De Ziua Națională a României, în centrul Bistriței s-a desfășurat o paradă militară de amploare. Bistrițeni de toate vârstele, cu stegulețe tricolore în mâini, au venit în număr mai mare ca niciodată pentru a urmări defilând pe străzile Gheorghe Șincai și Dornei peste 500 de persoane și 48 de mijloace tehnice.
Au participat la paradă personal și tehnică din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, Penitenciarului Bistrița, Direcției Județene de Informații, Poliției Locale Bistrita, Serviciului Județean de Ambulanță, Crucii Roșii, Serviciului de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Bistrița, dar și elevi de la liceele din județ și Cercetașii Bistrițeni.
Oamenii au admirat transportoare amfibii blindate, autocamioane cu obuziere, tunuri, aruncătoare, autospecialele Serviciului Rutier, autoturismele Poliţiei Locale, autospecialele şi ATV-urile jandarmilor, autospecialele de intervenţie, descarcerare, stingere incendii cu apă şi spumă, de terapie intensivă şi centrul de comunicaţii mobil ale ISU, autospecialele SVSU, maşinile Crucii Roşii, ambulanțe, autovehiculele Direcţiei de Informaţii şi Penitenciarului Bistriţa.
Oficialitățile au urmărit parada de la o tribună amplasată în apropierea Bisericii Evanghelice.
”Zi memorabilă de 1 Decembrie pentru județul Bistrița-Năsăud! O zi foarte fericită pentru mine, când am întâlnit mii de români adevărați alături de care am cântat imnul nostru național și am fluturat tricolorul. După această zi minunată îmi doresc ca în fiecare zi să fie 1 Decembrie! Indiferent de vârstă, opinii politice, confesiune religioasă sau origine geografică să lăsăm deoparte lucrurile care ne despart și să construim împreună un proiect de țară! Pentru România viitorului!”, a postat pe Facebook președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Aici un album foto de la manifestările de 1 Decembrie.
o prostie…………..o mare prostie aceste manifestari care nu arata nimic si nu fac nimic. sint ceva asa ……………cu care ne-am obisnuit.
Mda, cel puțin obositoare comentariile tale!
Serviciul Județean de Ambulanță,Crucea Roșie,S.V.S.U. din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița, liceelor din județ,Cercetașii Bistrițeni si ansamblurile folclorice ,mă scuzați,NU SUNT INSTITUȚII MILITARE sau ORGANIZAȚII MILITARE!nu aveau ce sa caute la o parada militara,cum este menționat în titlul articolului,și in plus sa defileze!A fost de paradă !!!Poate la anul cineva de sesizează!!!