Actualitate

Scandal cu focuri de armă airsoft la Băile Figa. Mai mulți tineri au fost răniți (VIDEO)

ACTUALIZARE Mai mulți tineri au fost implicați într-o altercație care a avut loc în zona de agrement de la Băile Figa, unii dintre ei fiind răniți de proiectilele din cauciuc trase cu o armă de tip airsoft. Polițiștii au deschis dosar penal pentru mai multe infracțiuni.

”La data de 12 iulie, în jurul orei 06.00, în zona de agrement Figa a avut loc un scandal, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite.

Polițiștii ajunși la fața locului i-au identificat rapid pe agresori și i-au condus la sediul Poliției Orașului Beclean. Este vorba despre doi tineri, de 23 și 24 de ani, din Șieu Odorhei și Budești, care ar fi avut o altercație cu alți doi, un băiat și o fată, ambii din localitatea Beclean. Ulterior, alți trei tineri, toți din Tiha Bârgăului, au intervenit și au fost agresați de cei doi. La un moment dat, tânărul de 23 de ani a folosit un pistol de tip airsoft, cu proiectil din cauciuc, nesupus autorizării, rănindu-i pe cei trei.

Persoanele în cauză au fost conduse la audieri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a fi dispuse măsurile ce se impun. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase”, informează într-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

IPJ BN, 15 iulie: Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și în prezent se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ BN, iar astăzi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

IPJ BN, 16 iulie: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a celor doi tineri, de 24 și 27 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și lovire sau alte violențe.

https://www.facebook.com/desfintatipolitialocala/posts/636587003934817
https://www.facebook.com/desfintatipolitialocala/posts/636971020563082

4 comentarii

  • Frățâoare, pandemia de prostie este a noastră, de aia nu ne poate salva niciun vaccin, va dispărea când s-a găta cu România. Nu mai avem prea mult, 3-4 decenii, tinerii și școliții pleacă peste hotare, acolo unde le e mai bine, restul rămânem aici, care nu avem tupeul acuma, vom fi nevoiți să o luăm la pas mai încolo, iar restul se va curăța. Ce a fost mult a trecut, ce a mai rămas, s-a duce nu peste prea multă vreme!!

  • S-a umflat orezul in tzaranoi! Nu mai poti iesii in diverse locatii de cazare si relaxare sa nu fi deranjat de gesturile unor tarani de pe sate, fara ocupatie in general, cu o structura dubioasa!

  • Totul ok pana la „muzica populara”. Ce Dumnezeu influenta proasta poate avea muzica populara in afara de satirizarea adulterului si afemeierii? In rest, ai dreptate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.