”A sosit momentul adevărului! A sosit momentul, cum spune românul, să separăm grâul de neghină. E momentul să alegem ce vrem să fim în viitor!
Am fost aproape 8 ani de zile în Parlamentul României cu votul pe care dumneavoastră bistrițenii mi l-ați dat, ceea ce înseamnă că ați avut încredere în mine și în felul în care v-am reprezentat în Parlament.
Mai mult decât atât, am reprezentat în Parlament nişte principii, idei și valori în care eu cred. Și nu doar cred, dar am fost crescut de mic în spiritul acestor valori!
E vorba de principiile, valorile creștin-liberale. Pentru mine, a fi liberal-conservator înseamnă mult.
Mi-am asumat candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, în primul rând pentru că dumneavoastră, oamenii din Bistrița-Năsăud, ați avut încredere în mine și mi-ați făcut această onoare susținându-mă. E momentul ca și eu, Robert Sighiartău, să întorc această încredere oamenilor din Bistrița-Năsăud.
Dintotdeauna am fost împotriva socialismului pentru că nu am crezut și nu cred că este o soluție pentru România și pentru județul nostru. În ultimii 2 ani de zile de când suntem în coaliție cu PSD, am criticat în permanență modul în care PSD guvernează, nu numai în plan central, dar și la nivel județului, acolo unde PSD pune control pe tot și pe toate.
Nu există niciun dubiu că asumarea candidaturii mele înseamnă o luptă totală cu PSD!
Garanție este activitatea mea politică constantă care a ţinut cont tot timpul de vocea celor care mi-au dat mandatul să îi reprezint!
Acesta este și motivul pentru care oameni onorabili, de dreapta, au ales să vină în echipa noastră pentru judeţ.
Voi câștiga Consiliul Județean Bistrița-Năsăud având la temelia acestei bătălii câteva principii pe care le declar acum răspicat:
– ZERO toleranță la corupţie;
– Transparență totală în cheltuirea banilor publici;
– Reducerea cheltuielilor Consiliului Județean, deci stimați bistrițeni, facem CURĂȚENIE GENERALĂ LA CONSILIUL JUDEȚEAN! Și să nu uit: anunțați-i pe pesediștii pe care îi cunoașteți că nu o să mai aibă rude, nepoate, amante angajate la Consiliul Județean. Totodată, vom face și un control ca să le spunem bistrițenilor cine, ce și cum a furat.
– O viziune de dezvoltare a judeţului bazată pe investiții care să crească bunăstarea cetăţenilor aşa cum s-a întâmplat în administrațiile liberale din Bihor, Cluj, Sălaj. Vreau să facem aşa și noi în Bistrița-Năsăud.
Eu îmi doresc să fie așa și aici! De aceea candidez.
Cu Dumnezeu înainte, cu principii și valori putem crea o Românie mai bună, în Bistrița-Năsăud! Fără mâini murdare, un judeţ pe mâini curate!”.
(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Timp Online SRL – portal Timponline.ro / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)
Comentarii recente