Actualitate

Rombat face investiţii ca să crească de patru ori capacitatea de producţie

Rombat va mări de patru ori capacitatea de producţie a unei unităţi din fabrică după ce aceasta va fi dotată cu tehnologie şi echipamente noi în valoare de 28 de milioane de lei, bani de la Uniunea Europeană şi de la Guvernul României.

Directorul de dezvoltare al companiei, Ilie Pârvu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că proiectul “Modernizarea unităţii de formare baterii auto şi semitracţiune în vederea creşterii calităţii produselor şi competivităţii SC Rombat SA prin achiziţie de tehnologie şi echipamente performante”, SMIS 56548, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, este ultimul dintr-o serie mai mare de proiecte prin care compania a atras în total 15 milioane de euro.

„Proiectul presupune achiziţie de tehnologie şi echipamente. Unitatea pe care noi vrem să o modernizăm este una veche. Avem şapte module de formare pe care se formează bateriile, iar de acolo, pe o linie de transfer, se ajunge la liniile noastre de finalizare. Ca atare, vorbim de un proiect integrat, iar bateriile odată ieşite din fluxul de formare trebuie şi testate, deci există şi o unitate de testare şi control sever a bateriilor. De aici încolo, bateriile vor fi şi mai bune. Noi am emis caietele de sarcini şi am lansat procedura de achiziţie şi aşteptăm oferte de echipamente de la potenţiali furnizori din ţară şi străinătate”, a spus Ilie Pârvu, în calitate de manager de proiect.

Potrivit sursei citate, acest proiect în valoare totală de 27,9 milioane de lei se bucură de asistenţă financiară nerambursabilă de peste 11 milioane de lei.

„În final, investiţiile vor duce la creşterea calităţii produselor noastre care rezultă din faptul că bateriile se formează cu electrolit de densitate scăzută, se poate face o reciculare a electrolitului în cadrul sistemului de formare şi se poate face o ajustare permanentă a densităţii electrolitului.  Productivitatea va fi mult mai mare. Acum, la bateriile auto, procesul de formare durează 32 de ore. Cu noua tehnologie, procesul de formare va dura 6 ore. La bateriile de camioane, procesul de formare e acum de 40 de ore şi vom ajunge la opt ore. Condiţiile de muncă se vor îmbunătăţi. Procesul de încărcare a modulelor se va face cu doi roboţi, nu se va mai face cu muncă manuală sau uşor automatizată. Transportul bateriilor până la liniile de finalizare se va face pe sisteme automatizate. De asemenea, se rezolvă şi o problemă de mediu. Acum avem 3-5 mg aerosoli acizi într-un metru cub de aer hexaustat. Vom ajunge la sub un 1mg. E o performanţă de luat în seamă. E nu numai spre binele Rombat, ci şi al comunităţii bistriţene”, a adăugat el, precizând că prin proiect se vor crea şi 37 de locuri noi de muncă.

Prezent la aceeaşi conferinţă de presă, managerul Rombat, Ioan Repede, a spus că firma pe care o conduce şi-a propus să crească producţia cu 500.000-600.000 de baterii pe an.

Noi estimăm că vom mări capacitatea de producţie a atelierului respectiv de patru ori şi evident că vom produce mai multe baterii. Vrem să ajungem la 2,8 milioane de baterii produse pe an. Acum producem 2,2 milioane. Există piaţă de desfacere. Suntem foarte aproape de a încheia un contract de 300.000 de baterii, sperăm să ne ajute Dumnezeu să îl ducem la capăt. Avem o promisiune, dar până nu există un contract semnat, există riscuri. Mai suntem anagajaţi şi în alte negocieri, un alt contract mare pentru 200.000 de baterii. Grupul Metair e pe cale să cumpere o firmă de distribuţie din Anglia care distribuie 200.000 de baterii pe an, iar noi sperăm ca, într-un an sau doi să ajungem la capacitate. Vreau să vă spun că cererea de baterii e sezonieră. Avem cele mai mari comenzi toamna şi iarna. Primăvara şi vara scade cererea şi atunci una din strategiile noastre este de a produce primăvara şi vara baterii neformate şi toamna să le formăm şi să putem produce mai mult decât e capacitatea lunară a fabricii. De aceea, printre altele, ne mărim capacitatea de formare ca să avem toamna o capacitate mai mare de formare şi să putem răspunde cerinţelor şi în perioada de vârf de sezon. E un alt motiv pentru care dezvoltăm capacitatea de formare care, în final, va fi mai mare decât celelalte capacităţi de montaj şi producţie plăci pentru a putea fi flexibili în perioada de toamnă-iarnă”, a spus Ioan Repede.

Managerul companiei bistriţene a reamintit faptul că Rombat este membră a Grupului Metair, grup listat la Bursa Johannesburg, şi alcătuit din 11 firme producătoare de componente auto.

„Ne-am bucurat când am dobândit acest acţionar fiindcă e un investitor strategic. Investeşte tot timpul în dezvoltarea Rombat. Din grup fac parte trei fabrici de baterii, una în Africa de Sud, a doua în Turcia, în Istanbul, e cea mai mare fabrică de baterii din Turcia, iar a treia în România, Rombat. Grupul Metair se dezvoltă pe acumulatori. Politica lor este 50, plus 50, plus 50 egal 100. Acest lucru înseamnă că din total business, 50% e fabricarea de baterii şi 50% e piaţa producătorilor de automobile şi 50% piaţa pieselor de schimb”, a spus Ioan Repede. 

La Bistriţa, Rombat are trei fabrici de baterii auto care pot produce acumulatori de la zero până la bateria formată. Capacitatea de producţie a celor trei fabrici este de 2,8 milioane de baterii pe an.

„Din punctul nostru de vedere, aceasta înseamnă flexibilitate. Noi putem lucra cu o capacitate, cu două sau trei, în funcţie de cerinţă, şi putem, în felul acesta, utiliza în mod raţional liniile de fabricaţie. Mai avem o capacitate de producţie maselor plastice care poate procesa peste 2000 de tone unde ne producem peste 90% din cutiile de acumulatoare. De asemenea, Rombat mai deţine o fabrică la Copşa Mică care reciclează baterii deşeu şi poate produce până la 18.000 de tone de plumb din baterii deşeu”, a spus managerul Rombat.

Conform sursei citate, anul trecut, Rombat a vândut 2,140 de milioane de baterii din care 50% au mers la export pe piaţa pieselor de schimb europeană.

„În jur de 15% din baterii au mers pe piaţa pieselor de schimb în România şi în jur de 20% baterii care au mers către Dacia, Nissan, Peugeot, producătorii de automobile. Mai avem 15-16% piese schimb origine. Dacă facem o adunare, peste 65% din produsele noastre merg la export. Clienţii noştri sunt Dacia, Peugeot, Nissan şi Renault Franţa. Cea mai mare cotă de piaţă, 11%, o avem în Franţa, apoi în Germania, Italia, creştem pe Marea Britanie şi, de anul trecut, am început să vindem şi în Spania. Avem centre logistice în România care au funcţiuni pentru comerţ en-gros, pentru service şi au şi facilităţi unde instruim forţa noastră de vânzare şi de service. Vindem trei game de baterii pentru automobile, două pentru camioane, mai facem baterii pentru locomotive şi iluminat vagoane, iar ultimele, cele mai moderne sunt bateriile Start-Stop, două game, EFB şi AGM”, a mai spus Ioan Repede.

Fabrica Rombat a fost înfiinţată în urmă cu 35 de ani sub denumirea iniţială de Acumulatorul Bistriţa.De altfel, chiar luni, angajaţii au sărbătorit acest moment aniversar.

În 1991 a luat numele de Rombat. Între 1994 şi 1996, firma s-a privatizat, primii acţionari fiind managementul şi angajaţii. În 1996, firma a devenit furnizor unic la Dacia Piteşti, statut pe care şi l-a păstrat şi astăzi. Din 1997, Rombat este liderul pieţei After Market România. Începând cu 2004, Rombat a livrat baterii la Renault Rusia, iar în 2008 a fost calificată ca şi furnizor pentru Peugeot şi Citroen, Slovacia, iar în 2009 a intrat într-un acord tehnic cu actualii acţionari din Africa de Sud . În 2011, bateriile Rombat au dotat maşinile fabricate de Nissan Rusia şi piese schimb origine Renault. În 2012, compania a fost cumpărată de Metair, iar în 2013 a fost deschisă capacitatea trei de producţie. În total, la Rombat lucrează 720 de persoane.

Anul acesta, la împlinirea a 35 de ani, Rombat a implementat şi un cod etic ca orice mare companie ce funcţionează pe principiile guvernanţei corporative asumate la nivel mondial.

Rombat 4 Rombat 3 Rombat 2 Rombat fabrica

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.