Consiliul Local a discutat joi ”proiectul de transmitere în folosinţă cu titlu gratuit a locuinţei situată în municipiul Bistriţa, Aleea Fântânele, bl. 1, sc. B, ap. 19, în favoarea Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, persoană juridică de drept public, pentru susţinerea activităţii sportive, profesionale şi sociale, precum şi a performanţelor sportivului Răzvan Martin medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice 2012 de la Londra”.
Apartamentul cu trei camere situat în zona Lamă trebuia acordat cu titlu gratuit Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, care la rândul său să îl dea în folosinţă medaliatului olimpic cu bronz Răzvan Martin. „Contractul de comodat este încheiat pe o perioadă de 30 ani, începând cu data semnării acestuia, cu drept de prelungire prin acordul părţilor. Pe toată perioada contractului de comodat se va păstra destinaţia de locuinţă a bunului transmis în folosinţă, sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului”, se preciza în proiectul iniţiat de primarul Ovidiu Creţu.
Consilierul PSD Alexandru Bria a propus ca acest contract de comodat să fie încheiat pe o perioadă de 49 de ani, dar solicitarea nu a fost adoptată.
Consilierul local PNL Andrei Rusu a declarat că, având în vedere aprobarea sumei de 100.000 de lei pentru halterofil tocmai pentru a-şi lua un apartament, reprezentanţii PNL se abţin de la vot. Aceeaşi idee a fost susţinută şi de Alexandru Toniuc (PER): „În aceste condiţii, nu se mai susţine acest proiect”.
Primarul Ovidiu Creţu i-a îndemnat pe consilieri să voteze proiectul: „Să-i putem da sportivului cheile unui apartament unde să se mute imediat şi să locuiască în condiţii civilizate. Nu poate un oraş ca Bistriţa să premieze cu cât vrea muşchii lui. Am apelat pentru modernizarea apartamentului la sponsori şi nu cred că am încălcat nicio lege”.
În urma votului, proiectul propus de primarul Ovidiu Creţu a fost respins.
Adaugă comentariu