Conform acordului, Guvernul României se angajează să mărească salariile profesorilor cu câte 10% anual, în două tranşe, începând de la 1 martie 2015 şi până la 1 octombrie 2017, inclusiv. Pe parcursul celor trei ani, salariile profesorilor vor fi majorate în total cu 30% după cum urmează: 1 martie 2015-5%, 1 septembrie 2015- 5%, 1 aprilie 2016- 5%, 1 octombrie 2016-5%, 1 ianuarie 2017-5% şi 1 octombrie 2017-5%.
De asemenea, acordul prevede şi creşterea salariilor personalului nedidactic în medie cu 35% în următorii 2 ani, adoptarea unui act normativ privind dreptul personalului didactic de a beneficia annual de o sumă forfetară, reprezentând echivalentul în lei a minimum 100 de euro pentru dezvoltare profesională, din fonduri europene nerambursabile, stipularea anuală în Legea bugetului de stat a obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a deconta, cu prioritate, cheltuielile cu naveta ale personalului didactic, alocarea anuală prin Legea Bugetului de stat a sumelor necesare desfăşurării mai multor competiţii naţionale pentru proiecte de cercetare, dezvoltare şi inovare, stabilirea prin adoptarea unor acte normative ca sumele stabilite prin hotărâri judecătoreşti să se facă în primul semestru al fiecărui an, pensionarea la cerere a personalului didactic de predare care are o vechime efectivă în învăţământ de cel puţin 34 de ani, cu trei ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.
Nu în ultimul rând, acordul mai prevede deblocarea a cel puţin 2500 de posturi didactice auxiliare şi nedidactice din unităţile de învăţământ preuniversitar, câte 1250 pe parcursul anilor şcolari 2014-2015 şi 2015-2016, asigurarea finanţării posturilor didactice auxiliare şi nedidactice vacante după data de 1 noiembrie 2014, astfel încât toate unităţile şi instituţiile de învăţământ, indiferent de modul de finanţare, să le poată ocupa prin concurs/examen, conform principiului “unu la unu”, emiterea unui act normativ care să reglementeze transferul personalului didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar, de la o unitate de învăţământ la alta, indiferent de perioadă şi de unitatea administrativ-teritorială.
Totodată, acordul semnat de Guvern cu sindicatele din învăţământ prevede stabilirea unui calendar de modificare a programelor şcolare pentru toate ciclurile de învăţământ, precum şi a sistemului de evaluare a elevilor, precizându-se că în noile programe şcolare trebuie să se asigure un echilibru între partea aplicativă şi cea informativă. Se mai prevede şi adoptarea unei noi Legi a Educaţiei Naţionale, ale cărei prevederi să confere stabilitate sistemului educaţional cel puţin pentru un ciclu de învăţământ şi care să conţină, ca titlu distinct, Statutul Personalului din Învăţământ, în care să fie reglementate drepturile şi obligaţiile salariaţilor din învăţământ. Noua lege ar urma să fie elaborată în urma unui dialog social cu organizaţiile reprezentative la nivel naţional, cu atribuţii în domeniul educaţiei.
Acordul mai prevede, totodată, introducerea de la 1 ianuarie 2015 în hotărârile emise anual de Guvern privind determinarea costurilor standar per student/elev/preşcolar, a unor coeficienţi suplimentari de diferenţiere şi de corecţie a acestora care să ţină cont inclusiv de structura personalului şi specificul activităţii, realocarea sumelor reţinute de 10% din finanţarea de bază pe anul 2014 a universităţilor, iar în următorii trei ani aceste sume să nu mai fie reţinute, acordarea dreptului de a folosi în fiecare an soldurile unităţilor de învăţământ după cum urmează: 10%- 2015, 20%-2016, 40%-2017 şi 75%- 2018.
Corupţia este în floare şi în acest domeniu. Concursul este doar pe hârtie, totul se rezolvă politic, nu mai minţiţi!
TOTUL ESTE POLITIC.CORUPTIA ESTE DE LA CEL MAI MIC .PANA L-A CEL CU FUNCTIA MARE .
TREBUIE SCHIMBATI DIRECTORI DACA STAU UITATI IN FUNCTIE ,LI SE URCA FUNCTIA LA CAP .