Sport

Raoul Zanca, din nou în bancă

Fostul director al Direcţiei de Tineret şi Sport Raoul Zanca, scos din jocul şefiei urmare a unei decizii a instanţei, a revenit la ocupaţia sa de bază de profesor de educaţie fizică şi sport, fireşte la nivel universitar. Luni, Zanca a participat la deschiderea noului an universitar alături de colegii lui de catedră.

Luni, la deschiderea anului universitar, Raoul Zanca şi-a ocupat locul în bancă fiindcă la prezidiu au fost doar invitaţii. Tot în sală a stat şi colegul lui Zanca, Virgil Rus, proaspăt doctor în sport, titlu pe care l-a obţinut la Academia de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti.

În schimb, Horia Ştefănescu a stat la prezidiu, alături de subprefectul Ovidiu Frenţ.

   

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.