15 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România. Oamenii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la “Let’s do it, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. O primă estimare arată că 338.038 de persoane au adunat 467.453 saci cu deșeuri în România.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au participat: 36 UAT, 3.742 voluntari din școli și 2.444 de voluntari adulți. Bistrițenii au răspuns prezent la Ziua Națională de Curățenie în număr de 6.186, potrivit unui comunicat semnat de Cristian Țetcu, coordonatorul județean al acțiunii de ecologizare. În Bistrița-Năsăud s-au adunat 11.680 de saci cu deșeuri.
Instituțiile implicate au fost Penitenciarul Bistrița, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Garda Națională de Mediu-Comisariatul Bistrița-Năsăud, Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Leoni Bistrița a participat în calitate de sponsor și cu echipe de voluntari. Parohia Ortodoxă Nepos, Zig Zag prin România, Rotaract Bistrița, Ruralis, cluburi de pescuit sportiv locale sunt doar câteva organizații implicate în activitățile de igienizare a arealelor naturale.
În comunicat se mai arată că Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud nu s-a implicat în această campanie.
Transportul voluntarilor a fost asigurat de către companiile Transmixt SA Bistrița și Heniu SA Bistrița.
Colectarea, transportul și transferul deșeurilor de pe trasee este realizată de către operatorul autorizat Supercom SA, iar depozitarea se va face la Tărpiu de către Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor SRL prin grija ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
1 comentariu