Cultură

Reabilitarea Castelului Teleki din Comlod, scoasă la licitație

Castelul care a aparținut uneia dintre cele mai mari familii nobiliare maghiare din Transilvania va fi reabilitat. Naționalizat în anii ’50 și lăsat în paragină, castelul are nevoie de repații și investiții de 5,5 milioane de euro.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud vrea să reabiliteze castelul Teleki din Comlod, județul Bistrița-Năsăud. Pentru asta pune la bătaie 27,4 milioane de lei, circa 5,5 milioane de euro, potrivit datelor publicate în anunțul de participare pentru execuția lucrărilor de reabilitare a castelului în SEAP.  

Durata contractului este de 24 de luni, iar banii sunt alocați prin Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027 și de la bugetul local.

Proiectul de reabilitare a castelului Teleki din Comlod urmează a fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027.

”Documentațiile tehnico-economice, fazele DALI și PT, aferente investiției au fost realizate prin POAT 2014 – 2020, în cadrul proiectului derulat de ADRNV cu titlul „Sprijin la nivelul regiunii de dezvoltare Nord – Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027”, se mai arată în anunț.

Procedura de achiziție publică este lansată cu clauză suspensivă privind sursa de finanțare.

Termenul estimat pentru obținerea finanțării este 30 august 2030.

Vechiul castel, construit în 1756 în stil baroc, mai are are și astăzi blazoanele primelor familii care au locuit aici, Wesseleny și Daniel. Acestea au fost realizate de Anton Schuchbauer, unul dintre cei mai importanți sculptori din Transilvania la acea vreme.

În secolul al XIX-lea, castelul ajunge la familia Teleki, în urma unei căsătorii, iar în 1951 este naționalizat. Mult mai târziu, în 2008 a intrat în posesia CJ. Fără bani pentru reabilitare, în 2015, autoritățile au scos la vânzare castelul, la prețul de 110.000 de euro, dar fără succes.

Etichete

3 comentarii

  • Nu va grabiti, mai stati o vreme pana se va spulbera ca biserica din Jelna. Transilvania nu va fi romaneasca pana nu se va darama absolut totul; abia atunci vom putea canta cu indreptatire „noi suntem romani pe veci stapani”. Ca urmare, radeti tot si apoi construiti o lume noua: Clujul sa fie ca Videle iar Sibiul ca Bolintin Vale!

    9
    6
  • Mai bine mai târziu decât niciodată. Castelul Teleki din Comlod are avantajul de a se afla pe traseul strabatut de Mocăniţa Transilvaniei care in anul 2015, a fost pusă in circulatie pe o portiune de 35 de kilometri din linia ferată îngustă ce leagă Teaca de Râciu. Linia ferată cu ecartament îngust Râciu-Teaca străbate şapte localităţi, trei din judetul Mures (Râciu, Sânmartinu de Câmpie, Crăeşti) si patru din judeţul Bistriţa Năsăud (Milas, Orosfaia, COMLOD şi Teaca). In apropiere de Comlod,traseul traverseaza pădurea deasă de foioase, prin superbe tuneluri de vegetatie. Asadar Castelul Comlod ar putea primi după reabilitare o destinatie turistica.
    De-a lungul anilor au existat mai multe tentative de reabilitare a Castelul Teleki din Comlod, dar niciunul nu a avut finalitate, imobilele continuând să se degradeze. La un moment dat se vorbea de o companie britanică specializată in restaurare si constuirea de cladiri istorice care a depus la registratura Consiliului Judetean o solicitare prin care isi manifesta intentia de cumpărare sau concesionare a Castelului Teleki Comlod, in vederea renovării complete a cladirii si deschiderii unei scoli cu regim de internat si cu tabără de vacantă pe timpul verii, pentru copii cu handicap. În speranța că ar putea fi salvat de la ruinare, castelul din Comlod a fost chiar scos la vânzare prin licitație, însă posibilii cumpărători au fost se pare speriați de sumele pe care urmau să le investească în reabilitarea imobilului, așa că au renunțat, iar Consiliul Județean a rămas cu o ruină până in ziua de azi.
    In prezent, situatia castelulului de la Comlod, comuna Milas, este jalnica, mai degrabă fiind vorba de o uriasă ruină care a străbătut secolele, fiind afectat si distrus intr-o proportie de 80%. De aceea, in cazul castelului Comlod mai potrivit este termenul de reconstructie decât de reabilitare.
    (Vezi: https://www.sospatrimoniu.ro/articole/itemlist/tag/Castel)

    5
    7
  • Mda Vasi e ceva în ceea ce spui tu, într-adevăr e ciudat că toate monumentele, castelurile, centrele orașelor sunt construite de sași, unguri, șvabi, de către oricine, numai de români nu.

    7
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.