Actualitate

Revizie de proiect pentru modernizarea CNLR Bistrița. Când trebuie să se încheie lucrările

Proiectul “Consolidarea și modernizarea Corpului A (corp liceu) Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistrița”, finanțat de Guvern prin Compania Națională de Investiții (CNI) și de municipalitate, va fi revizuit.

”Revizie de proiect pentru reabilitarea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”! Astăzi, am avut o întâlnire de lucru cu proiectantul, executantul, dirigintele de șantier și un reprezentant al CNI, alături de conducerea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, în legătură cu revizia proiectului privind reabilitarea și modernizarea corpului A al unității de învățământ. Împreună, am stabilit detaliile finale ce vor fi cuprinse în proiectul revizuit al obiectivului, care vor include și actualizări ale dotărilor informatice, cele proiectate inițial fiind la nivelul anului 2017. Am convenit că revizia proiectului va fi realizată până în data de 31 martie a.c., pentru a fi apoi supusă aprobării consilierilor locali. Ulterior, proiectul revizuit va fi transmis către Compania Națională de Investiții pentru avizare, urmând ca lucrările de pe șantier să fie încheiate până la finalul acestui an”, a precizat primarul Ioan Turc.

Lucrările de consolidare și modernizare a Corpului A al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, investiție de 37.984.146,49 lei realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI), au început în octombrie 2020 și sunt executate de compania M.I.S. Grup. Pe lângă reabilitarea Corpului A, toate cele 28 de săli de clasă și sălile de informatică vor beneficia de dotări IT și audio-video de ultimă generație. De asemenea, toate spațiile vor fi dotate cu mobilier modern, iar sala de evenimente și amfiteatrele vor fi modernizate.

16 comentarii

  • Mizerabil! O generație întreagă de liceeni care n-o să apuce să vadă cum arată corpul A pe interior. Mii de elevi de liceu și ciclu gimnazial chinuiți 4 ani de zile cu program școlar în schimburi, cu program educativ redus la 80%. Adică săptămână de școală de 4 zile. Dreptul la educație refuzat pentru îmbuibarea unor incompetenți, leneși. Calitatea procesului de învățământ compromisă grav de niște politruci cu diplome cumpărate, fără nici o noțiune despre management care se umflă în fiecare zi în poze electorale pe salarii nerușinate. România educată după chipul și asemănarea președintelui și a monstruoasei coaliții care a capturat Statul.

    69
    1
    • exact, edilul care merge sa vada de ce nu se mai termina un santier inceput de pesede, cu care se tot lauda Suciu.
      e simplu, pentru ca nu mai sunt de actualitate mare parte din detaliile tehnice, dupa atata tras mata de coada in santier.
      bun, se face revizia, sa vedem daca au curajul sa termine lucrarile in mandatul lui Turc sau vor mai amana ca sa-l scoata pe primar vinovat pentru lenea lor de stanga? la fel si pe axa si pe linia verde, pesedistii se tem sa nu fie gata prea repede, n-ar mai avea ei niciun merit.

      9
      19
    • Buey scoaba primarului…lasa vrajeala si nu mai tot vantura limba de la dosul primarului la bideu …Guristul politruc se crede si proiectant .Voi lingaii il aplaudati la orice traznaie.Aveti si voi ,lingaii o contributie majora la delirul de atotstiutor al acestui individ cu orgoliu gaunos.

      6
      1
  • . …revizuirea de proiect e doar revizuire de proiect si atat.
    Spune primare ceva care sa ne de a o speranta in ceva….ca s a marit investitia, ca s a inlocuit un geam, ca se mai face un etaj, ca se faramiteaza curtea aia in sute de strazi si alei, ca ….ca….ca….fa si tu ceva din consoanele astea…daca altceva nu vrei sa spui!!!
    Apa trece prostii… raman(em)!!!

    18
    2
    • El a auzit asa de la mai marii specialisti de la primarie ca e revizie de PT si atat. Credeti ca stie cu ce se manca aia?
      Ne incalzeste asa ceva?

  • De ce trebuie sa faca „MIS” dotarile ? Ce legatura au dotarile cu modernizarea si consolidarea cladirii (proiectul se numeste „Consolidarea si modernizarea corpului A cladire liceu – Colegiul National L.R”) ? Sa nu-mi spuneti ca aceasta firma se pricepe si la informatica…Eu am constatat ca din tot ce a inceput nu a terminat nimic iar ce a lasat in urma este planset si jale. Sunt absolut convins ca aceasta facatura are legatura cu neputinta MIS de a finaliza lucrarile in intervalul de timp stabilit si pentru a legaliza „paparea” altor bani publici. Primarul si anturajul impreuna cu proiectantul si dirigintele de santier sunt captivi si aserviti acestei firme care dicteaza totul in orasul nostru.

    31
    2
  • Mamamia fugiți iar sa băgat guristul incompetent iar se va fîsi totul.
    ( Bălane mai hai cu felicitările tale că eu nu mai pot să dau cu felicitări)

    19
    1
    • Vin eu să tai panglicile chiar dacă nu va fi gata în întregime adică nu va fi gata . Voi tăia panglicile la toalete așa ca la buda din primărie.

      18
    • Păi la ce vă așteptați voi ? Ăsta nici măcar stația de asfalt nu a fost în stare să o pună în funcțiune.

      15
  • Copiii care învata aici sunt peste medie ca intelect, talent si performante…. din pacate pentru ei o sa trebuiasca sa-si photoshop-eze poza de absolvire…. ca sa aiba o „amintire” de final al studiilor….la acest liceu cândva simbol al Bistritei din care a cam ramas doar faima….
    Niste politruci nenorociti si fara prea multa scoala au reusit sa distruga si acest simbol al Bistritei, ca de altfel orice alt simbol al orasului peste care s-a abatut incompetenta lor crasa.
    Ca cetatean al orasului doar atâta le doresc, ca într-un final sa nu-i rabde pamântul care o sa-i acopere ca pe orice mizerie care se îngroapa.
    PS: acestor copii le doresc sa aiba o viata prospera oriunde, doar aici nu…ca nu merita sa-si traiasca viata platind pensii speciale nesimtite.

    29
    2
  • Pentru cititori: Modificarea unei liste de mobilier , aparate si instrumente de laborator , laptop-uri , calculatoare etc. nu inseamna revizie de proiect. Este firesc si obligatoriu ca dotarile sa fie de data recenta , adica cele mai bune de pe piata , la data terminarii lucrarii. Totusi lumea nu trebuie pacalita asa usor. Nu trebuie acceptat in nici un caz ca prelungirea termenului pentru consolidare si modernizarea cladirii sa fie legata strict de modificarea acestei liste.

    22
    2
    • Pentru ca Turc e Prinaria si Primaria e Turc…un fel de pleonasm pentru el si cacafonie pentru mine!!!

      18
      1
  • Termenul de executie din autorizatie expira la 03.04.3023, acum l-au sters si este fara numar… sa traiasca!!! „Prelungirea” este doar o tentativa de legalizare a prelungirii lucrarii, probabil noul termen este 2043 (cu acordul primariei evident) este un fel de Sagrada Familia. Constructia a fost facuta de sasi si unguri de la 0 in doar 13 luni, fara macarale, fara masini de gaurit, fara betoniere etc astia de cati ani lucreaza? Firma asta este modelul de incompetenta maxima. Toate lucrarile sunt depasite ca termen si tot primesc si altele?!? Isi plimba angajatii de la un santier la altul si probabil emit facturi pentru (ne)munca prestata. Nu exista nicio institutie care sa se autosesizeze, sunt sigur ca nimeni nu l-a votat pe Turc pentru dezastrul din oras, il regretam pana si pe Vasile Moldovan, chiar si atunci strazile erau mai bune… Sper sa vina alegerile cat mai repede macar sa scapam de MIS(Y) si de Turc… la pachet. Sunt sigur ca se pot gasi si firme care sa execute lucrarile conform angajamentului prin contract – bine si la termen si un primar normal. Astia pe faras de pe toate santierele si pusi sa plateasca.

    22
    1
  • Rusine sa le fie pentru tot ceea ce se intampla acum cu acest liceu atat primarului, consilierilor, PSD, PNL cat si directorilor incompetenti si fara viziune. Sunt copii care se trezesc la 6:00 dimineata pt ca apoi la 6:30 sa plece spre scoala di la 7:00 incep orele. Sunt epuizati zilnic. Sunt curioasa dacs cineva din primaria Bistrita ajunge la 7:00 dimineata la munca.
    Doamna director Halas , de ce nu vorbiti de exemplu la scoala Lucian Blaga sa faceti unele orel. Scoala este disponibila. Sau, gasiti solutii si amenajati intr un spatiu comercial niste sali de clasa. Dati tuturor sansa la un invatamant de calitate si nu o bataie de joc!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.