De anul viitor, medicii şcolari vor avea noi responsabilităţi, inclusiv legate de vaccinare. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, la Bistriţa, că această categorie de medici este plătită, începând din luna martie a.c., cu peste 14.000 de lei lunar şi trebuie să aibă mai multe competenţe.
„Începând cu anul viitor, competenţele medicilor şcolari vor creşte în mod deosebit. Vor avea competenţe inclusiv în zona de vaccinare, ca să nu spun aşa cum era odinioară, ci să completăm competenţele medicilor de familie. Nu aş putea spune de când, din ianuarie, din februarie, dar pot să spun că se discută în Guvern extinderea competenţelor cabinetelor de medicină şcolară. Cu 1 martie a.c. majorându-se salariile, un medic şcolar având în jur de 14.000-15.000 de lei net salariu, asta înseamnă că este foarte bine plătit. Deci până la urmă trebuie să facem anumite lucruri de banii aceştia”, a spus ministrul.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii intenţionează să organizeze la nivel central concursurile pentru ocuparea posturilor vacante de medici. Decizia este justificată prin aceea că se întorc mulţi medici din străinătate, de regulă în oraşe mari, în timp ce zona urbană mică şi cea rurală rămân tot cu deficit de doctori.
„Cererile depuse de medici pentru a pleca în străinătate, pentru acele certificate de conformitate, au scăzut cu 45-50%. Există foarte multe solicitări din partea medicilor pentru a se întoarce în România. Din păcate, Ministerul Sănătăţii nu poate să controleze numărul de posturi pe care spitalele le scot la concurs. Prin urmare, pentru că există solicitări şi repartizarea zonală e inechitabilă – centrele universitare, oraşele mari – sunt supraaglometare, iar oraşele mici duc lipsă de medici vom încerca să realizăm o centralizare a posturilor astfel încât să putem realiza la nivel naţional aceste concursuri”, a spus ministrul.
Pintea a mai informat că Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a majora numărul de locuri la rezidenţiat cu 315, aceste locuri fiind repartizate medicinei de familie şi epidemiologiei întrucât în ţară sunt circa 700 de cabinete în zona rurală fără doctori de familie.
Cusuta cu ata alba: sa legi salariul medicului de vaccinare! Mai ales in contextul actual in care vor sa indese obligativitatea vaccinarii pe gatul romanilor… Oare au ramas fara idei la capitolul „cum sa furam mai multi bani de la buget fara sa se prinda fraierii impozitati”? De ce nu le cresc competentele trimitandu-i la cursuri? Sa mai puna mana pe o carte caci nu cred ca medicii din cabinetele scolare au mai deschis vreo carte de medicina de prin facultate. Ti-e si frica sa lasi atatia copii pe mana unui astfel de medic ramas la cunostintele de acum 10 ani. Si mai vor sa le paseze si vaccinarea care are atatea efecte adversa pentru care nu au mijloacele de interventie in cabinetele scolare! Inconstienti!
Cu tot respectul, eu sunt primar MF, am atestat pe acupunctura, vreau si doctorat. Fac 50-70 de puncte pe an din cursuri si seminarii..Dumneavoastra, doamna Lara ce doriti?
Cu respect tuturor Medicilor Scolari! Eu nu stiu de unde a scos D-na Pintea suma asta de 14- 15 mii lei/Luna net salariu cand un medic scolar “azi “ vorbesc, are un salariu de 5mii 2sute lei / Luna net avand in grija 7000 elevi ( repet- un singur medic la 7000 copii) . Vorbesc in stiinta de cauza fiind vorba de sotia mea. Daca este cineva interesat de acest caz si aici ma refer la televiziuni, Eu personal sunt deschis la subiect pentru a discuta in detaliu! Este penibil sa ai in evidenta 7000 de elevi fiind vorba de un singur medic! Va multumesc pentru timpul acordat!