Persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 vor putea beneficia, la cerere, de asistență religioasă potrivit specificului cultului din care fac parte, cu respectarea de către personalul de cult a tuturor măsurilor sanitare care se impun. De asemenea, la înmormântare, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de slujbă religioasă în conformitate cu voința familiei și practicile și ritualul cultului de care aparține. Înhumarea/incinerarea se va face cu sicriul sigilat, cu respectarea tuturor normelor prevăzute de lege.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat vineri ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, dar și accesul clericilor și familiei în spitale. Astfel, pe perioada internării, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă cu acordul medicului curant. Tot cu acordul medicului curant, pacienții pot, la cerere, fi vizitați de un membru al familiei. De asemenea, la înmormântare, familia va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea se va efectua cu sicriul sigilat.
Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.
În privința pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.
În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:
- un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
- timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
- clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
- clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
- se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;
- nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.
Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleași condiții privind asigurarea protecțiie ca în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul acetuia nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.
Foto: arhivă
Se face tot pentru a înflori covidul!
Altfel nu vine primăvara!!!
daca tot ajungem acolo ce rost are sa te joci cu copii tai?
sau pe ei ii minti ca merg in alta parte daca se joaca cu tine?
sau…poate si popii vor sa se joace cu mintile unora sau si ei vor sa se lase prostiti de preoti?
libertatea ta e sa-i lasi si pe ceilalti sa fie liberi sa se joace cu mortii si preotii sa se joace cu sfintii lor!
Te auzi (vezi) ce vorbești??? Defapt scrii, scuze!
Asa, ca idee, sa știi ca Virusul nu se transmite de la omul decedat!!
Parcă la sectele neoprotestante nu e același sistem de colectare a arginților! Verificați ce averi și ce mașini de lux au unii pastori! Daca nu își atribuie numele de preoți, dar îndeplinesc ritualuri asemănătoare, atunci tot preoți sunt ,doar că sunt falși La fel cum există bani sau produse contrafăcute așa sunt și ei!
Nu am crezut ca voi trai sa aud cuvinte atat de dure despre mortii nostri!Sa vorbim de eliminare,intoarcere pt mancare la viermi…Oare putem gandi in termenii acestia daca credem in valoarea cu sens de UNICITATE a omului?!Chateaubriand scria despre faptul ca omul este singura fiinta care aduna cenusa inaintasilor si o cinsteste,,,,iar unii dintre noi vrem disparitia cat mai rapida a mortilor! Nu cumva am ajuns sa ne pierdem simtamantul sfant al demnitatii umane?