Social Sport

Repetiţie reuşită: Gloria Bistriţa – FC Maramureş 3-0

În amicalul de vineri, echipa bistriţeană a făcut spectacol în prima repriză şi a securizat victoria prin golurile reuşite de Curtuiuş, de două ori, şi Marcos. Vezi imagini de la joc!

Festival în prima parte, fotbal îngheţat în repriza secundă

Gloria Bistriţa a disputat vineri 2 martie, pe propriul teren, un joc de verificare în compania formaţiei FC Maramureş Universitar Baia Mare, locul 11 în Seria a 2-a, partener tradiţional de amicale al ”alb-albaştrilor”.

După ninsoarea căzută în noaptea precedentă, înainte de meci deţinuţii au curăţat terenul, pentru a-l face practicabil.

Într-o atmosferă hibernală, Gloria s-a distrat în prima repriză. Băimărenii au fost ameţiţi de jocul de pase al ”vampirilor” şi au încasat trei ”boabe” fără să clipească.

Mai întâi, în minutul 14, Țârcă a făcut o cursă pe dreapta şi i-a trimis în faţa porţii lui Marius Curtuiuş, care l-a executat sec pe Bota. Faza s-a repetat la indigo în minutul 25, cu Țârcă la serviciu, care i-a pus mingea pe tavă lui Jose Marcos de această dată, iar brazilianul a scuturat plasa. Nu au pus oaspeţii bine mingea la centru, că s-a făcut 3-0. În minutul 27, Marius Curtuiuş a pătruns vijelios în careu şi a făcut dubla cu un şut la colţul lung.

După pauză, odată cu schimbarea liniilor şi înteţirea frigului, partida s-a mai echilibrat şi nu s-a mai întâmplat nimic notabil în afară de eliminarea lui Pădurariu pentru două galbene (minutul 90), iar tabela a arătat la final scor de forfait.

Antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, a folosit următorul 11 de start: Oghinciuc – Peteleu, V. Năstase, Tudose, I. Costache – R. Mărginean, Feher – Țârcă, Anton, Marcos – Curtuiuş.

Au mai intrat portarii Botoşer şi Lăzăreanu şi jucătorii de câmp Isac, Peica, Jarda, Traşcă, Pădurariu, Lauruc, Colţea, Fl. Pop, Paşcalău, D. Stan.

Tehnicianul maramureşenilor, Romulus Buia, a mizat la început pe Bota – Duruş, Hodor, Sidney, De Rosa – Achim, Daminuţă, Fritea, Filip – A. Roman, Gego. Pe parcurs au fost folosiţi toţi jucătorii din lotul deplasat la Bistriţa.

Returul începe în 17 martie

După ce a fost amânat de pe 3 pe 10 martie din cauza vremii nefavorabile, reluarea campionatului Ligii a II-a a fost pentru a doua oară amânată de către Comitetul Executiv al FRF, pentru 17 martie. De această dată, motivul a fost starea proastă a terenurilor după o iarnă cumplită.

În prima etapă din retur, Gloria Bistriţa, liderul seriei de vest, va întâlni pe teren propriu ocupanta locului 3, Chindia Târgovişte.

Vezi aici mai multe fotografii de la amicalul Gloria Bistriţa – FC Maramureş!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.