Social

Sancțiune de circa 10.000 de euro pentru o firmă de pe Bârgău care făcea transporturi cu același aviz

O societate din Mijlocenii Bârgăului care a făcut două transporturi de lemne în baza aceluiași aviz a fost amendată de polițiști cu 13.000 de lei și a rămas și fără lemnul în valoare de 30.000 de lei. Adunate la un loc, cele două sancțiuni se apropie de circa 10.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud s-a întâmplat în 20 ianuarie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 poliție Rurală Bistrița, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

”Cu această ocazie, pe drumul național 15 A în localitatea Herina, au oprit în trafic, pentru control, un ansamblu format din cap tractor și remorca care aparținea unei societăți comerciale din Mijlocenii-Bârgăului și care transporta cantitatea de 47,12mc cherestea. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că societatea ar fi efectuat două transporturi de material lemnos în baza aceluiași aviz. Ca urmare a celor constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 171/2010, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 13.000 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea materialului lemnos în valoare de 30.109,68 lei”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

foto: arhivă

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.