Actualitate

Roadele toamnei bistriţene, în Heidenfeld (FOTO)

Peste 60 de producători agricoli din întreg judeţul au venit cu fructe, legume, conserve, miere, must şi chiar cu păstrăvi la cea de-a XII-a ediţie a festivalului ”Toamna bistriţeană”, organizat timp de două zile în Complexul Heidenfeld - Viişoara, acolo unde a avut loc şi deschiderea Festivalului Internaţional al Fanfarelor ”Mihail Warga”.

Cel care a deschis oficial manifestările a fost viceprimarul George Avram, în lipsa primarului Ovidiu Creţu, ocupat cu vizita premierului Victor Ponta.

”Împreună cu viceprimarul din localitatea Wiehl (Germania) am vizitat standurile cu produsele expuse şi mi-am dat seama că a fost un an foarte bogat pentru cei care s-au ocupat cu agricultura. Îi felicit pe această cale pe toţi producătorii de legume, fructe, miere struguri, au expus produse foarte frumoase. În urma vizitelor de la standuri au rezultat nişte premii şi diplome pentru producători, care chiar merită aprecierile noastre. Pentru bistriţeni şi nu numai este un prilej bun să îşi umple cămările pentru că va fi o iarnă lungă, aceasta este o ocazie de a face cumpărături. Totodată, le spun bun venit tuturor fanfarelor care au făcut efortul de a veni la Bistriţa pentru a da valoare Festivalului Fanfarelor”, a spus George Avram.

Cei care au mers în Heidenfeld pentru a-şi umple sacoşele cu bogăţiile toamnei au putut asculta muzica fanfarelor invitate la ediţia a IX-a a Festivalului Internaţional al Fanfarelor ”Mihail Warga” (cele din Csorvas – Ungaria, Dominikowice – Polonia, Etropole – Bulgaria, Alba, Târnăveni, Câmpia Turzii, Reghin, Gherla, Rodna, a Garnizoanei Bistriţa), dar şi asista la un spectacol folcloric.

”Toamna bistriţeană” ţine până duminică inclusiv, în week-end Piaţa Decebal fiind închisă.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe imagini.

Julia Popa

1 toamna b 2013 2 toamna b 2013 3 toamna b 2013 4 toamna b 2013

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.