Actualitate

Săptămâna TASIS la CSEI Lacrima

”În săptămâna 18-22 februarie, elevii de la Lacrima au primit în mijlocul lor prieteni noi și vechi ai Școlii americane din Anglia (TASIS). Aceștia, an de an, în luna februarie se întorc în România spre a derula activități de voluntariat, o parte dintre ele dedicate copiilor cu dizabilități ce frecventează Centrul Școlar Lacrima.

Voluntariatul reprezintă activitatea de interes public desfășurată din proprie inițativă, de orice persoană, în folosul altora, fără a primi recompense materiale. Implicarea în acțiunile de voluntariat oferă o importantă experiență în diferite domenii de activitate. 

Voluntariatul contribuie la dezvoltarea personală. Ca orice alt tip de activitate, presupune timp, efort și stres. De asemenea e un mijloc puternic de autodezvoltare și, mult mai mult, un mod prin care poți arăta ca ești activ și îți pasă de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Prin acțiunile de voluntariat se pot obține abilități și cunoștințe noi, dar și competențe sociale. Voluntariatul rămâne o activitate demnă de a fi practicată și sprijinită în școală, fiind un element însemnat în dezvoltarea educației și formării profesionale.

Astfel, un grup format din 4 profesori și 19 elevi, organizați în grupuri de 7-8 persoane, au fost alături de copiii cu cerințe educative speciale, derulând cot la cot cu aceștia activități educative, într-un program pus la punct cu mult timp înainte. Activitățile derulate, de interes atât pentru școala noastră, cât și pentru inimoșii noștri musafiri au cuprins: ateliere de creație și meșteșugărit (unde au prins viață păpuși minunate, ce vor fi ulterior personaje în activitățile de teatru ale școlii), jocuri și activități socio-educative de cunoaștere și socializare, activități de lectură, pictură și jocuri cu instrumente de percuție la Biblioteca județeană ”George Coșbuc” – activitate parte a proiectului nostru în parteneriat cu această instituție, activități culinare, ateliere de confecționare mărțișoare, activități de prezentare a istoriei locale, de promovare a tradițiilor și portului popular, dar și a principalelor puncte de atracție ale orașului și zonei.

Activitățile propuse, au fost coordonate de d-na director Cupșa Eniko și consilierul educativ Avram Emanuela, și au avut ca responsabili profesori inimoși și creativi: prof. Ardelean Aurelia și prof. Carnaru Cristina (activități de creare păpuși), maistru instructor Budecan Victoria și prof. Mureșan Anca (confecționare păpuși din pănușe), prof. Ciucaș Petra (prezentarea istoriei și tradiției locale), prof. Adina Podină și prof. Kis Iulia (atelier culinar), prof. Gordon Lazăr Anamaria și prof. Avram Emanuela (activități de lectură, pictură și meloterapie), prof. Vlașin Lidia și prof.colaborator Deac Călin (jocuri de animație socio-educativă); ateliere de creație mărțișoare alături de pedagog Mihai Maria și pedagog Carhaț Aurelia.

Activitățile s-au dorit a fi atractive și de interes, reacreative și reconfortante și, în același timp, am vizat a dezvolta și a obține abilități și cunoștințe noi, dar și competențe sociale (încredere, solidaritate, toleranță compasiune, răbdare etc) în rândul participanților, aceștia devenind astfel mai conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Și în acest an ”Săptămâna TASIS” a fost una reușită, o săptămâna a prieteniei necondiționate, a zâmbetelor, a jocului, a responsabilității, a valorizării, a egalității de șanse, a emoțiilor”

Consilier educativ Emanuela Avram, Director CSEI ”Lacrima” Eniko Cupșa

1 comentariu

  • Mare păcat că inspectoarea generală la „influența” ONG-urilor, vrea să desființeze învățământul special. Acești copii dacă vor fi intergrați forțat în învățământul de masă, TOATĂ LUMEA va avea de pierdut.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Vera Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS