Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a vorbit despre posibilitatea ca actualul vicepremier Vasile Sebastian Dâncu să ajungă prim-ministru, despre decizia CNSC în cazul negocierii directe de către ADI Deșeuri a contractului cu Supercom, dar și despre locuințele ANL pentru tinerii specialiști din sănătate.
Vicepremierul Vasile Sebastian Dâncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și-a anunțat intenția de a deveni premier: “Există posibilitatea să accept să continui să lucrez în Guvern, dar nu fără condiţii. Ar trebui să existe o forţă politică puternică în spatele unui Guvern care îşi ia angajamentul pentru o schimbare rapidă în România. O ofertă de reconstrucţie, cu un program de dezvoltare naţională în spate”, a spus el, conform Bloomberg.
Ulterior, Vasile Dâncu a dezmințit: ”Nu am spus că îmi doresc, că vizez, vânez funcţia de prim-ministru, că accept sau că aştept să fiu numit. De fapt, le-am spus jurnaliştilor de la Bloomberg că nu am niciun proiect în acest sens şi nici nu sunt parte a vreunui proiect politic, în acest moment. Când am vorbit despre condiţiile unei posibile participări, după alegeri, la proiectul de guvernare a ţării, intenţia mea a fost aceea de a pune în evidenţă câteva priorităţi pe care trebuie să le aibă cel care va fi desemnat la conducerea viitorului guvern, în comparatie cu actualele condiţii de funcţionare ale Executivului. PSD a anunţat că nu face nicio propunere de candidat până dupa alegeri, că doreşte să prezinte un program politic, nu să înlocuiască ideile cu imaginea unui om. În mod normal, ar trebui să respectam decizia lor. Am spus-o din prima zi în actualul cabinet că, la finalul acestui mandat, va trebui să lăsăm scaunele goale, iar alegerile care vor veni vor decide cine le va ocupa pe viitor. Eu îmi voi respecta cuvântul dat. Nu îmi pare moral să cautăm să inventăm candidaţi la funcţia de premier pentru PSD”.
Radu Moldovan: ”Cum mi se pare? Bine. Din punctul meu de vedere, este capabil să ocupe această funcție. Cred că ar fi un mare câștig și pentru România, dar în mod special pentru județul Bistrița-Năsăud. Radu Moldovan, dacă se va pune problema susținerii lui Vasile Dâncu, nu are nicio rezervă să facă acest lucru și cred că și organizația PSD Bistrița-Năsăud l-ar gira pe președintele ei să-l susțină pe Vasile Dâncu. Nu am cunoștință de astfel de discuții”
SC Retim Ecologic Service SA Timișoara a câștigat contestația depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) împotriva ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud privind atribuirea prin negociere directă fără publicare prealabilă a contractului de colectare și transport al deșeurilor către firma Supercom București. CNSC a decis anularea întregii proceduri de negociere fără publicarea unui anunț.
Radu Moldovan: ”Noi n-am primit încă nimic oficial. Trebuie să ne vină o informare scrisă, motivarea. Până acum nu am primit nicio adresă oficială. Când o vom primi, ea va fi comunicată casei de avocatură care reprezintă ADI și cu care avem contract de reprezentare. Apoi, decizia nu îi aparține lui Radu Moldovan, ci AGA ADI Deșeuri. Oamenii din județ trebuie să stea foarte liniștiți, pentru că spre deosebire de alții care se ocupă de cancan noi ne ocupăm de problemele lor. Nu s-a întâmplat nimic, serviciul funcționează, până la o decizie definitivă cred că trece foarte mult timp. Eu sper ca în aceeași perioadă să avem caiet de sarcini încărcat pe SEAP și o nouă procedură de achiziție”
CJ a transmis în folosință Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), cu titlu gratuit, terenul de 3.300 mp de pe str. Prundului din Bistrița, pe durata realizării investiţiei ”Construirea de locuinţe destinate închirierii pentru tinerii specialişti din sănătate”. La finalizarea blocului, terenul și construcțiile vor fi predate Consiliului Județean. În interiorul perimetrului destinat construcţiei de locuinţe, realizarea reţelelor de utilităţi şi a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condiţiilor de locuit (drumuri, apă, canalizare, energie termică şi electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spaţii verzi) revine în sarcina CJ cu finanțare din bugetul propriu.
Radu Moldovan: ”Noi am făcut o cerere pentru 48 de apartamante, am primit un acord de principiu că vor bugeta un bloc de 24 de apartamente. Suntem prinși în listă, arhitectul șef al județului depune documentația la București, termenul este 20 octombrie. De aici depinde de ANL. Noi am transferat terenul, în acest an vor prelua amplasamentul, urmează studiul de fezabilitate, proiect, licitație, execuție. Eu sper ca în primăvara anului viitor, cel târziu, să înceapă efectiv lucrul. Nu mai este timp fizic până la finalul anului pentru toate aceste proceduri”.
e greu cu tehnocratii la putere,institutiile statului isi fac datoria si baronii locali disperrra. Romani vedeti ce votati la toamna,sa ne fereasca D-zeu ca un partid sa aibe controlul in toate cele trei puteri ale statului.
… ca ce mi-i Geoana, ce mi-i Ponta, hai si Dragnea, tot asa! La anu si la multi bani!
Lasul nu se dezminte ” apoi decizia nu ii apartine lui Radu Moldovan ” . Cand e vorba de responsabilitate lasul se ascunde in spatele AGA , desi e papusarul sef in toata combinatia asta . DNA-ul a intrat deja pe fir si ii ia pe rand la puricat . Sa vedeti cum il toarna toti pe capul rautatilor . Au atribuit ilegal sericiul acesta catre Supercom inventand o stare de urgenta cu ajutorul prefectului Frentz .
de ar fi si un DNA pt cei care vorbesc intr-una de rau.. poate in momentul de fata masura pe care au luat o a fost cea mai potrivita
Eu mă bucur ca Dancu vrea sa fie premier. Scuzati … mă bucur pentru el. În ce calitate va fi premier? Va fi din postura de tehnocrat sau de Psd-ist? Dancu fiind bistrițean ar trebui sa-mi trezeasca un sentiment de bucurie. Dar în afară de a sonda opinia publică în judet, nu prea îmi aduc aminte sa fi făcut ceva pentru noi, în calitate de coleg al celor de la putere. Așa ca ….. hai sa o lăsăm mai moale. Candidează pentru ca toată garnitura de la vârful PSD e plină de dosare și condamnări.
Vasile Dâncu a scris un text pe blogul său personal, text prin care elucidează misterul presupusei sale numiri în funcția de prim-ministru al României: „Așa-zisa mea disponibilitate de a continua într-un viitor guvern sau de a deveni Premier, după alegerile din decembrie, este doar o interpretare jurnalistică. Nu am spus că îmi doresc, că vizez, vânez funcția de Prim Ministru, că accept sau că aștept să fiu numit”, a scris Dâncu pe blog. Prin urmare, Radu Moldovan exprimandu-si entuziasmul de a-l vedea pe Dâncu premier „a dat cu mucii in fasole”, preluand un vers dintr-un scenariu de Horatiu Malaele intitulat „Am pierdut trenul”: