Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, crede că Primăria Bistrița trebuie să urmeze modelul altor administrații – în special din străinătate – și să facă infrastructura înainte să dea undă verde construirii de case, și nu invers cum se întâmplă în prezent.
Șeful CJ a spus că le dă dreptate celor care acuză administrația locală din Bistrița că nu a fost în stare să asfalteze străzile din oraș.
”Este adevărat că la UE nu poți să mergi și să ceri bani ca să asfaltezi o stradă fără să ai multe justificări, de ordin social, economic, etc. În schimb, acei cetățeni care locuiesc în Bistrița pe străzi neasfaltate sunt, pe bună dreptate, nemulțumiți că se duc acasă, la părinți, la Maieru, la Căianu Mic, iar strada din fața casei părinților este asfaltată, în timp ce a lor nu este. Ei au tot dreptul să ceară să li se asfalteze străzile. Administrația are această obligație să le rezolve problema. Primăria Bistrița, primarul Ovidiu Crețu, nu a depus proiecte la Guvern pentru dezvoltarea infrastructurii din Bistrița. O perioadă lungă, zona urbană nu era eligibilă pe PNDL 1, dar în ultimii doi ani, pe PNDL 2, a fost eligibilă toată administrația, iar Ovidiu Crețu nu a depus proiecte”, a spus Radu Moldovan.
Potrivit președintelui CJ, varianta ideală este ca întâi să se facă infrastructura și apoi să înceapă construirea de case, nu invers.
”Eu mi-aș dori varianta ideală, un lucru pe care i-l voi propune lui Cristian Niculae (candidat de primar din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud formată din PSD, Pro România, ALDE și UDMR -n.r.) și la care vom lucra, și anume ca Primăria Bistrița să înceapă să prevadă zone de extindere și de dezvoltare a municipiului pe model spaniol, german sau francez, unde să facă infrastructura înainte să se înceapă construirea de case. Adică să ducă gaz, curent, electricitate, să amenajeze drumul și acolo să se poată construi. Avem un model în județul Bistrița-Năsăud, cartierul de la Băile Figa, dar, din păcate, nici Nicu Moldovan nu a avut resursele necesare să modernizeze acel cartier decât după ce multe case au fost construite. S-a dus cu acel proiect la PNDL”, a mai spus Radu Moldovan.
Foto arhivă
Tarziu nea caisa! Tarziu v-ati trezit!!
Raducule somn bun in continuare.
Acum te-ai trezit tu sa ne spui ce ar trebui facut. Am spus acest lucru cu ani in urma dar daca nu citesti comentariile ai descoperit o idee veche. Voi astia care conduceti orasul si judetul nu sunteti in stare nici sa-i copiati pe aia din vest.
Ar trebui sa fiu eu presedinte de consiliu judetean pentru ideile bune nu tu care ai intarziat cu ideea asta.
Oricine poate fi presedinte de consiliu judetean daca are mai multe idei ca si raducu, parerea mea.
Raducule pe strada unde locuiesc nu ate iluminat public stradal de peste 14 ani. 14 ani raducule. Tu ai rezista atatia ani???? Sa mai votez cu PSD? INTREB pentru niste prieteni.
Si de ce nu ai pus presiune pe Cretu daca ai vazut ca nu face nimic? De ce la nivel national nu ai intervenit, ca aveati guvernarea, sa asanati cloaca de la CNAIR? Pacat de timpul pierdut.
Acum înainte de alegeri toți știți ce trebuie făcut, dar până acum unde ați fost? Acum aveți soluții la toate problemele, dar până acum v ați prefăcut că nu există. Cine vă mai crede?
Singurul lucru POZITIV făcut de domnu Crețu în 3 mandate s-a întâmplat tocmai acuma, la sfârșit de mandat.
Și asta l-a băgat în spital.
Vise, Răducule, vise! Dacă voiai să conduci municipiul, trebuia să candidezi! Așa, de pe margine, prin finul cu obârșii teleormănene, nu merge. De pe margine o să aveți ocazia să comentați în următorii 4 ani. 12 ani în care ați avut totul pe mână v-au ajuns. Bye, bye PSD! Adio!
II TINE PARTE BITUMINOSULUI, NICI O SANSA
F.bine punctat,sa speram ca se rezolva pe viitor,iar cei care au construit case deja sa încerce să îi ajute cu fonduri locale,daca nu se poate astfel ,adică cu utilități
Radu Moldovan parcă acum a coborât din copac si constată cu surprindre că Primăria Bistrița trebuia să facă mai întâi infrastructura și apoi să se înceapă construirea de case. El uită că de 8 ani este președintele consiliului Județean Bistrița-Năsăud, iar Primăria Bistrița este condusă de 12 ani de colegul său de partid Ovidiu Cretu. Cum de i-a picat fisa asa de târziu chelnerului Răducu? Nu cumva din cauza coruptiei? Prin anul 2014 ,Primarul Bistriței, acelasi Ovidiu Crețu a inclus pentru modernizare strada Ulmului, din Unirea situată în zona Pensiunii Morariu, pe Valea Rusului, acolo unde si-au construit casele Radu Moldovan și Cristian Parasca, șeful de la Finanțe, dar și alți șefi din instituțiile publice, neglijând total zone rezidentiale mai vechi cu străzi de pământ si cu mai multe case.
Si pentru că veni vorba de coruptie, in calitate de preşedinte al Consiliului Judetean Bistriţa-Năsăud Răducu si-a angajat fratele pe postul de director general adjunct la Aquabis, o institutie din subordinea CJ, ceea ce este o dovadă clară de coruptie numită nepotism.
Cand se apropie de momentul 0 al votării, politicienii incep sa gandeasca pentru cetatean…
Cand se vad cu sacii in caruta si vreo 4 ani de sezatoare in fata nu mai e curios nici un primar de cetateni.
.
Primarul e ales de cetateni ca sa transpire acolo, sa se zbata, sa umble in toate partile sa obtina fonduri… Cand i se inchid usi sa alerge sa caute altele…
.
Perceptia politicienilor despre functia de primar e ca primarul este un boss care da comenzi si semneaza hartii. Total gresit. Primarul trebuie sa fie un lider care trage dupa el toata echipa din subordine pentru a indeplini cat mai multe proiecte necesare pentru comunitate.
No lasa Raducule ca si prietenul tau nu respecta nimic in materie de urbanism
Oare sa fie din cauza persoanelor care sunt in spatele acestor investiții?
Titus da unde mai pui ca, imobilul lui Radu M ers autorizat in extravilan ca si casa de locuit tot fara utilități si drum asfaltat.
Sigur ca, imediat s au prins bani in buget pentru asfaltarea străzii in timp ce unii cuimobile in intravilan stau si azi si asteapta.
Din cauza colegilor de chefuri si vanatoare?
Dar pana acum ato dormit toti si nu ati știut ce trebuie făcut??? Rușine sa va fie, ca ati acaparat totul, ca ati reusit sa va creați o armata de aserviți care va asculta, va divinizeaza și va votează ca să aibă ei vacante minunate și case speciale!!!
Nici nu știați ce nevoi sunt în oraș pana acum, acum va dati seama și aveți soluții !!! Eu nu as putea ieși din casa de rușine, câte ati putut promite si nu ati facut mai nimic!!!
Dar pana acum ato dormit toti si nu ati știut ce trebuie făcut??? Rușine sa va fie, ca ati acaparat totul, ca ati reusit sa va creați o armata de aserviți care va asculta, va divinizeaza și va votează ca să aibă ei vacante minunate și case speciale!!!
Nici nu știați ce nevoi sunt în oraș pana acum, acum va dati seama și aveți soluții !!! Eu nu as putea ieși din casa de rușine, câte ati putut promite si nu ati facut mai nimic!!!
Eu am plătit vecinului o suma sa ma intep la rețeaua de apa și canal. Pt curent la Electrica care a returnat bani altui vecin care a făcut rețeaua de curent.. Gazul alta miscare cu alt vecin… Pai domnilor din administrația locala.. chiar asa..pun pariu ca oricine cistiga primăria nu va mișcă un deget.. doar vo rbe în vint.. Oricum taxe plătesc ca și acel cu strada asfaltata.. An de an.. Piatra. Etc etc..
Care sefa de serviciu , Cocesiu este mare director, Rus este șef serviciu cu sotia angajata tot la primarie, sora tot la primarie, cumnatul si verisorul cumnatului tot la primarie, tata si tata socru tot pensionari din primarie.
Asta este situatia , niște aroganți care s au bazat tot timpul pe sprijinul lui Crețu, iar acesta s a folosit de ei cum a vrut, si va veni o vreme cand multi vor raspunde.
Radicu si a construit casa fara utilități si asfalt pe extravilan.
Atunci cum a fost?
Sigur ca s au rezolvat toate repede.
Atunci nu ai zis nimic Raducu, probabil ai facut chiar lobii sa te autorizeze.
Mai lasa ne cu texte si vu insotirea lui Niculaie la emisiuni ca nu ne intereseaza.
Dudu petseverentul.
Tot degeaba votam Dolha si la primarie Turc
Si sti de ce?
Ca ne am saturat de voi, de aroganța voastră, de pile si amantele voastre, de incompetenta, de promisiuni neonorate de atatia ani, etc.
Hai Dudule baga, piate se sesizeaza doamna Cristiana si ti le sterge pe toate.