Pacienții din județul Bistrița-Năsăud au primit anul trecut din farmacii, medicamente compensate și gratuite în valoare de circa 100 de milioane de lei. Cea...
Sănătate
959 de elevi de la două școli din Bistrița vor beneficia de o masă caldă zilnică prin Programul Național ”Masă sănătoasă”. Este vorba despre porții de masă...
Cinci frați cu vârste între 3 și 9 ani din satul Posmuș și mama lor au fost transportați la spital în această seară după ce au băut insecticid. La fața locului...
Numărul persoanelor care vor să își facă analize medicale a crescut foarte mult după pandemie, perioadă în care a scăzut și vârsta celor interesați să afle...
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița lucrările de reabilitare și modernizare continuă cu etajul 4 al clădirii, în secțiile Medicină Internă, Diabet...
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie Emil Palade din Târgu Mureș – extensia Bistrița, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Bistrița...
Ucrainenii care s-au refugiat din calea războiului în județul nostru au avut și unele probleme medicale în cursul anului trecut, decontate de la bugetul Casei...
Medicii de familie din județ au primit, anul trecut, de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, cu 18 milioane de lei mai mult decât în...
Afecțiunile de sezon au fost fatale pentru trei persoane de peste 65 de ani care au făcut pneumonie și viroze, dar și pentru una ceva mai tânără, sub 49 de...
Pentru prima dată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița,echipa medicală a realizat cu succes o intervenție chirurgicală toracică complexă, utilizând...
Echipajele de urgență au avut o misiune dificilă în încercarea de a salva un nou-născut, cu vârsta gestațională de 40 de săptămâni, născut în stop cardio...
”Am și mâna stângă, și mâna dreaptă tăiate, dar încerc să fac față”, a spus directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud...
”Medicina de ieri și azi”. Este expoziția deschisă la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud care conține documente și obiecte valoroase și care atestă faptul că...
Doi doctori de familie din Bistrița și unul din Năsăud au notificat Colegiul Medicilor Bistrița-Năsăud în legătură cu intenția lor de a vinde cu zeci de mii de...
Numărul persoanelor diagnosticate cu gripă a crescut cu 29 de la o săptămână la alta, iar al celor cu pneumonie cu patru, în timp ce numărul persoanelor care...







