În perioada 19-25 septembrie, poliţiştii rutieri împreună cu reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa-Năsăud desfăşoară acţiuni de verificare în trafic privind achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale pe raza judeţului (rovinieta), informează IPJ BN.
Totodată, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean Bistriţa-Năsăud vor desfăşura zilnic, în perioada 19-25 septembrie, pe drumurile naţionale de pe raza judeţului, acţiuni de verificare în trafic a respectării prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Astfel, echipajele de poliţie, împreună cu reprezentanţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa-Năsăud vor fi prezenţi în trafic şi vor acţiona în mai multe schimburi, urmărind în principal existenţa şi valabilitatea rovinietei, precum şi respectarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Adaugă comentariu