”Din păcate, toate previziunile mele au devenit oficiale: bugetul județului pe anul 2020 e cu minus 32 de milioane în comparație cu 2019, adică 79,78% din bugetul anului trecut. Avem un Guvern care n-are nicio treabă cu dezvoltarea, cu investițiile, cu tot ce au promis, ei continuă să-și satisfacă sponsorii, cam asta face Guvernul PNL”, a declarat într-o conferință de presă președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Președintele CJ a precizat că ”am primit cifrele de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice, ei abia ieri au primit formula de calcul făcută harcea-parcea de domnul Câțu și ținută ascunsă de mai bine de două săptămâni, de când s-a asumat bugetul. Este o formulă specială de calcul, cu sume din cote defalcate din TVA și din impozitul pe profit. Deci am primit previziunile oficiale de la Finanțe, cu cifrele bugetului pe anul 2020, care înseamnă minus 21,22% față de anul trecut. Să dea Dumnezeu să fie la primării mai bine și numai aici rău. Am avut grijă ca activitatea să nu fie afectată brutal, am avut grijă să asigurăm banii pentru cofinanțarea proiectelor europene, pentru investițiile în derulare am avut grijă să ne asigurăm resursele, să se poată derula activitatea, în schimb investițiile de viitor sunt o problemă. Am chivernisit și cheltuit foarte cumpătat tot ce era de cheltuit, chiar dacă unii fac pe aici bla-bla-bla vizavi de execuțiile bugetare. Perspectiva nu arată bine deloc”.
El a afirmat că ”președintele nou ales este foarte interesat de bugetul României și de cum se vor cofinanța proiectele europene, cu ghilimelele de rigoare, adică se întâlnește cu premierul să se gândească cum ar putea valorifica simpatia politică pentru dreapta. Deci cam asta e singura preocupare a celor care guvernează astăzi România, nu pensii, nu salarii, nu investiții, nu alocații pentru copii”.
Șeful CJ a menționat că ”după datele INS confirmate de Eurostat, avem o creștere economică a anului 2019 peste 4%” și dacă ”ciuma roșie” a avut de unde să dea bani cu 4% mai puțin încasări, adică fără acea creștere economică, ei nu au. Unde se duc banii? Unde v-am spus. Unde se duc banii din scoaterea supraaccizei la combustibil? Credeți că în buzunarele românilor? Vă anunț că nu. De ce s-au luat 2% din taxa pe activele bancare și unde se duc? Vă spun eu, în întreaga Europă. Unde se duc 2% din activitatea celor din energie? O să vedeți dacă vă uitați. La CEC se duc toți. Fac glume sinistre, ce să facem, asta e din păcate realitatea cruntă a acestor oameni care nu sunt interesați de dezvoltarea României”.
”Aduceți-vă aminte cum țipau că în România nu se face nicio investiție, când toată România era un șantier. Acum, centura Bacău – afară, drumul expres Craiova – Pitești, din 2 miliarde au pus 97 de milioane, ceva sub 5% din necesar, centura Satu Mare – afară, și altele. Vedeți unde găsiți în buget centura Bistriței, Becleanului, Năsăudului, renumita Austostradă a Nordului, că am văzut că s-au strâns și corturile. Nu o să regăsiți în bugetul anului 2020 niciun obiectiv de investiții adus de dreapta politică, cu toți apendicii ei care o susțin, în județul Bistrița-Năsăud. Eu am toată disponibilitatea să acord tot sprijinul necesar, al meu și al aparatului de specialitate din CJ, să-i sprijim pe cei care sunt la guvernare să promoveze obiective de investiții pentru județ. Aș vrea să citesc cu mare drag lista de investiții pe 2020, să aplaud dreapta și să spun: uite, am greșit”, a comentat Radu Moldovan.
Cifrele prezentate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud:
Ce ai pățit, grofule? Ai luat-o razna? Nu îți ajung banii pentru „investiții”?! Atrage fonduri europene, ălea nu pot fi atât de bine „investite”, este! Fă restructurări, păstrează-i pe cei ce muncesc, pilele și puturoșii concediază-i, cum i-ai adus așa trimite-i și la plimbare. Atrage investitori, fă rost de fonduri, doar nu ești acolo doar să consumi, baroane! Mai lasă vrăjeala, schelălăiturile și treci la treabă. Cu atât mai bine, nu îți vei mai permite să-ți bați joc de bani, nu-i mai risipi prin donații la cineștie ce comunități de prin R. Moldova, hambal etc. Las-o mai ușor, nu cumva să-ți crească tensiunea, ar fi păcat să-ți periclitezi sănătatea pentru un astfel de mizilic.
Cum dracu de nu ai plecat in Austria?Esti pe faza cu anticipatele?Te temi ca ti pierzi scaunul si procentele din lucrari?Dispareti sobolanilor rosii ca nu ati facut o sosea cu patru benzi in tara asta!!
Sper sa incepeti macar voi in primavara asta asfaltarea drumului judetean dintre Gledin si Vatava macar asta se faca dintre proiectele importante pentru judet daca incompetenti din PNL nici macar o simpla Varianta Ocolitoare a Bistritei nu sunt in stare sa construiasca, nu mai vorbesc de Autostrada Nordului sau Aeroportul International.
Da esti batut in cap rau de tot. PNL-ul are trei luni de guvernare, iar PSD-ul conduce efectiv, desi a mai condus si sub Tariceanu, din 2012, cu P.M. Ponata, Grindeanu, Tudose, Dancila, sub stricta coordonare a lui Dragnea si Valcov si ce a iesit, un rahat ordinar pe care tot prostimea o suporta.
A plecat ciuma rosie. O sa curga miliardele de fonduri europene acum. ..Faceti arimetica, vedeti de ce nu sunt bani: arme, miliarde date inapoi la banci, salarii de securisti. Voi chiar nu stiti socoti?
Chelnere,pe voi nu va mai rabda 75% din tara asta?Pe 25 % din populatie i ati facut speciali(din imprumuturi) iar ceilalti 75% trebuie sa rabde inflatia si scumpirile!!Acum intelegi?Tot ce latri tu acolo este pentru aia 25%,iar ceilalti 75% o sa ti dea peste bot la alegeri de nu te vezi!!
Super tare iedul singuratic.
Bravo, bine spus, numai ca, ei se cred tot pe cai mari. Este asa de bun osul ca nu l ar lasa (Dimex).
Speram sa le vina randul, au umplut institutiile cu cei de la metropolis (au apartamente faine, mese imbelsugate) ,sperama sa se vetifice si cum au construit si cum s au extins pe domeniul public .
Rusine sa va fie, dati salarii cum vreti voi dupa pile SI NU DUPA MUNCA DI COMPETENTA.
Speram sa nu mai auzim de voi in veci.
Daca erai atat de clarvazator ar fi fost bine sa-l tragi de maneca pe Dragnea si pe Valcov, artizanii marii constructii economice a tarii, axata preponderent pe consum, iar cheltuielile generale neavand coresondent in venituri, puse aiurea in BVC. Asa ca las-o moale cu aprecierle ca te faci de ras.
DORULE, cine a fost la putere aproape 30 de ani? De ce nu s a facut autostrada pomenita.
Ai vrea in doua luni sa faca ce alti nu au facut in 30 de ani?
Du te si te cata baiete.
Eu nu am treaba cu nerealizarile din ultimii 30 de ani, cel care baga de vina si la care am dat raspuns mai sus, e un intrus care vrea sa se bage in seama, dar e prost ca noaptea numit Doru, cu litere mici.
Raducule !!! Previziunile tale sunt ca vor scadea veniturile la DIMEX
Daca ar fi numai ale lui DIMEX nu ar fi bai, dar sunt si ale lui si atunci chiar e bai.
Atentiune ! Cel care se semneaza Ecologistul nu este din formatiunea VERZILOR si nici colegul nostru. Este un impostor care nu trebuie luat in calcul. De o buna bucata de timp vad ca se mai trec vreo doi cu acest nume. Este clar ca sunt folosite mijloace de inducere in eroare a cititorilor. Din acest moment nici eu nu voi mai folosi acest cuvant ascuns.Noi nu atacam PNL-ul.
Nu sunteti chiar ecologisti cu marca inregistrata, nu sunteti voi un grup restrans de 2-3 persoane verbale prin comentariile sterile, buricul pamantului! Sunt multi altii care sunt chiar specialisti in primul rand, sunt multi altii care au alte idealuri decat vechi sechele legate de alte interese decat negativismul unui nemultumit cu tare in amintirea unui certificat de urbanism neeliberat!
Mai raducule, ia taiati- va voi salariile alea nesimțite și vezi cum faceți rost de bani, încă o sa aveți în plus față de anul trecut! Încercați să vă descurcati cu 2000 de lei net! Sau pro-bono cum te lăudai nu demult!
Dupa Teleorman, in Bistrita Nasaud, alaturi de Salaj, niste nemurici toti, cloaca de pesedisti a fost cea mai puturoasa,cea mai nociva in toata Transilvania, rusinea mandriei ardelenesti!
Du.te acasa raducule ca ne.am saturat de tine si de povestile tale cu accent de cincelec.
UNU; acuma te-ai semnat corect. Esti UNU de la pesede adica postac de serviciu care mai are tupeul sa vorbeasca de principii. Ai plantat vreodata un copac ? Ai strans de pe vale un PET ? Si in plus de asta te informez ca in orice partid este un nucleu urmat de membrii sai care nu sunt obligati sa se manifeste ca primii 2-3 . Urmeaza-ti destinul rosu baiete si noua da-ne pace si nu te mai dedulcii cu numele de ECOLOGIST ca nu il meriti .
UNU de la pesedeu sau din aparatul Primariei. Sti ce o zis DABIJA ? ……nu te F….grija privind eliberarea autorizatiei mele. Citeste cu atentie modificarea legii 7 din 2020 . Am invins un intreg sistem comunistoid cu asta. Voi primi in scurt timp ceea ce a dus la lupta mea surda timp de 12 si jumatate cu un aparat comunistoid din Primarie. Romanilor li s-au facut dreptate si cei care au stat la cheremul santajistilor si a functionarilor vor intra in legalitate. Ocupa-te pe viitor de ale tale.
Macar in anul acesta ,speram ca personalul neclerical,adica diecii si femeile de serviciu de la toate cultele sa-si primeasca salariile la timp.
Ovila esti o proasta festita in rosu !