Pentru că tema acestui schimb de experienţă s-a focalizat pe tradiţiile şi valorile autentice româneşti, educatoarele din Sîngeorz-Băi au fost întâmpinate cu pâine şi sare, au asistat la o prezentare detaliată a proiectului şi s-au bucurat de un mic program artistic: preşcolarii din ansamblul de dansuri populare “Cununiţa” din cadrul Grădiniţei “Căsuţa cu poveşti” au interpretat câteva piese folclorice şi au demonstrat că ştiu să joace şi dansuri populare, impresionând întreaga asistenţă.
Un punct important pe agenda zilei a fost şi prezentarea Ghidului aplicativ de opţionale integrate – realizat în cadrul proiectului “Lada de zestre a bunicilor” – fiecare dintre educatoare primind în dar din partea gazdelor câte un exemplar al acestui ghid. Proiectul a fost cofinanţat anul trecut de Primăria şi Consiliul Local Bistriţa.
După-amiaza a fost rezervată unei vizite la Parcul Dendrologic de la Arcalia, moment de relaxare şi schimb de idei într-un cadru mai puţin formal.
La schimbul de experienţă organizat între grădiniţa “Căsuţa cu poveşti” din Bistriţa şi grădiniţele din Sîngeorz-Băi au luat parte şi trei reprezentanţi ai Inspectoratul Şcolar Judeţean: Crina Clapou – inspector de specialitate, Monica Buboly – inspector educativ şi Mihai Mureşan – inspectorul general adjunct.
Biroul de presă al Grădiniţei ”Căsuţa cu poveşti”
Adaugă comentariu