În ciuda incidentului petrecut la Raliul „Femina”, care a umbrit din frumuseţea spectacolului, concursul s-a desfăşurat conform programului anunţat de organizatorul evenimentului, Automobil Clubul Român, sucursala Bistriţa. Concurentele au mers de două ori pe traseu şi au făcut câte două ture de poligon. Adevăratul show l-au făcut însă bărbaţii care şi-au turat la maxim motoarele.
Directorul sucursalei Bistriţa a ACR, Virgiliu Orza, a declarat că iniţial, s-au înscris 28 de concurente, majoritatea din judeţ, dar nu au venit toate.
„Avem concurente şi de 18 ani şi de peste 40. Sunt inclusiv cursante care urmează acum şcoala de şoferi şi care concurează având instructorul lângă ele. Raliul Femina constă într-o probă de îndemânare pe circuit închis aici, la poligon, concurentele având câteva porţi de ocolit, câteva jaloane, oprire la punct fix, viraje pe stânga, pe dreapta. Diferenţa o facem pe clase, cinci în total, plus avem două concurente care sunt sportive. Ca invitaţi, am adus echipe care participă la campionate naţionale şi internaţionale de drift”, a spus Virgiliu Orza.
Printre concurente s-a numărat şi Roxana Lăpuşte, lidera majoretelor de la „Cheers”.
„Am permis de aproape trei ani şi îmi place foarte mult să conduc, e cumva o pasiune pentru mine şi asta m-a determinat să-mi testez aptitudinile. Eu zic că sunt o şoferiţă foarte bună, deşi bărbaţii mă tot contratic, însă în momentul în care merg cu mine cu maşina se conving de asta. Eu cred că un şofer foarte bun e unul care respectă regulile ca să nu facă accidente, dar în acelaşi timp unul care se descurcă, nu se blochează şi are aptitudinile necesare ca să nu încurce traficul”, a spus Roxana Lăpuşte.
Înainte să înceapă concursul propriu-zis, dar şi în pauzele dintre probe, băieţii au scrâşnit roţi.
Şi după ce s-a încheiat prima etapă din concurs, băieţii au mai făcut unele demonstraţii spre deliciul publicului.
”Un eveniment sportiv cu mulți cai putere, o nouă premieră la Bistrița, Raliul Femina 2017. Mulțumesc d-lui Virgiliu Orza, directorul A.C.R. Bistrița, pentru invitație și pentru eforturile pe care le face de câțiva ani pentru repornirea motorului acestui sport de tradiție, automobilismul. Iată că rezultatele încep să apară, clubul bistrițean fiind deja la al doilea eveniment doar în acest an, iar interesul pentru sportul pe patru roți este în continuă creștere, din partea practicanților, presei și al spectatorilor. Am simțit din plin senzațiile deosebite care le încearcă doar cei aflați în habitaclul unui bolid de curse de drift, zgomotul infernal al motorului supraturat și mirosul puternic de cauciucuri arse. Felicitări celor 28 de doamne și domnișoare care au concurat astăzi cu mult curaj, viteză și îndemânare, sper doar să nu conducă la fel și pe drumurile publice!”, a menționat prefectul Ovidiu Frenț, care a urcat în mașină pentru un drift test.
DAŢI CLICK AICI PENTRU O GALERIE FOTO DE LA EVENIMENT
Adaugă comentariu