Candidatul USL în Colegiul 1 Senat, lect. univ. dr. Dorin Dobra, vicepreşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, şi-a lansat luni, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, prima carte de autor, ”Regăsindu-l pe Lovinescu – Despre europenitatea României”.
La lansarea cărţii au vorbit profesorii universitari Nicolae Păun – decanul Facultăţii de Studii Europene de la UBB, Ovidiu Pecican – prodecanul Facultăţii de Studii Europene, dar şi dr. Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Viceprimarul George Avram a dat citire mesajului primarului Ovidiu Creţu, plecat pentru câteva zile din ţară.
La lansare au participat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud Emil Radu Moldovan, prefectul Ani Bob, preşedintele filialei judeţene a PNL deputatul Ioan Țintean, subprefectul Ovidiu Frenţ, viceprimarii George Avram şi Ioan Peteleu, consilierii locali Constantin Rus – directorul CN ”Liviu Rebreanu”, inspectorul şcolar general Camelia Tabără, Gelu Muthi, Sorin Hangan, Andrei Rusu, consilierii judeţeni Doina Pană (candidatul USL în Colegiul 1 Camera Deputaţilor), Dorin Popescu şi Ioan Gaftone, protopopul Bistriţei Alexandru Vidican, şeful Finanţelor Publice Crin Pântea şi adjunctul Cristian Parasca, managerul interimar al Centrului Judeţean pentru Cultură Ioan Pintea, directorul AJOFM Otilia Râpan, şeful Gărzii Financiare Marius Ilieşiu, Dorina Cicioc – şef administraţie în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Bistriţa.
Decanul Facultăţii de Studii Europene, Nicolae Păun, a vorbit atât despre omul cât şi despre profesorul Dorin Dobra. ”Vreau să vorbesc despre acest tânăr, a cărui carieră i-am urmărit-o cu foarte mult interes, pentru că scrie foarte frumos, pentru că judecă cu extrem de multă maturitate, pentru că este un tânăr de linie dintr-o generaţie pe care eu o iubesc, generaţia care cu certitudine va schimba România. Dorin este unul dintre aceşti tineri care, în Parlamentul României, unde avem atât de multă nevoie de valoare, de verticalitate, de ştiinţă şi cunoştinţă, pot şi vor reuşi să ofere şi celorlalţi din experienţa lor”, a spus prof. Păun.
Nicolae Păun consideră că a venit vremea oamenilor care au un proiect şi care pot face diferenţa pentru România, aşa cum este Dorin Dobra. „România s-a schimbat la faţă, este o Românie europeană. De această dată, intrăm într-o altă etapă, o etapă care aparţine celor care au un proiect. Aveţi în faţa dumneavoastră un tânăr excepţional, dotat, sobru, manierat, politicos, dar ferm, convingător. Dorin Dobra este profesor al Facultăţii de Studii Europene, este unul dintre intelectualii cu care cu certitudine acest oraş se mândreşte. Este discipolul meu, este un tânăr a cărui carieră politică, ştiinţifică ar trebui să ne aparţină tuturor, pentru că Bistriţa merită o astfel de generaţie şi eu îi doresc succes atât în cariera academică, cât şi în relaţia cu celălalt, pentru că prin manierele şi prin caracterul lui cu certitudine are disponibilitatea pentru a asculta, pentru a rezolva şi pentru a se pune la dispoziţia comunităţii”, a mai spus Păun.
Click pentru o galerie foto de la lansarea cărţii lui Dorin Dobra!
cand mergeau sefii de la Institutii de la PDL repede va gaseati sa carcotiti domnule Moldovan? dar acuma cand paiatele de directoare in loc sa-si faca meseria pentru care sunt platite , si se plimba toata ziua numai sa apara in poze nu spuneti nimik. Deci sunteti la fel ca cei din PDL , doar nu degeaba va trageti din psdr toti. sa va fie rusine ca promovati niste incompetenti pe functii de conducere
Ne-am pricopsit cu un prefect asijderea.
Diferenta tine, probabil, doar de sex.
„l-au regasit pe Lovinescu”- am ras cu lacrimi, zau asa, aveti o ironie catavenciana.
da………..asa am inteles si eu…. am vrut sa completez, oare cand il vor gasi pe vlad tepes si de ce nu pe…….. elodia?
In fiecare zi facem : lansari de carti…….inscaunari de directori……………sfintiri de spatii….gradini .. si curti……….deschidem festivaluri….. expozitii……DAR OARE CAND MUNCIM???????????????
FACETI-VA FIECARE TREABA IN MESERIILE VOASTRE…. si deabia atunci lucrurile vor merge, Lasati fastul si fala pentru ca nu aveti DE CE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
…… cuvinte spuse animalelor cu vata in urechi
Ma-ntreb, asa, de-o fandacsie, personalitatile afisate la pozat, or fi pricepand ele vreo iota din mesajul european al familiei Lovinescu?
Au, asa, de-un pamplezir, zic acilea ca-s europeni, iar, pe din dos, actioneaza in spiritul liderilor bucuresteni, ce amu ne spun ca ii cam doare pe din dos de Europenica…
Cata ipocrizie!
bravos Tristan, mult adevar in ce spui!!!
Dar dl președinte Radu Moldovan știe oare cine a fost Lovinescu ?Este foarte interesant ca USL ul prin Ponta si Antonescu se delimiteaza de Uniunea Europeană prin declarațiile făcute . Mai aveau un pic si făceau ordine prin Europa . Confundau UE cu Mahmudia . Si ei acum spun ca sunt capabili sa ne scrie si sa ne vorbească de europenitatea României .
Stimati tovarasi acest lucru tine de democrație , de respectarea instituțiilor statului de drept , de moralitate si o buna perceptie a conjuncturii actuale .
Acest lucru presupune sa le spunem cetățenilor adevarul si la ce sa se aștepta in viitorul apropiat si ce măsuri de austeritate vor trebui luate pana politicienii vor avea curajul sa pună un guvern tehnocrat care sa ne relanseze din punct de vedere economic , etc .
Dacă n-ați fi voi, ăștia ce scrieți numai să vă aflați în treabă, PDL-iști lui Băse și ai Oltean, bine ar mai fi în țara asta… Dar nu vă puteți abține nici măcar după ce ați ‘implementat’ cu succes haosul în România. Ce să mai… atât ați putut.
Noroc ca a fost si Radu Moldovan ca altfel evenimentul, pe drept vorbind nu ar fi avut o asemenea greutate culturala.