Actualitate

Rareş Buhai a obţinut medalia de aur şi la Balcaniada de informatică

Lotul naţional de informatică al României a cucerit patru medalii (o medalie de aur şi trei de argint) la a XXI-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică, desfăşurată la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), în perioada 7 - 13 septembrie 2013, a anunţat Ministerul Educaţiei. Singura medalie de aur obţinută de lotul României atârnă, din nou, glorios, la gâtul lui Rareş Buhai.

Laureat şi la ediţia precedentă cu aur, Rareş Buhai (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa) şi-a adjudecat şi în acest an aceeaşi medalie preţioasă, de aur.

Radu Ştefan Voroneanu (clasa a XII-a /Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” din Ploieşti), medaliat cu aur, în 2012, a obţinut o medalie de argint. Celelalte două medalii de argint au fost obţinute de Silviu-Emil Popescu (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din prof galatan rares buhaiBucureşti), respectiv Mihai Popa (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova).

Tot anul acesta, doi din cei patru componenţi ai lotului României au reuşit şi alte performanţe remarcabile pe plan internaţional: Rareş Darius Buhai – medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Australia şi la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada şi Mihai Popa – medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică.

La prezenta ediţie a concursului de la Sarajevo au participat 53 de concurenţi din 12 ţări.

Felicitări lui Rareş Buhai şi antrenorului său, profesorul Constantin Gălăţan, o echipă performantă care ar merita să fie răsplătită şi anul acesta financiar de autorităţile locale pe măsura eforturilor făcute şi a gloriei aduse învăţământului bistriţean, respectiv judeţului în întregime.

Să nu uităm că halterofilul Răzvan Martin, care, din păcate a dezamăgit anul acesta, a primit o răsplată ultra generoasă din partea Consiliului Local (100.000 de lei -n.r.), în timp ce Rareş Buhai a repetat isprava de anul trecut, dovedind că este, cu adevărat, un copil de aur. Este cazul ca autorităţile să ţină pasul cu eforturile făcute de acest copil şi de profesorul lui şi să găsească, şi anul acesta, resurse să-i stimuleze inclusiv financiar. Eu revin la ideea că Rareş Buhai merită, cu adevărat, să fie şi cetăţean de onoare al oraşului. Să nu mai aşteptăm momentul ca cineva să împlinească 80 de ani ca să-i recunoaştem meritele, ci să dăm credit celor tineri, care nu vor uita niciodată, oriunde se vor afla, locurile natale.

Cristiana Sabău

7 comentarii

  • Felicitari Lui Rares si profesorului sau ! Sa speram ca cei responabili din aceste domenii vor aprecia rezultatele lor ! Doar rareori stim rasplati valorile acestui popor!

  • nu stiu la ce ne mai trebuie Rosia Montana… Inca cativa ca Rares si o sa avem tot aurul de care avem nevoie… sau oricum aurul care este cu adevarat important… Felicitari!!!

  • FELICITARI !!!!!!!!!!!!! Atat elevului, cat si profesorului. O performanta, chiar si singulara, merita apreciata. Cu atat mai mult in cazul acesta, cand ea este confirmata si reconfirmata de atatea ori ! Din pacate, multi apreciaza alte valori, din fotbal- de exemplu, nerealizand ce inseamna un asemenea copil ! SUNT IMPERIOS NECESARE PREMII SI BURSE PENTRU ASEMENEA COPII SI PROFESORILOR ACESTORA !!!!

  • Felicitari! Este un copil bun care stie ce vrea si este o onoare sa avem un astfel de exemplu pentru tinerii din Bistrita. Sustin si eu ideea ca Rares Buhai sa devina cetatean de onoare al orasului. Este un bun promotor al succesului prin talent si multa munca si cred ca este un model pentru tinerii care au un scop, o tinta in viata. Merita sustinut de catre autoritatile locale si judetene, atat el cat si profesorul care l-a pregatit!

  • Felicitari ! Munca intotdeauna ar trebui rasplatita , sper ca efortul tau si al profesorului care iti sta alaturi sa fie recompensat .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.