și mă înfioară, dincolo de destinul crunt al făuritorilor unirii, vorbele lor, la scurt timp după ce lucrurile nu mai puteau fi date înapoi: ”Măi, Iuliu, oare bine am făcut ce am făcut?” – Al. Vaida Voevod către Iuliu Maniu.
Referitor la subiectul sensibil abordat mai sus semnalez celor avizaţi, iubitori de istorie și adevăr, o carte nouă inedită, care va provoca multe discuții PRO/CONTRA în spațiul public românesc și maghiar: „Războiul sfânt “al rasei: Eugenia şi protecţia națiunii în Ungaria, 1900-1919/TUDOR, Marius. – Cluj-Napoca: Editura Centrului de Studii Transilvane şi Editura Şcoala Ardeleană, 2020. Volumul analizează, între altele, evoluţia şi eşecul naţionalismului maghiar prin prisma trecutului eugenic al Ungariei.
Cuvântul „eugenie” este format din cuvintele greceşti „bun” şi naştere”, însemnând, aşadar, „naştere bună”. Cel care a folosit pentru prima dată termenul în 1883, Francis Galton – un om de ştiinţă englez şi văr al lui Charles Darwin – propunea prin eugenie „îmbunatăţirea omenirii”.
La întrebarea “Care au fost ideile eugeniste principale vehiculate în Ungaria în perioada studiată?” autorul acestei cărţi, istoricul român Marius Turda, profesor la Universitatea Oxford Brookes, răspunde: “Intervalul de timp de care mă ocup în această carte, şi anume primele două decenii ale secolului XX, are o importanţă aparte pentru istoria Ungariei. În 1900, Ungaria era o putere europeană cu pretenţii imperiale; în schimb, în 1919, ea era redusă la statutul unei ţări mici a Europei Centrale, zdrobită aproape de profundele schimbări teritoriale, sociale şi naţionale de după Primul Război Mondial. De-a lungul acestor două decenii, eugeniştii maghiari au propus o interpretare naţională a eugeniei având drept scop soluţionarea, pe durată lungă, a problemelor economice, sociale şi medicale care erau specifice societăţii maghiare. În Ungaria, ambiţia eugeniştilor (mai ales a celor de stangă) a fost, întâi de toate, aceea de a construi o ştiinţă socială ce putea constitui un instrument necesar pentru îmbunătăţirea naţiunii. Aceasta nu a însemnat că dimensiunile biologice şi medicale ale eugeniei erau ignorate. Dimpotrivă, alături de sociologie şi antropologie, biologia şi medicină erau privite ca două discipline esenţiale programului eugenic de reorganizare socială şi protecţie naţională. Principalele idei eugeniste ale perioadei: de la planificare familială prin intermediul programelor de sănătate şi asistenţă publică şi protecţia mamelor şi a nou-născuţilor până la colonizarea rurală cu indivizi din „rasă” maghiară şi sterilizarea celor cu dizabilităţi mintale şi fizice, s-au bazat pe această legătură strânsă dintre dimensiunea socială şi cea medicală a eugeniei.”
Pe 4 iunie 2020 se împlinesc 100 de ani de la semnarea tratatului de pace de la Trianon, moment care a consfinţit apariţia României Mari şi dezmembrarea Ungariei. Istoricul român Marius Turda a elaborat o lucrare în care identifică printre cauzele eşecului Ungariei la negocierile de pace şi faptul că a promovat argumente şovine şi rasiste. Semnarea Tratatului de la Trianon în 4 iunie 1920 a însemnat pentru România alipirea Transilvaniei, în timp ce, pentru Ungaria, pierderea a două treimi din teritoriul său şi a peste trei milioane de locuitori. Dacă în 1900 Ungaria era o putere europeană cu pretenţii imperiale, în 1919 a fost redusă la statutul unei ţări mici a Europei Centrale. În intervalul acestor două decenii, Ungaria cunoscuse o perioadă de dezvoltare remarcabilă.
„Ungaria Mare “din primele două decenii ale secolului XX, care a fost dezmembrată în urma Tratatului de la Trianon, a devenit imaginea de referinţă a unei noi mitologii a statului maghiar care continuă să inspire naţionalismul maghiar şi azi.
Pentru a scrie această carte, istoricul MariusTurda a documentat 15 ani volumul, deoarece nu există nicio lucrare de specialitate care să trateze această temă, în ciuda importanţei mişcării eugenice maghiare. Unul dintre motivele pentru care istoricul a pornit demersul este invocarea argumentelor eugenice de către delegaţia Ungariei la negocierile de la Paris din 1919. Deşi la începutul secolului XX eugenia era un curent de idei influent printre intelectualii şi politicienii din întreaga Europă, a fost asociat cu nazismul şi rasismul abia după Al Doilea Război Mondial.
„Eugeniştii maghiari se străduiau să salveze naţiunea pentru a-i asigura un viitor rasial sănătos şi luminos. Pledoaria lor pentru un stat naţional maghiar s-a tradus printr-o căutare a comunităţii organice, rasiale, complet integrate în spaţiul ei bio-geografic. Dacă vrem să înţelegem anumite politici de populaţie adoptate în trecut şi în prezent în Ungaria trebuie să cunoaştem istoria mişcărilor eugeniste “, explică istoricul Marius Turda.
Am semnalat cititorilor acest eveniment editorial cu explicații adecvate pentru a afla unul din motivele pentru care Ungaria a pierdut Ardealul prin Tratatului de la Trianon în 4 iunie 1920. [Sursa principală: https://adevărul.ro/locale/cluj-napoca/cum-pierdut-ungaria-ardealul-trianon-urma-100-ani-a-fost-singura-tara-prezentat-argumente-eugenice-conferinta-pace-1_5ed77e8d5163ec427173f171/index.html%5D
Dezbinarea româno-maghiară dintre politicieni trebuie să înceteze! Să bem împreună o palincă de prune de Zalău înainte de sarmale sau gulaș unguresc de porc și să încheiem cu un vin de Tokaj! = A politikusok közötti román-magyar megosztottságnak abba kell hagynia! Igyunk együtt egy Zalău szilvapálinkát szarmale vagy magyar sertésborda előtt, és készítsünk egy Tokaji borot! Plata… juma-juma!
O poză cu mândria națională exhibată astăzi de primul facebook-ist alș județului care face cât 1000 de cuvinte și135000 de lei. Patriotul șef în centru, din păcate pentru el și din fericire pentru noi, azi sărbătorește la Rahova.
https://timponline.ro/costat-intrarea-judetului-cartea-recordurilor-temut-radu-moldovan-rugat/
Chelnerul numit director de spital: „Școala vieţii a mea face mai mult decât două facultăţi”. (Kmkz)
Tulai, se trezește patriotismul în PSD!!!
După ce erau cât pe ce să-și primească salariul în forinți pentru promulgarea în Parlament, a independenței ținutului secuiesc, chestie pentru care președintele României i-o scuipat, amu’ răbufnesc de patriotism cu toate claxoanele. Nenorociții nu mai au nimic sfânt și și-ar vinde și copiii, numai să rămână lângă ciolan.