Actualitate

Nașterea Maicii Domnului: începutul toamnei, hram la Mănăstirea Piatra Fântânele

Creștinii prăznuiesc în 8 septembrie Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, așa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.

În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă.

Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre ţările calde, insectele încep să se ascundă în pământ iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi proverbul: ”O trecut Sântămaria, leapădă şi pălăria!”. Din această zi începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă. Este vremea în care au loc târguri şi iarmaroace. Din această zi începe culesul unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

Fecioara Maria este cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc, invocată şi astăzi de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântatătoare pentru vindecarea bolilor, etc.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.

Cu ocazia acestei sărbători, Mănăstirea Piatra Fântânele își serbează hramul. Și în acest an, slujba este oficiată de IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Mănăstirea ”Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona. Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa Mitropolitului Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, au început lucrările de construcție la noua biserică de zid. La mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț. Obștea maicilor de la Piatra Fântânele, pe lângă programul administrativ-gospodăresc și duhovnicesc, se ocupă și de copii cu vârste între 3 și 17 ani din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi găzduiesc permanent sau temporar și îi ajută să meargă la școală.

1 comentariu

  • Motto:
    „Chiar de simti că pierzi si cea din urmă sansă
    Si povara clipei pare mult prea grea,
    Poartă-ti crucea cu credintă pan’ la capăt,
    Si credinta-n rostul tău te va salva…
    Chiar de viata mult prea mult să -nduri iti cere,
    Si sperantele ucise-n tine pier,
    Aminteste-ti de suprema mângâiere,
    Si intoarce-ti iar privirea către cer!”…
    (Gabriel Cotabita- Ave Maria)

    In loc de comentariu, mai bine melodia „Holy Mother” (Maică Sfântă) în interpretarea lui Luciano Pavarotti si Eric Clapton împreună cu corul East London Gospel într-un concert din anul 1999:
    (Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=NQAfVnX2QoU)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.