Actualitate Recomandări

Târgul de nunţi Bistrița Mariage Fest şi-a deschis porţile la Hotel Metropolis (FOTO)

Ediţia a şaptea a Târgului de nunţi Bistrița Mariage Fest şi-a deschis porţile în saloanele de cinci stele ale Hotelului Metropolis, nu mai puţin de 35 de firme din industria de profil fiind prezente la eveniment cu oferte generoase de rochii de mireasă, costume de miri, bijuterii, decoraţiuni, dulciuri sau băuturi.

Dintre cei 35 de expozanţi prezenţi, 24 sunt din judeţul Bistriţa-Năsăud, restul fiind din judeţe învecinate. Anul acesta, în premieră, târgul a ieşit din incinta hotelului în parcarea lui, unde o firmă din Cluj a adus, pe post de limuzine de nuntă, trei maşini marca Hummer, înmatriculate în Bulgaria.

 

La deschiderea festivă de vineri, dintre oficialităţile invitate de către organizatori a venit doar viceprimarul Bistriţei, Gelu Muthi.

 

„Domnul viceprimar Muhi ne-a salvat imaginea și îi mulţumesc. Se vede că anul 2018 nu e an electoral, deci nu prea avem motive să îi avem pe aleşii noştri avem în mijlocul nostru, dar, mă rog, la momentul potrivit îi vom sancţiona pentru treaba asta dacă nu o să-şi revină”, a spus Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, principalul organizator al evenimentului.

Gelu Muthi – viceprimar Bistriţa: „Am fost şi anul trecut şi pot spune că anul acesta văd o schimbare în sens pozitiv, ceea ce e bine pentru organizatori, beneficiari, dar mai ales pentru mediul de afaceri calat pe acest tip de activitate. E un tărâm în care se întâlnesc consumatorii şi cei care produc pentru ei. Dacă de la acest eveniment pleacă toţi mulţumiţi înseamnă că şi-a atins scopul”.

Oana Milea, managerul Hotelului Metropolis: „Ne bucurăm să găzduim acest minunat eveniment care, de la un an la altul, prinde tot mai multă formă şi importanţă. Ne dăm seama de lucrul acesta după numărul mare de oameni care ne-au sunat înainte de târg şi ne-au cerut detalii despre participanţi şi ce anume se va prezenta. Ca de obicei, Hotel Metropolis va prezenta cele mai noi preparate, produsele cu care, anul acesta, dorim să impresionăm pozitiv clienţii şi desigur acesta e un bun prilej să veniţi să vedeţi locaţia noastră, să vă daţi seama că nu necesită foarte multe artificii fiindcă locul e minunat, perfect pentru evenimentele de calitate pentru oamenii care îşi doresc să aibă o amintire deosebită din cel mai frumos moment al vieţii lor. Vă aşteptăm într-un număr cât mai mare la târg”.

La târg vor fi organizate în cele trei zile diverse evenimente, începând cu degustări de dulcuri şi de vinuri, prezentări de modă sau concerte.

Programul Bistrița Mariage Fest:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.