Actualitate

Razii și filtre rutiere în zona blocurilor sociale de la Viișoara

Aproape 80 de poliţişti, jandarmi și poliţişti locali au efectuat razii şi filtre rutiere în zona blocurilor sociale din Viişoara.

Acţiunile au urmărit ”asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea comiterii unor fapte cu violență pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice”.

Totodată, poliţiştii au efectuat verificări şi cu privire la respectarea obligaţiilor impuse unor persoane plasate în arest la domiciliu sau aflate sub control judiciar, pentru depistarea unor persoane dispărute, precum și respectarea normelor în vigoare privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale persoanelor care locuiesc în zona respectivă.

Astfel, peste 250 de persoane care locuiesc la blocurile sociale din Viişoara au fost legitimate, dintre care 3 aflate sub măsura controlului judiciar sau în arest la domiciliu.

Totodată, în zonă au fost instituite 2 filtre rutiere, în cadrul cărora toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, fiind astfel depistat și sancționat un conducător auto aflat sub influenta băuturilor alcoolice (0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 3.805 lei, pentru încălcarea prevederilor privind OUG 97/ 2005, OUG 155/2001 și Legii 205/2005 privind protecția animalelor, nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, precum şi la regimul economic şi rutier, a anunțat Poliția.

La acţiuni au participat poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Ordine Publică, Biroului pentru Protecția Animalelor, secțiilor de poliție rurală 1, 2, 3 şi 5 şi Poliției orașului Beclean. Totodată, au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud şi poliţişti ai Poliției Locale Bistrița.

1 comentariu

  • Trebuia sa faceti asta acum o saptamâna, sa-i scoateti un pic la „Let’s Do It România”.
    Sa contribuie si ei cu ceva la bunastarea societatii care-i cara în spate.

    47
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.