Ciocnirea unui val de aer cald cu un front de aer polar aduce în perioada următoare răcirea bruscă a vremii, cu temperaturi mai scăzute chiar și cu 15 grade față de zilele acestea, ploi abundente și vânt puternic.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru județul Bistrița-Năsăud cod galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, valabil în intervalul duminică 29 septembrie, ora 10.00 – luni 30 septembrie, ora 22.00.
Vremea se va răci accentuat în toată țara. Vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 50…90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va emite avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).
”De la cele mai călduroase zile din această săptămână, vineri și sâmbătă, situaţia se schimbă începând de duminică, va fi practic o prăbuşire a regimului de temperaturi, de la 30-34 de grade la 15 grade. Un schimb de masă de aer foarte rece pe un fond preexistent de masă de aer foarte cald înseamnă fenomene meteorologice extreme care impun o atenţie deosebită în intervalul următor. Activitatea ciclonică în Mediterana este una foarte intensă şi vor fi manifestări de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată” – director general ANM, Elena Mateescu
Hidrologii au emis cod galben pe Someșul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, valabil în perioada sâmbătă 28 septembrie, ora 18.00 – duminică 29 septembrie, ora 16.00.
Fenomenele vizate: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Prognoza până în 6 octombrie
În Transilvania, temperaturile vor scădea accentuat, astfel că în ultima zi a lunii septembrie media pe întreaga regiune se va situa în jurul valorii de 16 grade. La începutul lunii octombrie se va încălzi ușor și treptat, iar până în 6 octombrie maximele termice vor atinge în medie 20…22 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi ridicată până în 30 septembrie. În prima săptămână din luna octombrie condițiile de ploaie vor fi reduse.
Adaugă comentariu