Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crişan, le-a răspuns cetăţenilor care i-au scris înaintea şedinţei de buget pentru anul în curs solicitându-i să rezolve anumite probleme care ar mai exista în comună şi să aloce bani în acest sens. Într-o postare pe Facebook, primarul a enumerat problemele ridicate de cetăţeni şi a dat răspunsuri.
„Stimați cetățeni, având în vedere faptul că înaintea ședinței de Consiliu Local pentru aprobarea bugetului pentru anul 2018 v-am invitat să participați cu idei pentru bugetare unor lucrări în comuna noastră, ținând cont de inițiativele dumneavoastră, punctual, o să vă răspund problemelor ridicate:
- platforma betonată pentru containerele de gunoi la blocurile Baltă: fiind propuse deja lucrări de sistematizare a zonei, automat partea de gestiune a deșeurilor în această locație va primi o rezolvare.
- aducțiune rețea de distribuţie a gazului: pe lângă faptul că prețul gazului este foarte mare, lucrările de infrastructură de transport ar afecta asfaltul turnat în comuna noastră. Având în vedere ca majoritatea sunt finanțate din fonduri europene, nu avem voie să intervenim pe lucrări. Cu toate acestea, se poartă discuții la nivel ministerial pentru prelungirea conductei pincipale până pe valea noastră,urmând implementarea rețelei către utilizatorii finali.
- suplimentare hidranţi: rețeaua de distribuție a apei, cât și rețeaua de hidranţi, aparțin furnizorului SC Aquabis SA, iar încărcătura acestora a fost estimată prin proiect. Vom solicita o suplimentare în limita fondurilor disponibile.
- rețele de apă-canal și energie electrică zona Doline: problema cea mai mare este rețeaua de apă din cauza diferenței de nivel care ar impune probabil o staţie de pompare. Însă, întreaga zonă va beneficia de reţele de electricitate, apă şi canalizare, fiind demarate documentațiile pentru extinderea electrică, rețelele de apă-canal fiind cuprinse în proiect.
- semafoare pietonale și rutiere: în cel mai scurt timp vor fi demarate lucrările de montaj conform cerințelor SDN și IPJ.
- continuarea rețelei de trotuare și limitatoare de viteză la trecerile de pietoni: în urma ședinței în comisie comună a Prefecturii BN, CJ BN, IPJ, SDN și a altor factori decizionali, în cel mai scurt timp se vor stabili măsuri specifice pe întreaga vale a Bîrgăului pentru rezolvarea acestor problematici.
- tronsoanele de uliţe amintite de dumneavoastră sunt cuprinse în investiția pentru asfaltare care este finanțată, fiind în procedura anterioară licitației.
Așteptăm în continuare idei din partea dumneavoastră! Vă mulțumesc!”, a scris Doru Crişan.
Adaugă comentariu